R?zboiul de independen?? al Turciei Turcia dup? tratatul de la Sevres. Informa?ii generale Perioad? 19 mai 1919 ? 29 octombrie 1923 Loc Asia Mic? ?i Tracia Rezultat Victoria turcilor Tratatul de la Lausanne Dispari?ia Imperiului Otoman Fondarea Republicii Turcia Casus belli Imp?r?irea Imperiului Otoman Beligeran?i Mi?carea Na?ional? Turc? Uniunea Sovietic? Grecia Fran?a Armenia (in 1920) Regatul Unit Imperiul Otoman (pan? in 1922) Italia Conduc?tori Mustafa Kemal Ataturk Fevzi Cakmak Kazım Karabekir Ali Fuat Cebesoy ?smet ?nonu Anastasios Papoulas Georgios Hatzianestis Henri Gouraud Drastamat Kanayan Movses Silikyan George Milne Suleyman ?efik Pa?a Modific? date / text

R?zboiul de independen?? al Turciei (in turc? : Kurtulu? Sava?ı ori ?stiklal Harbi ); 19 mai 1919 ? 29 octombrie 1923) este astfel numit deoarece na?ionali?tii turci s-au temut in acea perioad? ca ?ara lor, invins? in Primul r?zboi mondial , s? nu-?i piard? independen?a, fiind imp?r?it? intre imperiile coloniale ale inving?torilor . Dup? infrangerea suferit? de Imperiul Otoman la sfar?itul primei conflagra?ii mondiale ^{[1] [2] [3]} , activitatea na?ionali?tilor turci din Anatolia a culminat cu formarea Marii Adun?ri Na?ionale , care a mobilizat majoritatea resurselor na?ionale sub conducerea lui Mustafa Kemal Pa?a impotriva prevederilor tratatului de la Sevres , care practic punea Turcia sub tutel? ?i atribuia largi teritorii Alia?ilor , Greciei ?i Armeniei . Dup? r?zboaiele cu Grecia , cu Armenia ?i cu Fran?a , revolu?ionarii turci, biruitori la randul lor, i-au obligat pe Alia?i s? renun?e la preten?iile lor, s? evacueze teritoriile lor atribuite, ?i s? negocieze un nou tratat: cel de la Lausanne din iulie 1923, care a permis incorporarea Anatoliei ?i Traciei r?s?ritene in noul stat, Republica Turcia (1923). Crearea Mi?c?rii Na?ionale Turce a dus la pr?bu?irea sistemului milieturilor otomane ?i, dup? punerea in practic? reformelor lui Ataturk , a permis apari?ia unui stat modern, laic ?i na?ional.

30 octombrie 1918 ? mai 1919 [ modificare | modificare surs? ]

Vede?i ?i: Imp?r?irea Imperiului Otoman

Pe 30 octombrie 1918 a fost semnat Armisti?iul de la Moudros (in limba turc? : Mondros Antla?ması ) dintre Imperiul Otoman ?i Alia?ii din Primul R?zboi Mondial , ceea ce a dus la incetarea ostilit??ilor pe frontul din Orientul Mijlociu al Primului R?zboi Mondial . Tratatul asigura Alia?ilor controlul asupra forturilor care controlau stramtorile Bosfor ?i Dardanele . De asemenea, Alia?ii primeau dreptul de ocupa?ie ?in caz de dezordine” a oric?rui teritoriu turc ^{[4] [5]} . Somerset Arthur Gough-Calthorpe , cel care a semnat tratatul din partea britanic?, a declarat c? Antanta nu dore?te s? distrug? statul otoman ?i nu dore?te ocuparea militar? a acestuia, dar se simte indrept??it? s?-?i asigure securitatea prin ocuparea Istanbulului ^[6] . In ciuda declara?iilor oficiale, desfiin?area statului otoman ?i imp?r?irea lui intre puterile inving?toare a fost obiectivul Alia?ilor inc? de la inceputul r?zboiului ^[7] .

