Orlannu
e na fijura chi cumpari nti diversi cumpusizzioni littirari a partiri du
mediuevu
nzinu e jorna nostri. E' na fjura storica rialmenti isistita nto VIII seculu.
nasciu nto
736
e muriu nto
778
nto
cummattimentu di Runcisvaddi
. Di iddu pigghia lu nomu tutta la tradizzioni littiraria francisi ca va sutta lu nomu di
chanson de Roland
.
Li vicenni di
paladini di Francia
e di Urlannu foru prubabbirmenti mpurtati n
Sicilia
di cavaleri nurmanni tra la fini du XI e la cuminzatina du XII seculu.
E jorna nostri li vicenni di Orlannu venunu cuntati di cantastori ca tramannanu na tradizzioni antica, spissu familiari di ginirazzioni n ginirazzioni, comu puru nti l'arti figurativa di
carretti siciliani
, e supratuttu nti l'
opira di pupi
, pi cui Orlannu custituisci lu prutagunista principali.
Orlannu veni discrivutu tradizzionarmenti comu lu primu Palatinu di
Francia
e ginirali 'n campu di l'aserciti francisi e rumani; e
figghiu
di
Miloni
, Conti di D'Anglanti e di Berta,
soru
di Carlu Magnu; e
cucinu
di
Rinardu
,
Bramanti
e di
Astolfu
. La so spata e la
"durlindana"
.
Berta, soru du Re Carlu, si nni fuji cu Miloni, duca di D'Anglanti e a sta nutizzia lu Re, siddiatu forti, fa n'edittu bannennu du regnu soru e
cugnatu
. Nasci Orlandu ca gia di
picciriddu
ammustra signali di granni curaggiu, ammazzannu nto
voscu
sarpenti e ursi.
Ntantu Carlu Magnu, ncurunatu mpiraturi, mentri si nni torna a casa, 'n Francia, passa du paisi unni s'avianu arifuggiati Berta e Miloni e ddocu, avennuni sintutu gia parrari, ncontra a so
niputi
Orlandu. Re Carlu ripigghia la sa caminata pa Francia, purtannusi d'appressu Orlandu e so
matri
(Miloni avia gia murutu pri manu du saracinu Altomonti).
La prima prudizza unni Orlandu ammustra d'essiri nu granni guerrieru e quannu ammazza co vastuni lu putenti
saracinu
Altomonti (assassinu di so patri Miloni) e si pigghia li so armi.
Fa appoi tanti autri mprisi, ammustrannu curaggiu e valuri, meritannu, pri chissu, d'essiri aricanusciutu comu
primu Palatinu di Francia
.
Oralandu, ora ca e granni, si marita cu
Aldabedda
e cu chista campa tranquillu pri quarchi annu, ma, appoi, un jornu, a la corti di Francia, s'apprisenta na
picciotta
bedda e un cavaleri, accumpagnati di quattru gicanti cu l'ali. Pri sta picciotta accussi bedda, ca havi pri nomu
Angelica
, tutti li palatini perdunu la testa, nnamurati; Orlandu, non currispunnutu d'idda, ortri a la testa, perdi macari la raggiuni.
Astolfu
, cucinu e amicu di Orlandu, pi oridini di
Diu
, cavarcannu l'Ippogridu, nu cavaddu alatu, arvola supra la
luna
p'aripigghiaru la raggiuni di Orlandu; chistu, turnatu sanu di menti, si jetta, senza cchiu nenti taliari, ammenzu a li battagghi contru a li nfideli pri fari triunfari la fidi 'n Cristu. Appoi, nu tintu jornu, attrova la morti nta la so urtima battagghia, fatta sempri sutta a li nzegni di Diu, contru a li saracini, nta na lucalita da
Spagna
, saputa sentiri
Roncisvalle
; apprima di moriri sona l'
Olifanti
, un cornu ca servi pa chiamata di l'urtimu succorsu.