Acest articol sau aceast? sec?iune are bibliografia incomplet? sau inexistent?. Pute?i contribui prin ad?ugarea de referin?e in vederea sus?inerii bibliografice a afirma?iilor pe care le con?ine.

Rege al Romanilor (in latin? Rex Romanorum ; in german? Romisch-deutscher Konig ) a fost un titlu folosit de regele german in urma alegerii sale de c?tre prin?ii electori incepand din vremea imp?ratului Henric al II-lea (1014?1024). Titlul era mai degrab? un semn al preten?iei de a deveni Sfant Imp?rat Roman ?i era dependent de incoronarea monarhului de c?tre pap? .

Titlul de Rege romano-german este folosit de terminologia modern? pentru a preveni confudarea acestor regi cu conduc?torii romani din epoca regalit??ii , ^{[ necesit? citare ]} in acela?i mod in care denumirea modern? de Imp?rat al Sfantului Imperiu German este folosit? pentru a-i deosebi pe imp?ra?ii germani ai Sfantului Imperiu Roman din Evul Mediu ?i din Epoca modern? , de imp?ra?ii romani ai antichit??ii ?i de imp?ra?ii germani ai Imperiului German fondat in 1871.

Titlul se referea ini?ial la orice rege ales c?ruia inc? nu ii fuseser? date din mainile papei insemnele imperiale ?i titlul de ?imp?rat”. Mai tarziu a fost folosit exclusiv pentru urma?ul la tronul imperial in perioada dintre alegerea sa (in timpul vie?ii unui imp?rat aflat pe tron) ?i succesiunea sa dup? moartea imp?ratului.

In perioada dinastiei Ottoniene titlul in latin? era ? Rex Francorum” (?regele francilor”) ?i incepand din perioada salian? tarzie Rex Romanorum (?regele romanilor”). Pe lang? acestea, in epoca modern? a fost folosit titlul ? Rex in Germania” ( Rege in Germania ). ^{[ necesit? citare ]}

Istoria titlului [ modificare | modificare surs? ]

Crearea titlului [ modificare | modificare surs? ]

Titlul Rex Romanorum a ap?rut in perioada Ottonian? tarzie, fiind folosit mai ales in timpul imp?ratului Henric al II-lea , la inceputul secolului al XI-lea. Teritoriul din Francia R?s?ritean? nu a fost denumit de sursele contemporane vremii ca ? Regatul Germaniei ” sau ca ? Regnum Teutonicum ” pan? in secolul al IX-lea. In aceast? perioad? solicitarea regelui de a fi incoronat a fost din ce in ce mai contestat? de papalitate culminand cu ? Controversa pentru investitur? ”. Dup? ce pretendentul la tron din dinastia Salian? , Henric al IV-lea , minor in varst? de ?ase ani, a fost ales s? conduc? imperiul in 1056, titlul adoptat a fost ? Romanorum Rex” pentru a accentua dreptul s?u sacru de a fi incoronat ca imp?rat de c?tre Pap?.

Papa Grigore al VII-lea a insistat pentru folosirea titlului derogatoriu de Teutonicorum Rex (?Rege al Germanilor”) pentru a se in?elege c? autoritatea lui Henric era una local? ?i nu se aplica asupra intregului imperiu. Henric a continuat s? foloseasc? in mod obi?nuit titlul Romanorum Rex pan? cand in sfar?it a fost incoronat de Antipapa Clement al III-lea in 1084. Succesorii lui Henric al II-lea au continuat aceast? practic? ?i s-au intitulat Romanorum Rex inainte de incoronare ?i Romanorum Imperator dup? incoronare.

Alegerea regelui [ modificare | modificare surs? ]

Candida?ii la tronul regal erau la inceput membri ai familiilor ducale germane. Apoi au candidat la tron ?i conduc?tori ai unor principate mai mici, care nu erau germane. Cerin?ele obligatorii pentru un candidat erau: s? fie adult, catolic ?i s? nu fie membru al unui ordin religios.

