R?zboiul de eliberare na?ional? a Iugoslaviei
(in limbile
croat?
/
sarb?
:
Narodnooslobodila?ki rat
/
Народноослободилачки рат
,
sloven?
:
Narodnoosvobodilni boj
ori
Narodnoosvobodilna borba
) a fost purtat in Iugoslavia in timpul
celui de-al doilea r?zboi mondial
(1941 - 1945) intre
rezisten?a iugoslav?
? in principal
partizanii iugoslavi
? ?i
puterile Axei
.
Rezisten?a iugoslav?
a fost ini?ial divizat? in dou? armate de gueril?: cea sub conducerea comuni?tilor (
partizanii iugoslavi
) ?i cea a regali?tilor (
cetnicii
, cunoscu?i in mod oficial ca
Armata iugoslav? a Patriei
). Cele dou? mi?c?ri de rezisten?? s-au aflat intr-un conflict direct pe toat? durata r?zboiului, ceea ce a f?cut ca cetnicii s? colaboreze din ce in ce mai mult cu for?ele Axei, fapt ce a dus in cele din urm? la pierderea sprijinului politic ?i millitar din partea
Alia?ilor occidentali
.
[1]
Dup? o scurt? perioad? de cooperare, cele dou? fac?iuni au inceput s? se lupte intre ele. Treptat, cetnicii au ajuns s? lupte in principal doar cu partizanii procomuni?ti
[2]
neglijand lupta cu for?ele de ocupa?ie. Mai mult, cetnicii au inceput s? coopereze cu for?ele de ocupa?ie in incercarea de distrugere a for?elor lui
Tito
. Cetnicii au primit treptat ajutoare logistice tot mai substan?iale, in special din partea
Italiei Fasciste
.
[3]
Pe
6 aprilie
1941
,
Regatul Iugoslaviei
a fost
atacat
din toate direc?iile de
for?ele Axei
. A fost vorba in principal de for?ele
Germaniei Naziste
, c?rora li s-au ad?ugat unit??i italiene, maghiare ?i bulgare. In timpul invaziei,
Belgadul a fost intens bombardat
de
Luftwaffe
. Luptele au durat mai pu?in de dou? s?pt?mani, fiind incheiate de capitularea
Armatei Regale Iugoslave
de pe
17 aprilie
. In afar? de faptul c? era incomparabil mai slab echipat? decat armata german? (
Wehrmacht Heer
), armata iugoslav? a incercat s? apere toate frontierele na?ionale cu pu?inele resurse de care dispunea. Mai trebuie amintit c? mai multe divizii din cadrul armatei iugoslave au refuzat pur ?i simplu s? lupte, solda?ii lor intampinandu-i pe germani ca pe eliberatori de sub opresiunea sarbilor.
Condi?iile capitul?rii au fost extrem de severe, Axa dezmembrand Iugoslavia. Germania a anexat nordul
Sloveniei
, a ocupat militar cea mai mare parte a
Serbiei
, creand un regim care guverna
statul marionet? Sarb
, un al doilea
stat marionet?
Statul Independent al Croa?iei
[4]
, care cuprindea cea mai mare parte a
Croa?iei
din zilele noastre ?i toat?
Bosnia ?i Her?egovina
.
Italia
mussolinian?
a ocupat restul Sloveniei,
Kosovo
?i o bun? parte a coastei
Dalma?iei
?i toate insulele
M?rii Adriatice
. Italia a ob?inut controlul asupra noului creat
stat marionet? muntenegrean
?i titlul de ?rege pentru al Croa?iei” pentru monarhul italian.
Ungaria
a trimis Armata a III-a ungar? in
Voivodina
din nordul Serbiei, iar mai apoi a anexat mai multe regiuni din
Osijek-Baranja
(Croa?ia),
Bacika
(Serbia),
Međimurje
?i
Prekmurje
(Slovenia).
[5]
Bulgaria
a anexat aproape intreg teritoriul a ceea ce este azi
Republica Macedonia
.
Dup?
capitularea Italiei
din 1943, toate teritoriile controlate de aceast? au trecut sub controlul german sau
usta?
. Acese teritorii au inclus
Kosovo
,
Albania
,
Muntenegru
?i cea mai mare parte a Dalma?iei. (Toate aceste schimb?ri teritoriale, ca ?i disolu?ia Iugoslaviei inse?i nu au fost recunoscute de niciunul dintre
Alia?i
, nu sunt recunscute ca avand o baz? legal? de niciunul dintre statele din ziua de azi sau de
ONU
).
Cetnici surprin?i intr-o fotografie al?turi de solda?ii germani ai for?elor de ocupa?ie
Inc? de la inceput, for?ele de rezisten?? au fost formate din dou? fac?iuni: una condus? de comuni?ti ?
partizanii iugoslavi
? ?i a doua a regali?tilor na?ionali?ti ?
mi?carea cetnicilor
. Partizanii iugoslavi procomuni?ti au beneficiat de recunoa?terea tuturor Alia?ilor doar dup?
Conferin?a de la Teheran
din
1943
, dup? ce gradul de colaborare a cetnicilor cu ocupantul german a crescut treptat.
Partizanii iugoslavi
(?Armata Popular? de Eliberare ?i Deta?amentele de Partizani din Iugoslavia”, NOV i POJ), aflate sub comanda lui
Josip Broz Tito
, au luptat in principal impotriva ocupan?ilor germani, italieni, bulgari, ungari ?i a for?elor colobara?ioni?tilor. For?ele partizanilor s-au format pe scheletul asigurat de cadrele care c?p?taser? experien?? militar? in timpul
r?zboiului civil din Spania
. Partizanii erau ghida?i de ideologia
comunist?