Pe 12 noiembrie 1918, o brigad? francez? a intrat in capitala otoman? ?i a inceput Ocupa?ia Istanbulului ?i a regiunii imediat invecinate. A doua zi, a urmat o debarcare a militarilor alia?i de pe vasele de r?zboi britanice, franceze, italiene ?i elene. Ocuparea Istanbulului a fost urmat? de mai multe alte acte asem?n?toare. Pe 14 noiembrie, trupele franco-elene au ocupat ora?ul Uzunkopru din Tracia R?s?ritean? ?i calea ferat? care lega ora?ul de sta?ia Hadımkoy de lang? Catalca , din suburbiile Istanbulului. Pe 1 decembrie, trupele britanice din Siria au ocupat Kilisul . Incepand cu luna decembrie, francezii au trecut la ocuparea sistematic? a teritoriului otoman, (ora?ele Antakya , Mersin , Tarsos , Ceyhan , Adana , Osmaniye ?i Islahiye ^[8] .

Pe 19 ianuarie 1919, a inceput Conferin?a de pace de la Paris , in timpul c?reia s-a discutat condi?iile care trebuiau impuse Puterilor Centrale invinse, inclusiv Imperiului Otoman ^[9] . A fost creat? ?Comisia Interaliat? pentru Mandatele din Turcia” avand ca obiectiv punerea in aplicare a tratatelor secrete semnate in perioada 1915 ? 1917, care vizau dezmembrarea Imperiului Otoman. Grecii urm?reau crearea noului ?Imperiu Elenistic”, bazat pe a?a-numita Megali Idea . Premierul britanic, David Lloyd George , promisese Greciei crearea Imperiului Elen mai inainte de intrarea Greciei in r?zboi ^[10] . Italia era interesat? de ocuparea sudului Anatoliei, in conformitate cu Acordul de la St.-Jean-de-Maurienne . Fran?a era interesat? de exercitarea controlului in Hatay, Liban ?i Siria ?i a unei por?iuni din sud-estul Anatoliei, in conformitate cu Acordul Sykes?Picot . Fran?a semnase de asemenea un tratat cu Armenia ?i promisese ca, in schimbul particip?rii Legiunii franco-armene la lupte de partea Alia?ilor, s? sprijine formarea unui stat armenesc in regiunea Mediteranei ^[11] .

Alia?ii au continuat s? emit? preten?ii teritoriale in Turcia, f?rami?and Imperiul Otoman. Trupele britanice din Siria au ocupat Mara? , Urfa ?i Birecik , iar francezii au ocupat porturile de la Marea Neagr? Zonguldak ?i Karadeniz Ere?li ?i regiunea minier? din apropiere. Grecii au ocupat portul Smirna , ceea ce a dus la p?r?sirea lucr?rilor Conferin?ei de pace de c?tre delega?ia italian?. Italia era interesat? de ocuparea aceluia?i port. Pe 30 aprilie, Italia a trimis un vas de r?zboi in rada portului, incercand s?-?i impun? prin for?? voin?a in fa?a grecilor. Mai mult, marina italian? a debarcat un puternic corp expedi?ionar in Anatolia . Dat? fiind lipsa delega?iei italiene de la Conferin?a de pace, britanicii au reu?it s? conving? Fran?a ?i SUA s? accepte preten?iile Greciei, iar, in cele din urm?, Conferin?a a autorizat debarc?rile elenilor pe teritoriul anatolian.

Campania grecilor in Anatolia apusean? a inceput pe 15 mai 1919, dup? o debarcare la Smyrna. Aceast? zi a fost marcat? pentru turci de ?primul glon?” tras de Hasan Tahsin impotriva purt?torului drapelului elen, care m?r??luia in fruntea trupelor de ocupa?ie, de asasinarea colonelului Albay Fethi Bey, care refuzase s? strige ?Zito Venizelos” ?i de uciderea solda?ilor neinarma?i din cazarma ora?ului, plus a aproximativ 300 ? 400 de civili. Trupele grece?ti ?i-au continuat deplasare in peninsula Karaburun. O alt? ?int? a grecilor a fost Soke , la 100 km sud de Smirna. Aceast? a?ezare permitea controlul asupra v?ii fertile a raului Menderes ?i a ora?elor din regiune, ( Menemen ?i Torbalı ).

