Era anul 1096 atunci cand, la chemarea Papei Urban al II-lea, crestinatatea isi trimitea razboinicii impotriva necredinciosilor, in ceea ce va ramane in istorie sub numele de prima Cruciada. In numele dreptei credinte, Europa crestina mobiliza o armata cum nu se mai vazuse nicicand si, sub obladuirea Vaticanului, punea bazele unui conflict ce avea sa dureze secole intregi. Paradoxal, pe fondul razboaielor dintre crestini si musulmani, tocmai figura unui conducator ?pagan” ajungea sa simbolizeze virtutile cavaleresti, atat de cantate la curtile aristocratilor europeni.
Trecusera aproape cinci decenii de la primele
atacuri cruciate
asupra
cetatilor musulmane
din
Orientul Apropiat.
Acra, Maarat, Antiohia si chiar Ierusalimul cazusera, rand pe rand, in fata armatelor pestrite, formate deopotriva din tarani, preoti, cavaleri si capete incoronate, iar in
Cetatea Sfanta
se puneau bazele asa numitului
Regat al Ierusalimului
. Era momentul in care, la
Tikrit
(pe teritoriul
Irak
ului de azi) se nastea cel care avea sa devina
simbolul rezistentei musulmane
in fata europenilor si, mai mult, cel care avea sa arate Europei adevaratele
virtuti
ale unui
razboinic.
Leul desertului
Saladin
se nastea dintr-o familie kurda la Tikrit, in anul 1137. Fiu al guvernatorului din
Baalbek,
el deprindea tainele invataturii la cea mai vestita scoala musulmana, Medressa din
Damasc
, acolo unde lua contact cu stiintele dar si cu
arta razboinica
si
strategiile militare
ale inaintasilor sai. Inca de la o varsta frageda, Saladin ? Salah ad-Din, pe numele sau adevarat ? intra in serviciul emirului Nur ad-Din, completandu-si
educatia
cu lectiile de lupta oferite de chiar unchiul sau, Shirkuh, unul dintre cei mai temuti si respectati
comandanti
de osti ai vremii.
La numai 23 de ani, Saladin porneste alaturi de
Shirkuh
in prima sa
campanie razboinica
, cea indreptata impotriva Fatimizilor din
Egipt.
Victoria rasunatoare a celor doi nu va trece neobservata, tanarul fiind numit mare sfetnic al califului Al-Adid, in timp ce unchiul sau devenea
vizir
al Egiptului, functie pe care Saladin o va prelua noua ani mai tarziu. Pe langa vaditele sale
aptitudini razboinic
e, tanarul
kurd
isi dovedea din plin si calitatile de
guvernator
. Sub indrumarea sa,
economia
Egiptului era revitalizata, asta in timp ce
armata
era schimbata radical, conform cu noile cerinte ale vremurilor.
Odata cu moartea protectorului sau,
Nur ad-Din,
in 1174, Saladin devine
sultan
al egiptenilor, declarandu-si independenta fata de orice alt
lider musulman
. Mai mult, casatorindu-se cu vaduva mult mai varstnica a lui Nur ad-Din, proaspatul sultan obtinea si tronul
Siriei
, odata cu toate titlurile si averea celui decedat. De acum, nimic nu il mai putea opri pe noul lider musulman sa isi indeplineasca visul de o viata, acela de a elibera
Tara Sfanta
de sub
dominatia cruciata
.
Razboaiele credintei
Vestea
masacrelor
si
ororilor
comise de
crestini i
n prima
Cruciada
devenise deja legendara. Numai in
Cetatea Sfanta
, soldatii condusi de
Godefroy de Bouillon
, ucisesera aproape 70.000 de civili neinarmati, asta in timp ce la
Maarat
, razboinicii europeni se dedasera la acte de o
violenta
nemaintalnita, totul culminand cu
canibalismul
recunoscut si iertat atunci de
Biserica.
Cruzimea primilor
cruciati
nu ramasese, insa, doar o amintire trista. Noul lider al Regatului
Ierusalim
,
Guy de Lusignan,
alaturi de nemilosii sai apropiati,
Raymod de Tripoli
,
Gerard de Ridefor
d si
Balian de Ibelin
continuau, la scara mare,
persecutiile
si
crimele
impotriva
musulmanilor,
evreilor
si chiar a
crestinilor ortodocsi
(in fond,
Marea Schisma
avusese loc in 1054, cu putin timp inaintea
Primei Cruciade
).