, nu puneau accent pe
na?ionalism
, reu?ind astfel s? cucereasc? sprijinul tuturor na?ionalit??ilor iugoslave ?i, in cele din urm?, recuno?terea din partea tuturor guvernelor aliate ?i a guvernului in exil iugoslav ca singura for?? legitim? de eliberare a ??rii. Efectivele ?i for?a partizanilor iugoslavi au crescut treptat pan? la 800.000 de lupt?tori organiza?i in patru armate ? cea mai mare mi?care de rezisten?? din
Europa
ocupat?.
[6]
In cele din urm?, parizanii procomuni?ti au c?p?tat un statut privilegiat in fa?a oric?ror oponen?i politici ai lor, devenind armata oficial? a noului stat ?Iugoslavia Democrat? Federal?” ? viitoarea
RSF Iugoslav?
.
Armata Iugoslav? a Patriei (JVUO ? cetnicii), sub comanda generalului
Dra?a Mihailovi?
, a fost constitut? la inceput din resturile Armatei Regale Iugoslave. Cetnicii au inceput s? se organizeze imediat dup? capitularea guvernului de la Belgrad de pe
17 aprilie
1941
. Cetnicii au fost la inceput singura mi?care de rezisten?a recunoscut? de guvernul iugoslav in exil ?i de
Alia?ii occidentali
. Partizanii ?i cetnicii au incercat s? coopereze la inceputul conflictului, dar s-au desp?r?it la scurt? vreme. Dup? o serie de negocieri e?uate, liderul cetnicilor, generalul Mihailovi? ?i cetnicii au luat pozi?ie impotriva partizanilor comuni?ti, pe care i-au considerat principalul inamic. Dup? cum aprecia generalul, aceast? pozi?ie era una care ap?ra interesele maselor populare, prevenind represaliile germane impotriva sarbilor.
[7]
Aceast? pozi?ie nu a stopat in vreun fel activit??ile partizanilor. Primele atacuri ale cetnicilor impotriva comuni?tilor a avut loc in noiembrie 1941. In acest timp, cetnicii au inceput s? primeasc? din ce in ce mai multe provizii de la italieni ?i de la germani, iar cooperarea dintre ocupan?i ?i cetnici a crescut treptat. Ofi?erul de leg?tur? al brianicilor cu Mihajlovi? a sf?tuit guvernul de la Londra s? opreasc? aprovizionarea cetnicilor dup?
prima ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
, dar sfatul a fost ignorat pentru moment.
[3]
[8]
Din punct de vedere etnic, cetnicii erau in principal
sarbi
, iar in unele regiuni s-au dedat la violen?e impotriva civililor de alte na?ionalit??i. Cetnicii sufereau ?i din cauza rivalit??ii ?i diviziunilor interne, care au dus la lupte intre diferite fac?iuni.
Opera?iunea Barbarossa
, invadarea Uniunii Sovietice de c?tre puterile Axei a inceput pe
22 iunie
1941
.
[9]
In aceea?i zi, partizanii au format primul deta?ament de partizani la Sisak Partisan, prima unitate militar? de rezisten?? din Europa. Deta?amentul a fost format in p?durea Brezovica lang?
Sisak
,
Croa?ia
. Crearea acestui deta?ament a marcat declan?area rezisten?ei armate impotriva ocupan?ilor Iugoslaviei.
Mai multe forma?iuni armate au fost in vreun fel sau altul implicate in mi?carea general? de eliberare ?i confrunt?rile armate cu for?ele Axei, care au ap?rut in diferite zone ale ??rii. Partidul comunist a luat decizia lans?rii ac?iunilor ofensive anti-Ax? pe
4 iulie
1941
. Aceast? dat? a fost s?rb?torit? in Iugoslavia comunist? ca ?Ziua Lupt?torului”. ?ikica Jovanovi? ?panac a tras primul cartu? al luptelor pe 7 iulie 1941, care avea s? devin?
ziua na?ional?
Republica Socialist? Serbia
(stat federal al RSF Iugoslavia).
Pe
10 august
1941, in micul sat de munte Stanulovi?, lupt?tori de rezisten?? au format ?Carierul General al Deta?amentelor de Partizani Kopaonik”. Zona eliberat? de partizani, care acoperea mai multe sate, a fost numit? ?Republica Minerilor” a rezistat 42 de zile. Ceva mai tarziu, ace?ti partizani s-au al?turat in mod oficial forma?iunilor de partizani ale comuni?tilor. Pe
22 decembrie
1941
, partizanii au format ?Brigada I proletar? de asalt” (
1. Proleterska Udarna Brigada
) ? prima unitate militar? regulat?, capabil? s? execute opera?iuni la mare distan?? de zonele de origine. 22 decembrie avea s? devin? ?Ziua Armatei Populare Iugoslave”. In 1942, deta?amentele de partizani s-au unit in mod oficial in ?Armata Popular? de Eliberare ?i Deta?amentele din Iugoslavia” (NOV i POJ).
Mi?carea cetnicilor
a fost oraganizat? dup? capitularea Armatei Regale Iugoslave de c?tre unii dintre solda?ii iugoslavi. Aceast? for?? s-a organizat in regiunea
Ravna Gora
din vestul
Serbiei
, sub comanda colonelului
Dra?a Mihailovi?
. Spre deosebire de partizanii comuni?ti, cetnicii erau aproape in intregime formate din etnici
sarbi
. Mihailovi? ?i-a instruit oamenii s? se inarmeze ?i s? a?tepte ordinele pentru un atac final. Mihailovi? a evitat declan?area unor atacuri directe impotriva for?elor Axei, ac?iuni pe care le considera de mic? importan?? strategic?.