Organizarea ini?ial? [ modificare | modificare surs? ]

Lupta impotriva preten?iilor Alia?ilor a inceput aproape imediat dup? infrangerea Imperiului Otoman la sfar?itul primului r?zboi mondial. Mai mul?i lideri otomani au pus bazele unei societ??i secrete, Karakol Cemiyeti (?Societ?tile de Avanpost”), ca reac?ie la politicile Alia?ilor. Obiectivul Karakol Cemiyeti era lupta impotriva preten?iilor Alia?ilor prin rezisten?? activ? ?i pasiv?. Numeroase oficialit??i otomane au participat la eforturile pentru protejarea mi?c?rii de independen?? care se dezvolta in intreaga Anatolie de ochii autorit??ilor de ocupa?ie. De exemplu, stocurile de muni?ie care fuseser? ini?ial rechizi?ionate de autorit??ile militare aliate, au fost furate din depozite ?i transportate in secret din Istanbul spre loca?ii din Anatolia Central?, inso?ite de ofi?eri hot?ra?i s? lupte impotriva parti?ion?rii teritoriului otoman. Generalul Ali Fuat Cebesoy ?i-a transferat in acela?i timp corpul de armat? de sub comanda lui din Siria la Ankara ?i a inceput organizarea grupurilor de rezisten??, in randul c?rora se aflau in principal etnici turci , dar ?i emigran?i din Caucaz , afla?i sub conducerea lui r Cerkez Ethem.

Cartierul general al Mi?c?rii na?ionale turce a fost obligat s? se mute in regiunea central? muntoas? ?i greu accesibil? din centrul Anatoliei datorit? faptului c? apele teritoriale din sud erau controlate de Royal Navy , iar litoralul adiacent de trupele terestre italiene ?i elene. Sultanul a oferit mai multor pa?ale otomane , precum Mustafa Kemal , pozi?ii importante de conducere in regiunile r?mase sub ?controlul direct al autorit??ii otomane”, (dup? cum erau definite de Tratatul de la Sevres), in care nu se exercita controlul direct al Alia?ilor. Motivul unor asemenea numiri inc? este subiect de dezbatere printre istorici. Se poate presupune c? aceste numiri urm?reau in mod inten?ionat sprijinirea mi?c?rii de rezisten??, dar ?i c? sultanul a incercat in acest fel s?-i indep?rteze de Constantinopole pe cei care i-ar fi putut contesta autoritatea, ceea ce favoriza autorit??ile de ocupa?ie. P?rerea care a ca?tigat cei mai mul?i aderen?i este aceea c? decizia sultanului a fost determinat? de dorin?a de a-i indep?rta pe ofi?erii cei mai stima?i in armata de capitala imperiului. Exist? martori care afirm? c? sultanul ar fi afirmat c? alia?ii nu ar putea fi invin?i f?r? ca turcii s? dispun? de o armat? organizat?, iar na?ionali?tii dispuneau de dou? corpuri de armat? mutate in mai 1919 in Ankara ?i Erzurum .

Prin intermediul a diferite manevre birocratice, Mustafa Kemal a devenit inspector general al for?elor otomane din Anatolia, fiind ins?rcinat s? supravegheze procesul de dizolvare ?i l?sare la vatr? a restului trupelor turce ^[12] . Mustafa Kemal ?i un grup de colaboratori apropia?i au p?r?sit Constantinopole la bordul unui vechi vas cu aburi, ?SS Bandirma” pe 16 mai 1919, in direc?ia Samsun ^[12] El a debarcat trei zile mai tarziu ?i ?i-a stabilit cartierul general al hotelul ?Mintika Palace”. Mustafa Kemal a pus popula?ia din Samsun in gard? fa?? de debarc?rile elene ?i italiene, a organizat mitinguri de mas? (evitand ins? s? se implice in mod oficial) ?i a pus la punct o re?ea de transmisiuni care folosea liniile telegrafice locale, cu ajutorul c?reia a p?strat o leg?tur? permanent? cu toate unit??ile din Anatolia ?i cu grupurile de rezisten??. Mustafa Kemal a ac?ionat pe cale oficial?, trimi?and telegrame de protest c?tre ambasadorii str?ini in Turcia ?i c?tre mini?trii de r?zboi in leg?tur? cu consolidarea for?elor britanice in regiune ?i cu ajutorul dat de britanici grupurilor de na?ionali?ti greci. Dup? ce a petrecut o s?pt?man? in Samsun, Mustafa Kemal ?i-a mutat cartierul general la Havza , aproximativ 120 km in interiorul Anatoliei.

