Leonid Brejnev

Date personale
Leonid Ilici Brejnev Леонид Ильич Брежнев

N?scut	19 decembrie 1906 Kamenskoe , Imperiul Rus
Decedat	10 noiembrie 1982 (75 de ani) Moscova , URSS
Inmormantat	necropola din zidul Kremlinului [*]
Cauza decesului	cauze naturale ( infarct miocardic )
P?rin?i	Ilya Yakovlevich Brezhnev [] [[ Ilya Yakovlevich Brezhnev \|]] ^[1] Natalia Denisovna Brezhneva [] [[ Natalia Denisovna Brezhneva \|]] ^[1]
C?s?torit cu	Viktoria Petrovna Brejneva [*] ( 1928 ? 10 noiembrie 1982 )
Copii	Iurie Brejnev [] Galina Leonidovna Brejneva []
Cet??enie	Imperiul Rus Republica Sovietic? Federativ? Socialist? Rus? (? 1922 ) Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
Religie	ateism
Ocupa?ie	politician inginer militar topograf [*]
Limbi vorbite	limba rus? ^[2]
Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
In func?ie 14 octombrie 1964 – 10 noiembrie 1982
Precedat de	Nikita Hru?ciov
Succedat de	Iuri Andropov

Premii	Ordinul Lenin ( 18 decembrie 1966 ) Medalia ?Pentru Victoria asupra Germaniei in Marele R?zboi Patriotic 1941?1945” [] ( 1945 ) Ordinul Steagul Ro?u ( 12 martie 1942 ) Ordinul Steaua Ro?ie ( 16 martie 1943 ) Ordinul Revolu?ia din Octombrie [] ( 14 martie 1979 ) Ordinul Karl Marx (octombrie 1974) Ordinul Leului Alb ( 1946 ) Ordinul Klement Gottwald [] ( 5 mai 1970 ) Ordinul R?zboiului Patriotic cl. I [] ( 18 septembrie 1943 ) ...mai multe...
Partid politic	Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
Alma mater	Dniprovskii derjavnii tehnicinii universitet [*] ( 1935 )
Semn?tur?

Modific? date / text

Leonid Ilici Brejnev ( rus? : Леонид Ильич Брежнев, n. 19 decembrie 1906 - d. 10 noiembrie 1982 ) a fost conduc?torul efectiv al Uniunii Sovietice din 1964 pan? in 1982 , in calitate de Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice ?i in perioadele 1960 - 1964 ?i 1977 - 1982 , pre?edinte al Prezidiului Sovietului Suprem (?ef al statului). Ca ?ef al statului, a promovat o politic? rigid?, ceea ce a dus la o politic? de stagnare a vie?ii economice ?i sociale. A fost urmat la pre?edin?ie de Iuri Andropov .

Inceputul carierei [ modificare | modificare surs? ]

Leonid Brejnev s-a n?scut la Kamenskoe (azi Dniprodzerjinsk ), in Ucraina , tat?l s?u fiind fierar. El insu?i se orienteaz? spre acest domeniu, dar optand pentru activismul politic pentru a sc?pa de anevoioasa munc? de baz?. In 1923 devine membru Komsomol ?i in 1931 membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. In 1935 - 36 devine tanchist ?i, foarte repede, i?i d? seama c? singurul mod de a-?i asigura cariera este colaborarea cu "Organele de securitate" ale Partidului, care il nume?te Comisar politic militar. Dup? m?rturia lui Viktor Kravcenko , in timpul marilor epur?ri din 1937 - 39 i?i "toarn?" eficient colegii, camarazii ?i ca?iva superiori mai neindemanatici, astfel c? profitand de "golurile" create, este numit director al Institutului metalurgic din Dnieprodzerjinsk. In 1939 este repartizat la Dnipropetrovsk ca Prim-secretar al Comitetului regional de partid, ins?rcinat cu industria de armament.

In timpul r?zboiului [ modificare | modificare surs? ]

In decursul celui de-al doilea r?zboi mondial Leonid Brejnev este ins?rcinat cu evacuarea industriilor din Dniepropetrovsk spre Ural , ora?ul c?zand in mainile nem?ilor la data de 23 august 1941 . Comisar politic de brigad?, Brejnev este numit delegat al administra?iei politice pentru intreg frontul sud in octombrie 1941.

In 1942 , este repartizat in Caucaz iar in aprilie 1943 devine ?eful departamentului politic al Armatei 18 comandat? atunci de Nikita Hru?ciov . La sfar?itul r?zboiului, Brejnev este comisarul politic al celui de-al 4-lea front ucrainean, care ocup? Praga dup? capitularea ?i retragerea nazi?tilor .

In 1946 , f?r? s? se fi apropiat niciodat? de front, iese la pensie din armat? cu gradul de general maior. I?i recap?t? postul de prim-secretar la Dnipropetrovsk .