Cetnicii s-au bucurat la inceput de sprijinul Alia?ilor occidentali pan? in 1943, la Conferin?a de la Tehera, in 1942, revista TIME a publicat un articol care l?uda ?succesele” cetnicilor, ?i il numeau Mihailovi? ?singurul ap?r?tor al libert??ii” in Europa ocupat? de nazi?ti. Cetnicii erau l?uda?i pentru salvarea mai multor pilo?i americani dobora?i deasupra Iugoslaviei. De fapt, partizanii lui Tito duceau lupte foarte dure impotriva germanilor in aceea?i perioad?. Pentru prinderea lui Tito ?i Mihailovi?, germanii ofereau recompense de 100.000 Reichsmarks. De?i cetnicii r?maneau in mod oficial inamicii de moarte ai germanilor ?i
usta?ilor
, cetnicii au f?cut in?elegeri clandestine cu italienii ?i alte for?e ocupante sau cu colabora?ioni?tii.
Partizanii iugoslavi au declan?at campanii de
gheril?
incununate de succes impotriva for?elor de ocupa?ie ale Axei ?i a colabora?ioni?tilor,
Administra?ia Militar? Sarb?
,
Statul Independent al Croa?iei
al
usta?ilor
?u a
cetnicilor
(considera?i de asemenea colaboratori ai ocupan?ilor). Succesele lor militare au fost acompaniate de un tot mai consistent sprijin din partea popula?iei civile. Partizanii au reu?it s? cucereasc? ?i controleze teritorii vaste din teritoriul iugoslav. Au fost organizate ?Comitete populare” in regiunile eliberate de partizani, care func?ionau ca guverne civile. In aceste regiuni au fost organizate produc?ia agricol? ?i chiar cea industrial? in sprijinul locuitorilor ?i a trupelor de partizani.
La inceputul conflictului, partizanii aveau efective relativ reduse, erau slab inarmate ?i f?r? infrastructur?. Dar ei aveau dou? avantaje majore impotriva oric?rei forma?iuni militare sau paramilitare din fosta iugoslavia: primul ar fi acela c? in randul lor lupta un grup de veterani ai r?zboiului civil spaniol, mic, dar foarte experimentat, iar in al doilea rand, avantaj care a devenit evident in special in ultima parte a r?zboiului, mi?carea partizanilor era format? pe baze
ideologice
, nu pe cel etnice. Spre deosebire de lupt?torii din alte forma?iuni paramilitare, veteranii
Brig?zilor Interna?ionale
cuno?teau tehnicile moderne de lupt?, deprinse in
Spania
. Datorit? faptului c? partizanii erau uni?i de aceea?i ideologie, ei a?teptau aproape acela?i nivel de sprijin popular in toate col?urile ??rii, spre deosebire de alte forma?iuni paramilitare, care erau limitate in ac?iunile lor doar la teritoriile locuite de croa?i sau sarbi. Aceast? deosebire fundamental? le-a permis partizanilor s?-?i completeze efectivele cu numero?i recru?i din toate col?urile ??rii.
Puterile Axei erau con?tiente de amenin?area reprezentat? de partizani. Axa a incercat s? distrug? partizanii in cadrul mai multor ofensive minore, dar ?i in cadrul a celor
?apte ofensive majore
. Aceste ofensive erau duse de for?ele combinate a
Wehrmacht
-ului ?i
SS-ului
germane
, trupelor
italiene
,
cetnicilor
,
bulgare
,
maghiare
, ale statelor-marionet?
croat
?i
sarb
.
In cadrul acestor eforturi au existat dou? ofensive foarte mari:
Fall Weiss
(Planul Alb) ?i
Fall Schwarz
(Planul Negru), cunoscute ?i ca
ofensiva a patra
(b?t?lia de pe Neretva) ?i
a 5-a
(b?t?lia de pe Sutjeska).
[10]
Cele ?apte ofensive majore impotriva partizanilor
[
modificare
|
modificare surs?
]
Istoricii iugoslavi au clasificat opera?iunile antipartizani astfel:
- Prima ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
a fost atacul for?elor Axei declanat in toamna anului 1941 impotriva ?
Republica de la U?ice
”, un teritoriu elibereat de partizani in vestul Serbiei. In noiembrie 1941, trupele germane au reocupat teritoriul. Majoritatea for?elor partizanilor au reu?it s? scape in Bosnia. In timpul acestei ofensive, slaba colaborare dintre partizani ?i regali?ti a fost definitiv zdruncinat? ?i s-a transformat in ostilitate.
- A doua ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
, atacul for?elor Axei a fost declan?at in ianuarie 1942 impotriva partizanilor din estul Bosniei. Partizanii au reu?it pentru a doua oar? s? evite incercuirea ?i s-au retras peste muntele
Igman
de lang?
Sarajevo
.
- A treia ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
, a fost un nou atac impotriva partizanilor din estul Bosniei, din Muntenegru,
Sand?ak
?i
Her?egovina
, care a avut loc in prim?vara anului 1942. A fost numit? de germani
Opera?iunea TRIO
. Inc? o dat?, partizanii au reu?it s? scape de distrugere. Unele surse consider? c? ?i
B?t?lia de la Kozara
din toamna anului 1942 face parte din aceast? ofensiv?.
- A patra ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
sau ?
B?t?lia de pe Neretva
” sau ?Fall Weiss”, a fost o opera?iune de amploare, care a avut loc in perioada ianuarie ? aprilie 1943 ?i s-a intins intre vestul Bosniei ?i nordul Her?egovinei ?i a culminat cu retragerea partizanilor peste raul
Neretva
.
- A cincea ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
sau ?
B?t?lia de pe Sutjeska
” sau ?Fall Schwartz” a urmat imediat celei de-a patra ofensive ?i a dus la completa incercuire a partizanilor din sud-vestul Bosniei ?i nordul Muntenegrului in iunie 1943.
- A ?asea ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
a fost o serie de opera?iuni indeplinite de
Wehrmacht
?i alia?ii lor
usta?i
dup?
capitularea Italiei
in incercarea de securizare a litoralului
adriatic
. S-a desf??urat in perioada toamn? 1943 ? prim?vara 1944.