Mustafa Kemal avea s? scrie in memoriile sale c?, pentru organizarea luptei de rezisten??, avea nevoie de sprijinul intregii na?iuni. Pozi?ia important? pe care o de?inea in acel moment ?i faima ca?tigat? in timpul b?t?liei de la Gallipoli ii asigurau o anumit? credibilitate. Dar aceste nu erau de ajuns pentru a-i convinge pe to?i turcii s? i se al?ture. In vreme ce se ocupa in mod oficial de dezarmarea armatei, el ?i-a inmul?it contactele diferite personalit??i politice ?i militare pentru preg?tirea luptei de rezisten??. In urma unei intalniri cu Rauf Orbay , Ali Fuat Cebesoy ?i Refet Bele de pe 21 iunie 1919, liderii turci au emis a?a-numita Circulara Amasya (22 iunie 1919), primul document scris al r?zboiului de independen?? al Turciei.

Mi?carea na?ional? ?i activitatea alia?ilor [ modificare | modificare surs? ]

Pe 23 iunie, inaltul comisar Calthorpe , dandu-?i seama de natura activit??ilor lui Mustafa Kemal in Anatolia, a trimis un raport in leg?tur? cu acestea la Foreign Office . Aprecierile sale au fost int?rite de analiza lui George Kidson din cadrul ?Eastern Department”. C?pitanul britanic Hurst, care sta?iona in Samsun, il avertizase pe amiralul Calthorpe de mai multe ori cu privire la activitatea lui Kemal. Trupele de sub comanda lui Hurst au fost ins? inlocuite la un moment dat cu o brigad? de militari gurkha . Aceste mi?c?ri de trupe au alarmat popula?ia regiunii ?i au atras-o de partea lui Mustafa Kemal. In paralel cu aceste evenimente, s-au format sec?iuni ale ?Asocia?iei de Ap?rare a Drepturilor Na?ionale” (Mudafaa-i Hukuk Cemiyeti) in Trabzon ?i Samsun . Evenimente asem?n?toare cu cele din Smyrna au avut loc ?i in Trabzon ?i Samsun. Cand trupele britanice au debarcat la Alexandretta , amiralul Calthorpe a demisionat din func?ia de inalt comisar, afirmand c? aceast? ac?iune contravine prevederilor tratatului de armisti?iu. El a fost numit intr-o alt? func?ie pe 5 august 1919 ^[13] .

Ministrul de r?zboi otoman Damat Ferid Pa?a le-a ordonat lui Bele ?i lui Mustafa Kemal s? intreprind? ac?iuni pentru eliminarea tensiunilor care se manifestau in randurile popula?iei musulmane din regiunea M?rii Negre. Ferit Pa?a a promis c? britanicii nu vor intreprinde m?suri impotriva inal?ilor ofi?eri turci. Mustafa Kemal avea s? le spun? unor prieteni apropia?i: ? Ferit Pa?a nu in?elege realit??ile regiunii; ar trebui s? demisioneze pentru binele Imperiului”.

Pe 2 iulie, Kemal a primit o telegram? de la sultan, prin care ii cerea s? se reintoarc? in capital?. Mustafa Kemal se afla in acel moment in Erzincan ?i se temea s? se intoarc? in capital? unde, sub atenta supraveghere a apropia?ilor sultanului ?i a autorit??ilor militare str?ine, nu-?i mai putea desf??ura activitatea in sprijinul independen?ei Turciei. In aceste condi?ii, el a hot?rat c? singura solu?ie este s?-?i ia un concediu de dou? luni.

Problemele reprezentabilit??ii [ modificare | modificare surs? ]

Pe 16 octombrie 1919, Ali Riza Pa?a l-a trimis pe ministrul marinei, Hulusi Salih Pa?a , s? negocieze cu Mi?carea Na?ional? Turc?. Hulusi Salih Pa?a nu luase parte la r?zboi. Salih Pa?a ?i Mustafa Kemal s-au intalnit in Amasya. Mustafa Kemal a dorit s? se discute problemele reprezentativit??ii Parlamentului Otoman. El dorea semnarea unui protocol intre Ali Riza Pa?a ?i ?comitetul reprezentativ”. Ali Riza Pa?a , sf?tuit de britanici, a refuzat orice cerere de recunoa?tere sau legimitate a unor forme considerate neconstitu?ionale.