Ini?ial, oric?rui nobil care era prezent ii era permis s? participe la alegere ins? cu timpul acest drept l-au p?strat doar episcopii ?i nobilii eminen?i. Bula de Aur din 1356 emis? de Carol al IV-lea a limitat num?rul de principi electori la ?apte ?i anume: prin?ii-arhiepiscopi de Mainz , Trier ?i Koln , regele Boemiei , contele Palatinatului Rinului , ducele Saxoniei ?i margraful de Brandenburg . Ace?tia trebuiau s? aleag? un rege respectand principiul majorit??ii conform Declara?iei de la Rhense din 1338. Dup? ?Controversa pentru investitur?”, Carol al IV-lea inten?iona s? int?reasc? statutul legal al titlului Rex Romanorum prin acceptarea oficial? a rezultatului alegerii de c?tre Pap?. Dintre succesorii s?i doar Sigismund de Luxemburg ?i Frederic al III-lea au fost inc? incorona?i ca imp?ra?i la Roma, iar in 1530 Carol al V-lea a fost ultimul care a primit coroana imperial? din mainile Papei, la Bologna. Bula de Aur a lui Carol al IV-lea a r?mas valabil? pan? in 1805 cand imperiul ?i-a incetat existen?a.

Incoronarea regelui [ modificare | modificare surs? ]

Dup? alegere noul rege urma s? fie incoronat ca Rege al Romanilor ( Rex Romanorum ) in mod normal in Catedrala din Aachen de c?tre arhiepiscopul de Koln. Ceremonialul era unul simbolic ?i reprezenta validarea solemn? a rezultatului alegerii. Detaliile incoron?rii lui Otto I (anul 936) au fost descrise de cronicarul medieval Widukind din Corvey in ? Res gestae saxonicae” . ^[1]

La inceput nu a existat o loca?ie fix? pentru alegerea regelui sau pentru incoronarea acestuia. In 1024 Conrad al II-lea a primit coroana imperial?, ca ?i Filip de Suabia in 1198, ca Rex Romanorum in Catedrala din Mainz. Din 1147 majoritatea alegerilor regale au avut loc la Frankfurt pe Main . Locul tradi?ional pentru incoronare ca rege era Aachen , care se bucura de o reputa?ie special? ca fost? re?edin?? imperial? a lui Carol cel Mare. In 1356 cele dou? locuri au fost desemnate prin Bula de Aur ca loc fix pentru alegerea regal? ?i respectiv pentru incoronarea regelui. Din 1562 pan? in 1792 regele a fost incoronat tot la Frankfurt pe Main , locul stabilit pentru alegerea regelui.

Uneori regele ales traversa Alpii pentru a fi incoronat cu Coroana de fier a Lombardiei ca rege al Italiei la Pavia sau Milano . Apoi trebuia s? c?l?toreasc? la Roma pentru a fi incoronat de Papa. Intre alegere ?i incoronare regele purta titlul Romanorum Rex pentru a accentua deplin?tatea autorit??ii lui asupra imperiului, acest titlu reprezentand ?i garan?ia c? regele era viitorul imp?rat, f?r? a fi inc?lcat privilegiul papal al incoron?rii. Intre alegere ?i incoronare puteau trece mai mul?i ani, iar alteori regii ale?i nu ajungeau deloc s? intreprind? c?l?toria la Roma pentru incoronare, unii datorit? diferendelor lor cu papalitatea, al?ii datorit? problemelor financiare ori datorit? conflictelor militare din imperiu. In astfel de cazuri ei purtau titlul de Rex Romanorum (?Rege al Romanilor”) pe toat? perioada carmuirii.

Evolu?ia titlului [ modificare | modificare surs? ]

In epoca modern? timpurie titlul Rex Romanorum a devenit invechit a?a incat in 1508 Maximilian I s-a autodenumit Electus Romanorum Imperator (?imp?rat roman ales”) deoarece, cu toate bunele sale inten?ii ?i incerc?ri, nu reu?ise s? ajung? la Roma pentru incoronare. Maximilian I a adoptat, de asemenea, titlul de ?Rege al Germanilor” ?i ?Rege in Germania”, ins? pe cel din urm? nu l-a folosit niciodat? ca titlu principal.

Papa Iulius al II-lea a permis imp?ratului Maximilian I ?i succesorilor lui s? foloseasc? titlul de ?imp?rat ales” ?i ? Rege in Germania ” incepand din 1508, f?r? obligativitatea incoron?rii la Roma. ^[2] Carol al V-lea , nepotul lui Maximilian I , a fost ultimul imp?rat incoronat de c?tre Papa , dar nu la Roma ci la Bologna . ^[3]

Urm?torii conduc?tori ai imperiului s-au numit ei in?i?i ?imp?ra?i” f?r? a mai c?l?tori la Roma sau f?r? a mai solicita acordul papei, adoptand acest titlul imediat ce erau incorona?i sau la momentul mor?ii predecesorului lor dac? fuseser? deja ale?i ca succesori la tronul imperial in timpul vie?ii imp?ratului. Primul exemplu a fost Ferdinand I , care purta acest titlu inc? din 1531, mult timp inaintea abdic?rii lui Carol Quintul intrucat in timpul absen?ei aproape permanente a imp?ratului, el era cel ce guverna imperiul ?i teritoriile imperiale ereditare.