- A ?aptea ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
a fost atacul final german in vestul Bosniei in prim?vara anului 1944, care includea ?Opera?iunea Rosselsprung”, o tentativ? de eliminare fizic? a lui
Josip Broz Tito
personal ?i de anihilarea a conducerii mi?c?rii de partizani.
- Vede?i ?i:
Conferin?a de la Teheran
In timpul desf??ur?rii conflictului, partizanii au reu?it s? ca?tige sprijinul moral ?i material (limitat) al
Alia?ilor occidentali
, care pan? atunci ii sprijiniser? necondi?ionat pe generalul
Dra?a Mihailovi?
?i
cetnicii
s?i. Treptat, Alia?ii au ajuns la concluzia c? cetnicii sunt mai interesa?i s? lupte impotriva partizanilor decat a invadatorilor str?ini, ba mai mult, c? au inceput s? colaboreze cu germanii ?i italienii. Aceast? convingere a fost format? cu ajutorul informa?iilor oferite de ofi?erii de leg?tur? trimi?i in misiune in cele dou? tabere ? a partizanilor ?i a cetnicilor.
Informa?iile ob?inute de ofi?erii de leg?tur? ?i informatorii din ambele tabere (partizani ?i cetnci) au fost de prim? importan?? pentru succesul misiunilor de aprovizioanare ?i au fost cele care au influen?at strategia Alia?ilor in Iugoslavia. Informa?iile ob?inute au dus in cele din urm? la abandonarea cetnicilor ?i direc?ionarea intregului ajutor aliat exclusiv spre partizanii lui Tito. In 1942, de?i aprovizionarea opozi?iei armate din Iugoslavia era limitat?, cantitatea de provizii trimise celor dou? p?r?i (cetnicii ?i partizanii titoi?ti) erau egale. In anul urm?tor s-a produs o schimbare. Germanii au declan?at Opera?iunea ?Schwarz” (
b?t?lia de pe Sutjeska
,
a cincea ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
), una dintre cele ?apte atacuri antipartizani menite s? elimine rezisen?a armat? impotriva Axei. Acesta a fost ?i momentul in care trimisul britanic
F.W.D. Deakin
a sosit in Iugoslavia cu misiune a de aduna informa?ii.
Raportul lui Deakin con?ine dou? observa?ii principale. Prima era aceea c? partizanii fuseser? curajo?i ?i agresivi in lupta cu lupta cu diviziile de van?torii de munte ?i infanteri?tii germani, au suferit pierderi importante ?i au nevoie rapid? de ajutor. A doua observa?ie a fost aceea c? intreaga divizie de van?tori de munte germani a fost transferat? de pe
frontul de r?s?rit
?i c? au fost transportat? pe calea ferat? prin teritoriile controlate de cetnci. Descifrarea (
ULTRA
) a mesajelor germanilor confirma ?timiditatea” cetnicilor. De?i, pan? in zilele noastre, numeroase fapte, motiva?ii ?i condi?ii locale au r?mas neclare, rapoartele serviciilor de informa?ii au dus la o cre?tere a interesului Alia?ilor pentru situa?ia din Iugoslavia ?i schimbarea politicii fa?? de aceast? regiune, inclusiv din punct de vedere al opera?iunilor aeriene. In septembrie 1943, la cererea lui Churchill, generalul de brigad?
Fitzroy Maclean
a fost para?utat la cartierul general al lui Tito de lang? Drvar pentru a deschide un birou de leg?tur? permanent ?i oficial cu partizanii. In vreme ce lupt?torii regali?ti ? cetnicii ? mai erau aproviziona?i sporadic, partizanii au primit cea mai mare parte a ajutorului alia?ilor.
[11]
Mai mult, dup? incheiera lucr?rilor
Conferin?ei de la Teheran
, partizanii au ob?inut recunoa?terea oficial? din partea Alia?ilor ca ?for?? legitim? de eliberare na?ional?”. La sugestia generalului Maclean,
RAF
a primit sarcinile aprovizion?rii pe calea aerului a partizanilor ?i a sprijinirii lor din punct de vedere tactic.
In ianuarie 1944, for?ele lui Tito au atacat f?r? succes
Banja Luka
. Dar, in timp ce for?ele lui Tito se retr?geau, cele ale lui Mihajlovi? se remarcau prin lipsa de activitate. Aceast? situa?ie a fost remarcat? de altfel ?i de presa vremii.
[12]
Pe 16 iunie 1944 a fost semnat
acordul Tito-?uba?i?
dintre partizani ?i guvernul iugoslav in exil al regelui
Petru al II-lea
. Acest acord a fost o incercare de formare a unui nou guvern iugoslav, care s? includ? atat mini?tri comuni?ti cat ?i mini?tri regali?ti. Acordul f?cea un apel la unificarea ?Comitetului antifascist pentru eliberarea na?ional? a Iugoslaviei” (
Antifa?isti?ko V(ij)e?e Narodnog Oslobođenja Jugoslavije
, AVNOJ) ?i a guvernului in exil. Acordul f?cea un apel ?i c?tre sloveni, croa?i ?i sarbi s? se al?ture partizanillor. Partizanii au primit din partea guvernului regal recunoa?terea ca for?? armat? regulat?. Mihajlovi? ?i majoritatea cetnicilor au refuzat s? se al?ture partizanilor comuni?ti.
Intre 30 martie ?i 8 aprilie 1945, cetnicii lui Mihailovi? au incercat organizarea unei ultime opera?iuni care s? le refac? statutul de for?? credibil? de lupt? impotriva Axei. Cetnicii au declan?at un atac impotriva unei for?e combinate a usta?ilor ?i a G?rzii teritoriale croate. Lupta a fost dat? in apropiera de
Banja Luka
, care apar?inea in acele timpuri din punct de vedere oficial
Statului Independent Croat
. B?t?lia s-a incheiat cu victoria for?elor croate.