In decembrie 1919, au fost organizate alegeri parlamentare. Aceasta a fost o incercare de construire a unui Parlament cu o structur? mai bun?. Parlamentul otoman era considerat un mijloc pentru reafirmarea legitimit??ii guvernului central in fa?a mi?c?rii na?ionaliste in continu? dezvoltare in Anatolia. Intre timp, grecii otomani s-au organizat in mili?ii na?ionaliste, care ac?ionau pentru atingerea propriilor obiective. In timp ce parlamentarii eleni din Parlamentul Otoman au blocat orice ini?iativ?, cei mai mul?i dintre supu?ii greci ai sultanului au boicotat alegerile parlamentare.

Dup? alegeri, s-a format un nou parlament al Imperiului Otoman, care a trebuit s? func?ioneze in condi?iile ocupa?iei str?ine. Ali Riza Pa?a s-a gr?bit crezand c? noul parlament ii va aduce legitimitatea. Cl?direa in care func?iona Parlamentul se afla intr-un ora? aflat sub ocupa?ia militar? a britanicilor. Orice decizie a legislativului trebuia s? fie validat? ?i de comandantul militar britanic al capitalei. Libertatea de mi?care a noului guvern a fost puternic limitat?. In scurt? vreme a fost clar pentru deputa?i c? misiunea lor era imposibil?. Ali Riza Pa?a ?i guvernul pe care il prezida nu era decat portavocea Antantei. Singurele legi considerate acceptabile de britanici au fost cele ordonate de ei sau care le serveau interesele.

Parlamentul Otoman ?i ac?iunea pe cont propriu [ modificare | modificare surs? ]

Pe 12 ianuarie 1920, au inceput ?edin?ele ultimei Camere a deputa?ilor a Imperiului Otoman in Constantinopol. La deschidere a fost prezentat mesajul sultanului, dup? care a fost citit? o telegram? a lui Mustafa Kemal, prin care acesta cerea, in numele Comitetului Reprezentativ, mutarea organelor de conducere ale Turciei la Ankara .

Grupul Felah-i Vatan din randul deputa?ilor otomani au luat ini?iativa legifer?rii hot?rarilor Congresului de la Erzurum ?i al celui de la Sivas . Britanicii au remarcat in scurt? vreme c? situa?ia politic? din Turcia se indreapt? intr-o direc?ie care nu le este favorabil?. Guvernul otoman nu intreprindea nicio ac?iune pentru reprimarea mi?c?rii na?ionali?tilor. Pe 28 ianuarie, deputa?ii otomani s-au intalnit intr-o ?edin?? clandestin?. Au fost f?cute mai multe propuneri, printre care ?i cele de alegere a lui Mustafa Kemal in func?ia de pre?edinte al Camerei, (cerere amanat? pan? cand situa?ia din ?ar? ar fi permis ducerea ei la indeplinire f?r? amestecul britanicilor), respectiv de acceptare a rezolu?iei Congresului de la Sivas.

Pe 28 ianuarie 1920, Parlamentul Otoman a redactat ? Misak-ı Milli ” (Pactul Na?ional), pe care l-a publicat pe 12 februarie. Acest pact con?inea ?ase principii printre care autodeterminarea, siguran?a Constantinopolului, regimul libert??ii Stramtorilor ?i abolirea sistemului capitula?iilor. Pactul Na?ional a adoptat principiile ?i cererile na?ionali?tilor, intrand astfel in conflict cu Alia?ii ?i planurile lor.

