U
10 di maghju
he u 130esimu ghjornu (u 131esimu ghjornu s'e l'annata he bisesta) di u calendariu gregorianu.
Santa
Sulennia
Sulennia era una pasturella chi campava a u seculu IX accantu a u capilocu di a tribu di i Bitturigi, l'attuale cita di Bourges, dipartimentu di u Cher.
Era fattia, graziosa, e bella cum'e un fiore. Giovani chi si ne eranu innamurati ci ne era tanti e piu, ma ella avia decisu di cunserva a so virginita.
Un ghjornu ch'ella curava e so pecure e pregava, passo un cavalieru. Era un conte chi, maravigliatu da tanta bellezza, volse spusalla. Sulennia disse ch'ella avia fattu u votu di stassine filia, o piuttostu ch'ella avia digia un sposu, quassu, in Celu.
U conte ando a truva i genitori e li fece vale l'onori e i vantaggi di un tal matrimoniiu par elli e pe a figliola. Ma Sulennia un volse sente nunda. Allora, u conte decise di rapilla. Un ghjornu ch'ella curava e so pecure, sola, a inguanto, a messe nantu a u so cavallu, e parti a galoppu serratu.
Sulennia era forte e si sbattia. Passendu nantu a un punticellu, casconu tramindui in fiume. Dicenu chi u cavallu fighjava u patrone ridichjulendu e chi, da nantu a l'arburi, l'ocelli scaccanavanu.
Vergugnosu e rabbiosu, u conte caccio a sciabula e taglio u capu a a giuvanotta. Era u 10 maghju di l'annu 880.
Etimolugia: da u lat. "solemnis" (sulenne).
Nomi: Solange, Solemnia, Solemnio, Solene, Solenne, Soline, Soulein, Soulene, Souline, Sulennia, Sulenniu.
[1]