Hot?rarea lui Churchill de a-l sprijini pe Tito
[
modificare
|
modificare surs?
]
Tito ?i Mihailovi? aplicau dou? politici diferite. In timp ce Tito aplica instruc?iunile
Cominternului
: lupte neincetat?, pretundindeni ?i cu orice pre?, f?r? s? ?in? seama de pierderile umane, materiale ?i de posibilitatea represaliilor germane, Mihailovi? aplica o politic? de temporizare. Eficacitatea luptei partizanilor a fost foarte ridicat?, Axa fiind obligar? s? p?treze in Iugoslavia efective de aproximativ 15 divizii. Rezultatele luptei impotriva Axei ar fi fost mai sc?zute, dar ?i pierderile lor mai mici, dac? partizanii ar fi aplicat tacticile lui Mihailovi?: s? supravie?uiasc? ?i s? reziste pan? in
Ziua Z
a insurec?iei na?ionale. Acestea erau de fapt instruc?iunile pe care le transmiser? Comandamentul Britanic ?i guvernul iugoslav in exil.
Incepand cu 22 februarie 1944, Churchill a luat hot?rarea s?-l sprijine exclusiv pe Tito. Se poate pune intrebarea de ce premierul britanic a luat hot?rarea s? nu-l mai sprijine pe Mihailovi?, de timp ce era in favoarea men?inerii sistemului monarhic in Iugoslavia? Se pare c? Churchill era ghidat numai de ra?iuni militare, nu ?i de cele politice. In iulie 1943, premierul britanic l-a ins?rciant pe generalul
Fitzroy Maclean
cu o misiune pe lang? Tito, spunandu-i: ?Atata vreme cat civiliza?ia occidental? se afl? sub amenin?area nazist?, nu ne putem permite s? l?s?m considera?iile de ordin politic, pe termen lung, s? ne indep?rteze aten?ia de la obiectivul imediat. Sarcina dumneavoastr? const? deci, pur ?i simplu, in a informa guvernul cae sunt acei oameni, in Iugoslavia, care ucid mai mul?i germani, ?i a indica prin ce mijloace i-am putea ajuta s? ucid? ?i mai mul?i. Considera?iile de ordin politic nu trebuie aib? decat un rol secundar!”
[13]
Schimbarea sprijinului britanic trebuie privit? in cadrul urm?toarei cronologii:
- la sfar?itul lunii iulie
1943
are loc pr?bu?irea regimului lui
Benito Mussolini
, urmat in septembrie de
armisti?iul cu Italia
;
- in aceast? perioad? are loc misiunea generalului Maclean;
- in luna august a aceluia?i an, Churchill a aprobat f?r? tragere de inim? la
Conferin?a de la Quebec
declan?area in luna mai 1944 a
Opera?iunii Overlord
. Premierul britanic era in continuare in favoarea unei strategii periferice (atacuri in Italia ?i Balcani);
- dup?
Conferin?a de la Teheran
(
28 noiembrie
-
1 decembrie
1943
), s-a pus foarte pregnant problema sprijinirii
ofensivei Aliate din Italia
, blocate de germani la
Monte Cassino
.
- Churchill a hot?rat pe
22 decembrie
1943
sprijinirea in exclusivitate a partizanilor lui Tito.
Aceast? ultim? decizie, care reprezint? o schimbare a politicii britanice fa?? de mi?c?rile europene de rezisten??, a fost luat? in mod evident in favoarea a?a-numitei ?strategii periferice”. In mod foarte clar, aceast? decizie a reprezentat de asemenea ilustrarea schimbarea interesului premierului britanic pentru viitorul politic al Iugoslaviei.
De altfel, dup? intoarcerea de la Conferin?a de la Teheran, Churchill ii r?spunde lui Maclean, care ii prezentase o serie de obiec?iuni cu privire la redirec?ionarea sprijinului britanic: ?... Deci, cu cat ne vom preocupa mai pu?in, ?i dumneavoastr? ?i eu, de forma de guvern?mant pe care o vor stabili iugoslavii, cu atat mai bine. Ceea ce ne intereseaz? este s? ?tim care sunt cei care provoac? mai multe pierderi germanilor”.
[14]
Inaintarea Armatei Ro?ii sovietice intre 1 august 1943 ?i 31 decembrie 1944
pan? pe 1 decembrie 1943
pan? pe 30 aprilie 1944
pan? pe 19 august 1944
pan? pe 31 decembrie 1944
Pe
23 august
1944
, regele
Mihai I
a scos
Romania
din r?zboi, iar armata roman? a ajuns s? fie plasat? sub comanda
Armatei Ro?ii
. For?ele romane au continuat r?zboiul impotriva
Germaniei Naziste
?i a participat la luptele pentru eliberarea
Transilvaniei de nord-vest
,
Ungariei
?i a
Cehoslovaciei
de r?s?rit (
Ofensiva Praga
).
Bulgaria
a urmat o traiectorie asem?n?toare ?i, pe
10 septembrie
a declarat r?zboi Germaniei. Pu?inele for?e germane trimise s? zdrobeasc? armata bulgar? au fost rapid infrante ?i alungate din ?ar?. In Macedonia, trupele bulgare, incercuite de for?ele germane ?i abandonate de comandan?ii de cel mai inalt rang, au fost nevoite s?-?i croiasc? drumul prin lupt? spre grani?ele interbelice ale ??rii. Trei armate bulgare, aproximativ 455.000 de lupt?tori, au intrat in Iugoslavia la sfar?itul lunii septembrie 1944 cu acordo lui Tito. Bulgarii s-au deplasat de la
Sofia
la
Ni?