Ocupa?ia ?de jure” [ modificare | modificare surs? ]

Mi?carea Na?ional?, care reu?ise s? conving? Parlamentul Otoman s? proclame Pactul Na?ional, a determinat guvernul britanic s? ac?ioneze in for??. Guvernul britanic a luat hot?rarea s? readuc? Turcia sub controlul lui. Planul britanic a fost s? desfiin?eze toate organiza?iile din capital? pan? in fundul Anatoliei. Mi?carea Na?ional? condus? de Mustafa Kemal era principala problem? a britanicilor. Ministerul de externe britanic (Foreign Office) a primit sarcina s? creeze un plan de ac?iune. Foreign Office a dezvoltat un plan bazat pe o variant? mai veche, folosit? in timpul ?Revoltei arabe” , dar, de aceast? dat?, resursele au fost canalizate spre liderii r?zboinici precum Ahmet Anzavur. Decizia britanicilor se baza din punct de vedere politic pe Tratatul de la Sevres. Anatolia trebuia s? fie ?occidentalizat?” sub conducerea cre?tinilor. Guvernul britanic sus?inea c? o asemenea ac?iune ar fi fost singura care ar fi asigurat securitatea cre?tinilor. Tratatul de la Sevres punea cea mai mare parte a Anatoliei sub controlul cre?tinilor. Asemenea ac?iuni ar fi trebuit s? distrug? autoritatea sultanului ?i a guvernului cu ajutorul cre?tinilor greci ?i armeni, ale c?ror interese difereau in mod dramatic de cele ale musulmanilor. Detaliile acestor opera?iuni cu caracter secret erau con?inute intr-un document numit ?Jurisdictional Conflict”.

In noaptea zilei de 15 ? 16 martie, trupele britanice au inceput s? ocupe cl?dirile cheie ?i s? aresteze na?ionali?tii turci. Opera?iunea a fost una foarte sangeroas?. Elevii ?colii militare de muzic? au opus rezisten?? ?i cel pu?in zece au fost uci?i, dar nici pan? in zilele noastre nu a fost f?cut un raport oficial. Britanicii au incercat s? aresteze liderii mi?c?rii na?ionaliste. Ei au reu?it s? preia controlul asupra ministerului de r?zboi ?i s?-l aresteze pe ?eful Marelui Stat Major, Fevzi Cakmak. Cakmak era un ofi?er conservator, considerat unul dintre cei mai capabili ?i respecta?i comandan?i. El avea s? devin? unul dintre principalii lideri militari ai Mi?c?rii Na?ionale.

Mustafa Kemal era ins? preg?tit pentru ac?iunea britanicilor. El ?i-a avertizat organiza?iile s? nu dea crezare declara?iilor oficialilor din capital?. Kemal a afirmat c? singura cale prin care britanicii pot fi opri?i era organizarea protestelor de mas?. Mustafa Kemal cuno?tea bine Revolta Arab? ?i modul de ac?iune al britanicilor. El a reu?it s? fie tot timpul cu un pas inainte ac?iunilor Foreign Office-ului. Asemenea reu?ite i-au asigurat lui Mustafa Kemal autoritatea printre revolu?ionari.

Pe 18 martie, parlamentul otoman a trimis un protest Alia?ilor. Documentul afirma c? arestarea a cinci parlamentari este absolut inacceptabil?. Sistemul politic otoman era ins? definitiv compromis. Ac?iunea in for?? a britanicilor l-au transformat pe sultan in unicul guvernator al imperiului. Dar sultanul nu i?i putea exercita puterea in ceea ce mai r?m?sese din imperiul otoman f?r? sprijinul trupelor str?ine. Din acest motiv, sultanul a devenit doar o marionet? a alia?ilor.

Conflicte de jurisdic?ie [ modificare | modificare surs? ]

Noul guvern turc, sperand s? submineze autoritatea Mi?c?rii Na?ionale, a conceput o ?fatwa” (decret religios) prin care se afirma c? drept-credincio?ii nu ar trebui se solidarizeze cu rebelii (na?ionali?tii). In afar? de acest decret religios, tribunalele aflate sub control guvernamental i-au condamna la moarte ?in absentia” pe Mustafa Kemal ?i pe al?i lideri de frunte ai na?ionali?tilor. In schimb, muftiul Ankarei, Rifat Borekci , a emis o contra-fatwa, prin care declara c? autorit??ile din capitala imperiului se afl? sub controlul Antantei ?i, deci, decretele lor sunt lipsite de putere. Acest decret stabilea ?i c? mi?carea na?ionalist? are ca obiectiv principal eliberarea sultanului ?i a califatului s?u de sub domina?ia str?in?.