Brejnev in Basarabia [ modificare | modificare surs? ]

In 1950 Leonid Brejnev este delegat al Sovietului Suprem ?i repartizat Prim-secretar al Moldovei sovietice , recent constituit? in fosta Basarabie romaneasc?. ^[3] Fa?? de predecesorul s?u Nikolai Koval, care participase la deportarea mai multor mii de basarabeni spre Kazahstan ?i la "Noul Holodomor " (infometarea sistematic? a ??ranilor refractari colectiviz?rii, categorisi?i " kulaci "/chiaburi, prin rechizi?ia tuturor resurselor), Leonid Brejnev aplic? o politic? mai pu?in crunt?: el se ocup? indeosebi de repartizarea sistematic? a noilor promova?i b??tina?i departe de ?ar?, de inlocuirea lor cu oameni veni?i din alte republici unionale (mai ales Rusia , Ucraina ?i Bielorusia ) ?i de rusificarea tot sistematic? a inv???mantului, administra?iei ?i culturii. ^[3] Aceast? politic? va fi continuat? de succesorul s?u Dmitri Gladky.

Brejnev ?i Hru?ciov [ modificare | modificare surs? ]

Dup? moartea lui Stalin in 1953 , Nikita Hru?ciov il nume?te pe Brejnev ?ef al directoratului politic pentru armat? ?i marin?, cu gradul de general locotenent, apoi, in 1955 , Prim-secretar al Comitetului central al Partidului in Kazahstan.

In februarie 1956 Brejnev este promovat la Moscova secretar general la ministerul ap?r?rii, ins?rcinat cu industria de armament ?i cosmonautic?. In iunie 1957 il sus?ine pe Hru?ciov in lupta sa pentru putere impotriva troic?i compuse din Viaceslav Molotov , Gheorghi Malenkov ?i Lazar Kaganovici .

In 1959 , Brejnev este numit secretar al Comitetului central al P.C.U.S. apoi pe 5 mai 1960 pre?edinte al Prezidiului Sovietului Suprem, adic? ?ef al statului.

Pan? in 1963 (criza sovieto-american? din Cuba ), Hru?ciov de?ine realitatea puterii ca secretar general al Comitetului central al P.C.U.S., dar ulterior, nomenclatura incepe s?-?i piard? increderea iar Anastas Mikoian incepe s? vad? in Brejnev un succesor posibil pentru Hru?ciov. La 14 octombrie 1964 Hru?ciov este destituit iar Brejnev devine Prim-secretar al P.C.U.S., Alexei Kossighin fiind numit Prim-ministru, iar Mikoian pre?edinte al Prezidiului Sovietului Suprem (in 1965 Mikoian ie?ind la pensie, este inlocuit prin Nikolai Podgornii.)

?ef al Partidului [ modificare | modificare surs? ]

Odat? la putere, Brejnev incepe s? d?rame linia politic? ini?iat? de Hru?ciov: in mai 1965 declar? c? ac?iunile lui Stalin au un bilan? global pozitiv. In aprilie 1966 cap?t? titlul de Secretar general al PCUS, care nu fusese folosit dup? moartea lui Stalin. Pune cap?t relativei liberaliz?ri culturale ?i, prin procesele r?sun?toare intentate scriitorilor Iuri Daniel , Aleksandr Soljeni?in ?i Andrei Siniavski , reia linia politic? stalinist? pe planul intern.

Pe planul extern in schimb, se apropie de Statele Unite (in 1972 , are convorbiri directe cu pre?edintele Richard Nixon ) in timp ce rela?iile cu Mao ?edun se degradeaz?.

Astfel URSS intr? in perioada de politic? extern? poreclit? de ziari?tii apuseni "destinderea", consacrat? oficial prin semnarea tratatului OSCE (zis "de la Helsinki ) in 1975 al c?rui principal efect este c? statele occidentale, inclusiv Germania federal?, recunosc frontierele stabilite in 1945 (cu doar dou? excep?ii: cea a recunoa?terii de c?tre Statele-Unite a apartenen?ei ??rilor baltice la URSS, ?i cea a recunoa?terii de c?tre Japonia a apartenen?ei a 4 din Ins. Kurile la URSS; intalnirea intre Gerald Ford ?i Brejnev la Vladivostok in noiembrie 1974 nu reu?e?te s? rezolve aceste puncte).

"Destinderea" se manifest? mai ales prin o cre?tere spectacular? a schimburilor economice, vizibil?, de exemplu, prin fabricarea in URSS a ma?inilor Fiat 124 sub numele de Lada sau a introducerii b?uturii Pepsi-Cola in ??rile comuniste.

Pe planul politic, "destinderea" permite blocului comunist o serie de victorii ?i de interven?ii militare, la care occidentalii nu mai reac?ioneaz?: in Asia intreg Vietnamul cade in 1975 in mainile comuni?tilor, iar in Africa o serie de ??ri, ca Mozambicul sau Angola , condus? de comunistul Jose Eduardo dos Santos , devin practic ni?te "colonii" sovietice, unde companii petroliere ca Exxon in Angola, pl?tesc sovieticilor ?i cubanezilor taxe pentru "securizarea sondelor"...