?i
Skopje
, cu sarcina strategic? a bloc?rii retragerii for?elor germane care se retr?geau din Grecia. Sudul ?i estul Serbiei ?i Macedonia au fost eliberate in decurs de dou? luni ?i Armata I bulgar? (130.000 de oameni) a continuat luptele cu germanii ?i alia?ii lor in Ungaria.
Beneficiind atat de sprijinul Alia?ilor occidentali ?i de sprijinul terestru al Armatei Ro?ii, partizanii ?i-au indreptat aten?ia spre statul marionet? sarb ? Administra?ia Militar? Sarb?. Regiunea acestui stat marionet? avusese parte de pu?ine lupte de la c?derea a?a-numitei ?Republici de la U?ice” din 1941 (Vede?i ?i:
Prima ofensiv? impotriva partizanilor iugoslavi
). Pe
20 octombrie
1944
, partizanii ?i sovieticii au
eliberat Berlgradul
intr-o opera?ie comun?. La venirea iernii, partizanii controlau practic intraga parte r?s?ritean? a Iugoslaviei ?
Serbia
,
Macedonia iugoslav?
,
Muntenegrul
?i o parte a coastei
Dalma?iei
.
Wehrmachtul
?i
usta?ii
au creat o linie fortificat? in
Srem
care a rezistat de-a lungul intregii ierni 1944-1945. Pentru a cre?tere efectivele partizanilor, Tito a proclamat o
amnistie
general? pentru to?i membrii for?elor colabora?ioniste, care treceau de partea comuni?tilor pan? pe 3 decembrie 1944.
Pe 20 martie 1945,
partizanii
au lansat o ofensiv? general? in sectorul
Mostar
-
Vi?egrad
-
Drina
. In condi?iile in care partizanii controlau deja p?r?i importante din regiunile rurale din Bosnia, Croa?ia ?i Slovenia, partizanii au lansat o ofensiv? general? pentru legarea acestor teritorii ?i cucerirea ora?elor principale ?i drumuri. Pentru ofensiva general?, mare?alul
Josip Broz Tito
comanda o armat? de aproximativ 800.000 de oameni, organiza?i in patru armate. In plus, partizanii mai aveau ?i opt corpuri independente de armat?.
Impotriva partizanilor iugoslavi lupta ?Heeresgruppe E” (Grupul de Armat? E) condus de generalul
Alexander Lohr
. Acest grup de armat? era format ?i ?apte corpuri de armat?, din care unul de van?tori de munte ?i unul de
cazaci
. Aceste corpuri erau compuse din 17 divizii cu efectivele incomplete (printre care trei de cazaci, dou? croate, una rutean? ?i una SS). In plus, grupul mai dispunea de sprijinul mai multor nave militare, aflate ins? sub atacul neintrerupt al
RAF
, a for?elor poli?iene?ti puternice care asigurau securitatea spatelui frontului ?i a resturilor a vreo 20 de divizii crotate ?i sarbe. In randul lupt?torilor croa?i erau inrola?i
usta?i
?i solda?i ai
G?rzii Teritoriale Croate
. Printre sarbii care luptau de partea germanilor se aflau militarii
G?rzii Teritoriale Sarbe
?i ai
Corpului Voluntarilor
din
Administra?ia Militar? a Serbiei (Serbia lui Nedi?)
. Al?turi de germani mai luptau ?i sloveni ai
G?rzii Teritoriale
(
Slovensko domobranstvo
, SD), cu efectivele complete.
Partizanii au eliberat
Biha?iul
in prima zi a ofensivei lor generale. Armata a 4-a de sub comanda lui
Petar Drap?in
, a str?puns liniile defensive ale corpului al 15-lea de cavalerie cazac?. Pan? pe 20 aprilie, Drap?in au eliberat
Lika
?i litoralul Croa?iei, plus insulele adriatice, ?i a atins vechea frontier? interbelic? iugoslavo-italian?. Dup? ce pe
1 mai
au ocupat
Rijeka
?i
Istria
infrangandu-i pe germani, Armata a 4-a iugoslav? a ocupat ora?ul
Trieste
cu doar o zi mai inainte de sosirea Alia?ilor occidentali.
Armata a 2-a iugoslav? comandat? de
Ko?a Popovi?
a treversat raul Bosna pe 5 aprilie, a cucerit
Doboj
?i a ajuns la raul Una. Pe 8 august, armata a 2-a iugoslav? ?i elemente ale armatei intaia au cucerit
Zagrebul
. Pe 6 aprilie, trei corpuri de partizani au eliberat
Sarajevo
de sub st?panirea germanilor.
Pe 12 aprilie, armata a 3-a iugoslav? de sub comanda lui
Kosta Nađ
a treversat raul Drava. Aceast? armat? s-a ab?tur spre
Podravina
, au ajuns la nord de Zagreb ?i a la vechea grani?? austriac?, pe care a traversat-o in sectorul
Dravograd
. Aramata a 3-a inchis incercuirea for?elor inamice, cand forma?iunile sale motorizate au f?cut jonc?iunea cu deta?amentele Armatei a 4-a in
Carintia
.
Pe 12 aprilie, armata intaia iugoslav? a spart frontul german in Srem. Pan? pe 22 aprilie, armata intaia iugoslav? a distrus liniile fortificate inamice ?i a inaintat spre Zagreb. Dup? eliberarea Zagrebului al?turi de armata a 2-a iugoslav?, ambele armate au continuat inaintarea in
Slovenia
.
Pe 2 mai,
Berlinul
, capitala Germaniei a fost cucerit?. Pe 7 mai 1945, germanii au capitulat necondi?ionat ?i r?zboiul s-a incheiat oficial in Europa. Italia incetase r?zboiul cu Alia?ii inc? din 1943, bulgarii in 1944, iar ungurii la inceputul lui 1945. In ciuda capitul?rii germane, in Iugoslavia au mai avut loc lupte sporadice. Pe 9 mai, ora?ele
Maribor
?i
Ljubljana
au fost ocupate de partizani, iar generalul
Alexander Lohr
, comandantul ?Grupului de armat? E” a fost silit s? semneze in aceea?i zi capitularea for?elor de sub comanda lui la Topol?ica, lang?