In acelasi timp, Saladin isi extinsese influenta asupra califatelor din
Mosul
si
Allepo
, inconjurand Regatul Ierusalimului, pentru prima oara, cu teritorii musulmane, aflate in mana unui singur
lider
. Desi noul
monarh
oriental incercase sa evite luptele cu puternicii
cavaleri europeni,
ciocnirile erau inevitabile. Intr-o prima batalie, cea de la
Montgisard,
in anul 1177, Saladin cunostea o infrangere zdrobitoare. Din cei aproape 30.000 de soldati aflati sub comanda sa, peste 27.000 erau ucisi de catre
razboinicii templieri,
intr-o batalie ce amintea, mai mult, de un
masacru.
Cu toate acestea, armata europenilor era departe de a-si putea impune influenta asupra teritoriilor ocupate de
musulmani.
Armistitiul
dintre cele doua tabere, incheiat dupa batalia de la Montgisard, nu era decat o
solutie de compromis
pentru ambele
forte combatante
, sleite de indelungile
confruntari.
Si totusi, excesele cavalerilor cruciati, materializate in atacuri repetate asupra caravanelor musulmane, nu puteau decat sa rupa o pace si asa destul de fragila.
Cea de a doua confruntare venea la 10 ani dupa episodul de la Montgisard. Deplini increzatori in reusita bataliei,
templierii
condusi de Guy de Lusignan porneau prin soarele arzator al desertului pentru a-l infrunta pe
Saladin
si noua sa
armata
. Avea sa fie unul dintre cele mai negre episoade din toata
istoria cruciadelor.
Lipsit de
viziune
si de
simt strategic
, Guy isi indrepta cei peste 20.000 de soldati, echipati cu infricosatoarele
armuri
ale epocii, prin caldura torida a desertului sirian, in cautarea musulmanilor aflati sub comanda lui
Saladin.
Efectele unei asemenea actiuni necugetate au devenit vizibile dupa numai cativa kilometri de mars. Hartuiti de arcasii calari ai lui Saladin si extenuati de caldura si de
lipsa apei
, europenii deveneau, astfel, o
prada
usoara pentru cel care, mai tarziu, avea sa fie denumit
?Leul desertului”.
Mai mult, pentru a evita pierderile inutile de oameni, Saladin ardea ierburile uscate din jurul taberei europene, orbind cu fum pe cei care se mai puteau ridica la lupta. In zorii zilei de 4 iulie, in zona cunoscuta drept
Hornurile de la Hattin
,
cavaleria musulmana
decima, intr-un
atac fulger
, pe aproape toti
razboinicii cruciati.
Dintre cei peste 20.000 de crestini, doar 3000 mai supravietuiau pentru a lua drumul sclaviei. Insusi Guy de Lusignan cadea
prizonier
, alaturi de o intreaga suita de
cavaleri
; fratele sau Amalric al II-lea, Raymod de Tripoli, Gerard de Rideford, William de Montferrat, Humphrey de Turon sau Plivain de Botron fiind doar cativa dintre cei capturati de Saladin.
Pe fondul victoriei de la
Hattin
,
liderul musulman
pornea catre
Ierusalim
, cetate pe care o cucerea in acelasi an, la 2 octombrie 1187. Contrar tuturor asteptarilor,
Saladin
nu va repeta gestul europenilor, acela de a masacra populatia civila, ba mai mult, el permitea tuturor locuitorilor crestini sa paraseasca orasul impreuna cu toata averea pe care o puteau duce.
Caderea leului
Vestea pierderii Ierusalimului in fata armatelor musulmane soca
Europa
. Nimeni nu isi putea imagina ca teribila armata a templierilor fusese infranta intr-un mod atat de categoric. La indemnul
Papei
, aristocratii europeni porneau in
cea de a 3-a Cruciada
, condusi fiind de un alt
lider emblematic
, nimeni altul decat
Richard Inima de Leu
,
regele Anglie
i.
Acesta nu va reusi insa sa recucereasca Ierusalimul. Slabit de campania care durase aproape trei ani, fara victorii majore si cu armata decimata de lipsuri si boli, Richard se intorcea in Anglia, nu inainte de a incheia una dintre cele mai frumoase si mai durabile
prietenii
din
istorie
, cea cu liderul musulman,
Saladin
. Adversari pe
campul de lupta
, cei doi au dat dovada de un puternic respect si un cavalerism fara echivoc in relatiile din afara conflictelor.
Chiar daca
Locurile Sfinte
ramaneau, astfel, in mainile sale, Saladin nu s-a putut bucura prea mult de
victorie
. Cuprins de
febra
, sultanul cadea la pat, acolo de unde nu se va mai ridica niciodata. La 4 martie 1193, la numai 55 de ani, se stingea din viata
cel mai mare lider musulman
din
istoria cruciadelor.
Legenda
spune ca in momentul in care apropiatii sai au desfacut portile vistieriei in care se credea ca se afla comoara monarhului, acestia a fost uimiti sa o gaseasca goala. Saladin isi impartise toata averea saracilor, nepastrand pentru el nici macar banii necesari pentru inmormantare.