Mul?umit? acestor b?noase afaceri, Brejnev, de altfel mare amator de bunuri de consum occidentale ?i colec?ionar de ma?ini de lux, este numit in 1976 mare?al ?i in 1977 pre?edinte. La 18 iunie 1979 la Viena , semneaz?, impreun? cu Jimmy Carter , acordurile SALT II de limitare a armamentelor strategice.

Criza regimului [ modificare | modificare surs? ]

In timp ce nomenclatura se desfat? mul?umit? acestor succese de suprafa??, economia ?i puterea militar? sovietic? se degradeaz? (for?a de munc? dedandu-se masiv la "rezisten?a pasiv?", singura posibil?: "ei se fac c? ne pl?tesc, noi ne facem c? muncim") iar tehnologia se inveche?te (din cauza sistemului de decizie ?i de control politic ultra-centralizat, ini?iativa tehnologic? ?i inova?ia in general sunt totdeauna in intarziere in "tab?ra comunist?", iar spionajul industrial, mult mai activ decat cel politic, nu reu?e?te s? compenseze aceast? intarziere, care cre?te odat? cu accelerarea progreselor tehnice ?i a comunica?iilor in economia de pia?? ).

Falsificarea sistematic? a statisticilor nu face decat s? ascund? costul din ce in ce mai ridicat al men?inerii la nivel, iar s?rb?torirea fastuoas? a celor 70 de ani ai lui Leonid Brejnev in 1976 nu-l impiedic? pe ministrul agriculturii, Mihail Gorbaciov , s? semnaleze intr-un raport c? gr?dinile individuale ale kolhoznicilor, care constituiau 4% din suprafa?a agricol? util?, produceau atunci 47% din produc?ia agricol? sovietic?, ceea ce inseamn? c? Uniunea producea doar 8% din poten?ialul s?u agricol. In consecin??, in acei ani URSS era nevoit? s? importe grau.

Istoricii de convingere comunist?, ca Nikolai Bugai, afirm? c? Brejnev este liderul care a pierdut ultima ocazie de a salva comunismul, in?bu?ind in 1968 "prim?vara de la Praga " ("Comunismul cu fa?? uman?" al lui Alexander Dubcek ) ?i ultima ocazie de a moderniza puterea militar? sovietic?, invadand in decembrie 1979 Afganistanul , unde armata sovietic? s-a impotmolit intr-o prea costisitoare ?i total inutil? ocupa?ie. Determinand agen?ia american? CIA s? finan?eze ?i s? antreneze, direct sau indirect, lupt?tori islami?ti impotriva invaziei sovietice, aceast? politic? a lui Leonid Brejnev este par?ial la originea radicaliz?rii unei p?r?i crescande dintre musulmani.

Leonid Brejnev a fost, ca durat? la putere, al doilea lider sovietic dup? Stalin . Dintre cele trei genera?ii de comuni?ti descrise de Karel Bartosek ("r?zbun?torii", "profitorii" ?i "r?sturn?torii"), el reprezint? arhetipul celei de-a "doua genera?ii" ("cea care nu mai are nevoie s?-i omoare pe to?i fo?tii "du?mani de clas?" sau s? dinamiteze toate bisericile, cea care se instaleaz? in confortul situa?iei de "nomenclaturist" incercand s? incremeneasc? astfel regimul, cea ai c?rei copii ?i succesori, s?tui de lozinci vane ?i de controale paranoice, se vor intoarce cu poft? la forme de capitalism ?i de na?ionalism pu?in interesate de bun?starea ?i de drepturile popoarelor").

Leonid Brejnev s-a stins din via?? la 10 noiembrie 1982 , l?sand amintirea unui abil negociator, dar a unui conduc?tor stalinist, incapabil de a "pilota" modernizarea statului pe care il guverna (rol pe care va incerca s?-l asume, mult prea tarziu, Mihail Gorbaciov , odat? numit pre?edinte in 1985 ).

Note [ modificare | modificare surs? ]

^ ^a ^b Geni.com
^ CONOR [*] Verifica?i valoarea |titlelink= ( ajutor )
^ ^a ^b Nikolai Bugai: Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии, Editura Dittmar Dahlmann und Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania 1999, P. 567-581

Leg?turi externe [ modificare | modificare surs? ]

Dosarele istoriei: Automobilele lui Brejnev - Malaxa , 4 decembrie 2010, Julian Chitta, Ziare.com
Alexandru Ru?i: Dosarele istoriei - Automobilele lui Brejnev – Malaxa , 21 iulie 2011, Amos News'

Predecesor: Nicolae Coval	Prim-secretar al Partidului Comunist din R.S.S. Moldoveneasc? 3 noiembrie 1950 ? 25 octombrie 1952	Succesor: Dimitri Gladki
Predecesor: Nikita Hru?ciov	Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice 1964 ? 1982	Succesor: Iuri Andropov

[6645f71b571751fa16c1ac81ac00f916-1] Geni.com

[2c92575392d82c17f363400f38835fa8-2] CONOR [*] Verifica?i valoarea |titlelink= ( ajutor )

[bugai1999-3] Nikolai Bugai: Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии, Editura Dittmar Dahlmann und Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania 1999, P. 567-581

[1]

[2]

[3]