Velenje
,
Slovenia
. Lupta impotriva partizanilor iugoslavi a fost continuat? numai de for?ele colabora?ioniste.
In prima jum?tate a lunii mai, partizanii iugosalavi au continuat s? intampine rezisten?? din partea
usta?ilor
,
domobrancilor
?i a altor for?e colabora?ioniste din Croa?ia ?i Slovenia.
B?t?lia de la Poljana
, ultima lupt? a celui de-
al doilea r?zboi mondial
, s-a dat in zilele de 14 ? 15 mai 1945, lang?
Prevalje
,
Slovenia
. Aceast? lupt? a fost purtat? de partizanii iugoslavi impotriva unui grup?ri masive ?i eterogene de peste 30.000 de oameni ? germani, usta?i ?i colabora?ioni?ti sloveni ? care incercau s? se retrag? in
Austria
.
Monumentul solda?ilor G?rzii teritoriale croate din cimitirul Mirogoj, Zagreb
La inceputul lunii mai 1945, resturile
G?rzii de Stat Sarbe
,
Corpului Voluntarilor Sarbi
,
G?rzii Teritoriale Croate
,
usta?ilor
?i ale
Corpului al XV-lea de cavalerie cazac?
s-au predat for?elor britanice. Pe 5 mai, in ora?ul
Palmanova
(50 km nord-vest de Trieste), intre 2.400 ?i 2.800 de membri Corpului Voluntarilor Sarbi s-au predat britanicilor, iar pe 12 mai, cam 2.500 de noi membri ai aceluia?i corp s-au predat britanicilor la Unterbergen pe raul Drava.
Pe 11 ?i 12 mai, trupele britanice din
Klagenfurt
,
Austria
, au fost h?r?uite de for?ele partizanilor, ale c?ror randuri se ingro?au treptat. La
Belgrad
, ambasadorul britanic pe lang? guvernul iugoslav de coali?ie i-a inmanat lui Tito o not? prin care ii cerea retragerea trupelor iugoslave din Austria. Pe 15 mai, Tito a plasat for?ele partizanilor din Austria sub controlul Alia?ilor. Cateva zile mai tarziu, Tito a fost de acord s?-?i retrag? trupele din Austria. Pe 20 mai, iugoslavii au inceput s? se retrag? trupele.
In jurul datei de 1 iunie, cei mai mul?i dintre membrii G?rzii statului sarb, Corpului voluntarilor sarbi, G?rzii teritoriale croate, usta?ilor, corpului al 15-lea cazac, care se predaser? britanicilor, au fost trecu?i in custodia guvernului iugoslav printr-o ac?iune care este denumit? de unele surse ca
Opera?iunea Keelhaul
. Partizanii au trecut la represalii de mas? impotriva fo?tilor lor inamici, acum
prizonieri de r?zboi
(Vezi ?i:
Masacrul de la Bleiburg
). Pe 8 iunie, Statele Unite, Regatul Unit ?i Iugoslavia au ajuns la un acord cu privire la controlul ora?ului Trieste.
Pe 8 martie 1945, la Belgrad s-a format o coali?ie de guvernare, cu Tito premier ?i
Ivan ?uba?i?
ministru de externe. Regele Petru al II-lea a fost de acord s? a?tepte in exil rezultatul unui referendum in timpul c?ruia popula?ia iugoslav? s? se pronun?e asupra viitorului monarhiei. Pe 29 noiembrie, Adunarea Constituant? Iugoslav? l-a detronat pe rege in conformitate cu rezultatele referendumului. In aceea?i zi a fost, in timpul primei ?edin?e a noului parlament a fost proclamat?
Republica Popular? Federal? Iugoslavia
.
Josip Broz Tito
a fost numit prim-ministru al noului
stat socialist
.
Pe 13 martie 1946, Mihailovi? a fost capturat de agen?ii
Odsjek Za?tite Naroda
? Departamentul Securit??ii Na?ionale
. De pe 10 iunie pan? pe 15 iulie, Mihailovi? a fost judecat pentru
inalt? tr?dare
?i
crime de r?zboi
. La sfar?itul procesului, Mihailovi? a fost g?sit vinovat de toate capetele de acuzare ?i condamnat la moarte prin impu?care.
[15]
Pe 16 iulie, cererea de gra?iere a fost respins? de Prezidul Adun?rii Na?ionale. In diminea?a zilei urm?toare,Mihailovi?, ?i al?i nou? fo?ti lideri cetnici, a fost executat la Lisi?iji Potok, la aproximativ 200 m de fostul palat regal ?i ingropat intr-un mormant nemarcat din aceea?i zon?. Aceast? execu?ie a incheiat practic r?zboiul civil dintre fac?iunile iugoslave.
Estim?rile oficiale postbelice ale victimelor din Iugoslavia in timpul celui de-al doilea r?zboi mondial au indicat o cifr? de 1.700.000. Totu?i, aceast? cifr? a fost considerat? mai tarziu exagerat? in mod deliberat pentru a cre?te repara?iile de r?zboi pe care trebuia s? le pl?teasc? Germania. Germania a refuzat s? pl?teasc? desp?gubiri pan? cand nu era oferit? ?i o list? a numelor victimelor. O investiga?ie ulterioar? a oferit un num?r de numai 600.000 de victime, identificate prin nume.
[16]
In deniul al ?aptelea, cercet?rile separate ale istoricilor Vladimir ?erjavi? (croat) ?i Bogoljub Ko?ovi? (sarb) au avut un rezultat apropiat de aproape un milion de victime.