Denumirea de ?Rege al Romanilor” a fost p?strat? pan? la sfar?itul imperiului, dar in perioada din urm? devenise titlul purtat de prin?ul mo?tenitor , dac? imp?ratul il desemnase ca succesor in timpul vie?ii.

Rex in Germania sau Rex Germaniae [ modificare | modificare surs? ]

Cu Maximilian I , Rex in Germania (?Rege in Germania” ?i , de asemenea, ?Rege in ??rile germane”) ?i-a g?sit locul in titlul imperial. ^[4] Titlul s?u era: ^[5]

?Wir Maximilian von Gots genaden erwelter Romischer kayser, zu allen zeiten merer des Reichs , in Germanien zu Hungern, Dalmatien, Croatien etc. kunig […]”

Apoi in ??rile germane, titlul de rege a devenit titlu imperial ca ?imp?rat al Romei”, iar spre sfar?itul imperiului titulatura era doar Romanorum Imperator, Germaniae Rex (?Imp?rat al Romanilor, Rege al Germaniei”). Iosif al II-lea, purta titlul: ^[6]

?Wir Joseph der Zweyte von Gottes Gnaden erwahlter Romischer Keyser, zu allen Zeiten Mehrer des Reichs, Konig in Germanien, zu Jerusalem, Ungarn, Boheim, […]”

Titlul a f?cut, de asemenea, parte din titlul complet al imp?ratului Austriei Francisc al II-lea care s-a autodenumit incepand din 1804: ^[7]

?Wir, Franz der Zweyte, von Gottes Gnaden erwahlter Romischer Kaiser, zu allen Zeiten Mehrer des Reichs, erblicher Kaiser von Osterreich, Konig in Germanien, zu Jerusalem, zu Hungarn, zu Boheim, […]”

Consecin?e [ modificare | modificare surs? ]

Bazat pe aceast? tradi?ie, Napoleon I curand dup? ce el insu?i s-a autodenumit ?Imp?rat al francezilor”, i-a acordat fiului s?u, Napoleon Franz Bonaparte , titlul Roi de Rome (?Rege al Romei”).

Constitu?ia de la Frankfurt din 1848 prevedea c? in calitate de conduc?tor al imperiului Imp?ratul germanilor trebuia s? reia demnitatea ?i rangul regilor ?i imp?ra?ilor romano-germani. Acest lucru nu s-a intamplat deoarece imp?ratul ales Frederic Wilhelm al IV-lea a refuzat coroana care i-a fost oferit? de Deputa?ia Imperial? (in german? Kaiserdeputation ).

Urm?torii regi au fost desemna?i ca succesori ?i au primit titlul de rege in timp ce imp?ratul Sfantului Imperiu Roman era in via?? (de cele mai multe ori acesta fiind tat?l succesorului):

Note [ modificare | modificare surs? ]

Bibliografie [ modificare | modificare surs? ]

• Hans K. Schulze: Grundstrukturen der Verfassung im Mittelalter . vol. 4: Das Konigtum . Kohlhammer, Stuttgart 2011, ISBN 978-3-17-014863-5 .

• Bernd Schneidmuller, Stefan Weinfurter (ed.): Die deutschen Herrscher des Mittelalters. Historische Portrats von Heinrich I. bis Maximilian I. C.H. Beck, Munchen 2003, ISBN 978-3-40650-958-2 .

• Helmut Beumann: Rex Romanorum . In: Lexikon des Mittelalters (LexMA) vol.7, LexMA-Verlag, Munchen 1995, ISBN 3-7608-8907-7, Sp. 777-778.
• Andreas Hansert: Die Habsburger. Geschichte einer Herrscherdynastie. , Editura Michael Imhof GmbH & Co. KG, Petersberg 2009, ISBN 978-3-86568-158-4 .

Vezi ?i [ modificare | modificare surs? ]

• Lista suveranilor germani