Acest ultim rezultat a fost confirmat de profesorul Vladeta Vu?kovi?, autorul documentului oficial din 1946. Vu?kovi? a admis c? a calcultat piederile
demografice
de 1.700.000 oameni, incluzand num?rul celor care au pierit de foame sau boli, cifra aceast? fiind adoptat? de delega?ia iugoslav? la conferin?a de pace de la Paris.
[16]
Calculele lui ?erjavi? ?i Ko?ovi? privesc doar pe cei c?zu?i in timpul luptelor r?zboiului mondial ?i aceast? din urm? rezultat a fost acceptat de autorit??ile americane.
?i alte surse au confirmat aceste cifre. Astfel, istoricii au afirmat c? cifrele recens?mantului iugoslav din 1948 au fost ?inute secrete, dar rezultatele lui duceau la concluzia c? 1.000.000 de mor?i ar reprezenta o cifr? realist?. Un studiu american din 1954 a calculat un total de 1.067.000 de mor?i.
[17]
Dup? moartea lui Tito din 1980, rezultatele recens?mantului din 1948 au putut fi publicate, putandu-se face compara?ii cu recens?mantul din 1931. Profesorul sarb Ko?ovi?, care tr?ia in exil in occident, ?i-a publicat rezultatele cercet?rilor in 1985. El a ajuns la o cifr? de 1.014.000 mor?i. Mai tarziu in acela?i an, la una dintre conferin?ele Academiei Sarbe s-a ajuns la concluzia c? o cifr? de 1.100.000 de mor?i este corect?. In 1989, istoricul croat Vladimir Zerjavic, cu ajutorul comunit??ii evreie?ti din Zagreb, a calculat pierderile iugoslave la aproximativ 1.027.000 de persoane. Astfel, o cifr? de un milion de mor?i iugoslavi poate fi acceptat? f?r? probleme.
[18]
| Nationalitate
|
1946
|
Ko?ovi?
[16]
|
?erjavi?
[16]
|
Dup? nume
[16]
|
| Albanezi
|
4.000
|
-
|
-
|
-
|
| Bosnieci
|
100.000
|
86.000
|
103.000
|
32.300
|
| Croa?i
|
410.000
|
207.000
|
210.000
|
103.257
|
| Germani
|
-
|
26.000
|
28.000
|
-
|
| Unguri
|
3.000
|
-
|
-
|
-
|
| Evrei
|
60.000
|
60.000
|
57.000
|
45.000
|
| Macedoneni
|
35.000
|
-
|
-
|
-
|
| Muntenegreni
|
50.000
|
50.000
|
20.000
|
16.276
|
| Slovaci
|
1.000
|
-
|
-
|
-
|
| Sloveni
|
60.000
|
32.000
|
42.000
|
42.027
|
| Sarbi
|
880.000
|
487.000
|
530.000
|
246.740
|
| Turci
|
686
|
-
|
-
|
-
|
| Al?ii
|
-
|
66.000
|
55.000
|
31.723
|
| TOTAL
|
1.703.686
|
1.014.000
|
1.027.000
|
597.323
|
- Num?rul de victime dup? calitatea de membru al unit??ilor federale ale
RSF Iugoslaviei
:
| Republica
|
1946
|
| Bosnia ?i Her?egovina
|
690.000
|
| Croa?ia
|
630.000
|
| Kosovo
|
14.000
|
| Macedonia
|
40.000
|
| Montenegru
|
50.000
|
| Slovenia
|
60.000
|
| Serbia
|
170.000
|
| Voivodina
|
40.000
|
- ^
David Martin,
Ally Betrayed: The Uncensored Story of Tito and Mihailovich
, New York: Prentice Hall, 1946, p. 34..
- ^
Chetnik - Britannica Online Encyclopedia
- ^
a
b
http://lcweb2.loc.gov/cgi-bin/query2/r?frd/cstdy:@field(DOCID+yu0031)
- ^
Independent State of Croatia, ori NDH (historical nation (1941-45), Europe) - Britannica Online Encyclopedia
- ^
Hungary
Arhivat
in
, la
Wayback Machine
. - Shoah Foundation Institute Visual History Archive
- ^
Yugoslavia in World War 2
- ^
Ronald H. Bailey, 1980 (edi?ia original? a ap?rut in 1978).
Partisans and guerrillas
(
World War II
; v. 12). Chicago, Illinois, USA: Time-Life Books. p. 80
- ^
David Martin,
Ally Betrayed: The Uncensored Story of Tito and Mihailovich
, (New York: Prentice Hall, 1946), p. 34
- ^
Trumbull Higgins (
).
Hitler and Russia
. The Macmillan Company. pp. pp. 11 ? 59, 98 ?151.
- ^
Battles & Campaigns during World War 2 in Yugoslavia
- ^
David Martin,
Ally Betrayed: The Uncensored Story of Tito and Mihailovich
, New York: Prentice Hall, 1946, p. 34.
- ^
?While Tito Fights”
.
Time Magazine
.
. Arhivat din
original
la
.
- ^
Jaques de Launay,
Mari decizii ale celui de-al doilea r?zboi mondial
, vol. II, p.262, Bucure?ti, 1988
- ^
ibid.
- ^
??Too Tired",
Time Magazine
, iunie 1946”
. Arhivat din
original
la
. Accesat in
.
- ^
a
b
c
d
e
?Goran Nikoli?, "?RTVE RATA IZMEDJU NAUKE I PROPAGANDE"; Nova srpska politi?ka misao (in sarb?)”
. Arhivat din
original
la
. Accesat in
.
- ^
Paul Mayers, Arthur Campbell,
The Population of Yugoslavia
; U.S. Bureau of the Census, Washington D.C., 1954; p.23
- ^
http://www.churchinhistory.org/pages/booklets/croatia(n)-2.htm
Barton, Dennis; "Croatia 1941 - 1946"; Churchin History Information Centre