Dizolvarea Parlamentului Otoman [ modificare | modificare surs? ]

Mustafa Kemal se a?tepta ca Alia?ii s? nu respecte raportul ?Harbord” ?i nici imunitatea sa parlamentar?, dac? ar fi f?cut gre?eal? s? se deplaseze in capital?. Din acest motiv, el a hot?rat s? r?man? in Anatolia. Kemal a mutat Comitetul Reprezentativ din Erzurum la Ankara , astfel incat s? poat? p?stra leg?tura cu cat mai mul?i deputa?i care participau la ?edin?ele parlamentului. La ini?iativa lui Kemal a inceput tip?rirea unui ziar, Hakimiyet-i Milliye ( Suveranitatea Na?ional? ), care trebuia s? sus?in? mi?care atat in Turcia, cat ?i peste hotare (10 ianuarie 1920).

Mustafa Kemal a declarat c? sigurul organ de conducere legal al Turciei era Comitetul Reprezentativ din Ankara, iar func?ionarii civili ?i militarii ar trebui s? se supun? autorit??ii acestuia, nu guvernului de la Istanbul . Argumentele lui Kemal au ca?tigat un larg suport printre oficiali. Pentru toat? lumea devenise evident c? parlamentul se afla sub controlul alia?ilor, deci f?r? putere real? de decizie independent?.

Declara?ia Marii Adun?ri Na?ionale [ modificare | modificare surs? ]

M?surile dure luate de conducerea otoman? impotriva na?ionali?tilor a marcat inceputul unei noi faze, distincte. Mustafa Kemal a trimis o not? guvernatorilor regionali ?i comandan?ilor militari prin care le cerea s? organizeze alegerea de delega?i pentru Marea Adunare Na?ional?, care avea s? fie convocat? la Ankara. Mustafa Kemal a f?cut de asemenea apel la lumea islamic? s?-l sprijine, in condi?iile in care el ?i sprijinitorii s?i continuau lupta in numele sultanului, care era de asemenea ?i calif . Principalul obiectiv al na?ionali?tilor ar fi fost, in aceste condi?ii, eliberarea califatului de sub ocupa?ia Alia?ilor. Na?ionali?tii au pl?nuit in aceast? faz? a luptei organizarea unui nou executiv ?i a unui legislativ reprezentativ cu sediile in Ankara ?i pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului s? recunoasc? noile organe ale puterii.

Numero?i sprijinitori ai lui Kemal s-au indreptat spre Ankara, in?eland vigilen?a autorit??ilor militare aliate. Astfel, s-au al?turat taberei lui Kemal personalit??i precum scriitoarea Halide Edip Adivar , medicul Adnan Adivar , generalul Ismet Inonu , sau pre?edintele Camerei Deputa?ilor Celaleddin Arif . Yunus Nadi Abalioglu , proprietarul ziarului ?Yeni Gun” ?i deputat de Izmir ?i Halide Edip Adivar s-au intalnit in Geyve pe 31 martie. Cei doi au discutat despre necesitatea organiz?rii unei agen?ii de ?tiri, care s? asigure un flux de informa?ii ?i s? evite astfel cenzura Alia?ilor. Cei doi au decis ca numele noii agen?ii de ?tiri s? fie Anadolu . Mustafa Kemal a sprijinit de indat? ce s-a intalnit cu cei doi infiin?area Agen?iei Anadolu ^[14] . Kemal spera s? poat? transmite ?tiri necenzurate in intreaga lume. El ?i-a dat seama de importan?a pe care o are reflectarea corect? a luptei revolu?ionarilor turci in mediile na?ionale ?i interna?ionale ^[14] . Fuga lui Celaleddin Arif din capital? a avut o mare insemn?tate. El a declarat c? Parlamentul Otoman a fost dizolvat in mod ilegal. Armisti?iul nu d?dea Alia?ilor dreptul s? dizolve parlamentul, iar Constitu?ia din 1909 era conceput? s? previn? excesele pe care ?i le permisese sultanul Abdul-Hamid al II-lea .

Aproximativ 100 de deputa?i otomani au reu?it s? p?c?leasc? vigilen?a Alia?ilor ?i s-au al?turat celor 190 de deputa?i ale?i de grupurile de rezisten?? turce. Ismet Inonu participat la ?edin?ele noului Parlament de la Ankara din postura de deputat de Edirne . In martie 1920, revolu?ionarii turci au anun?at na?iunea c? a fost infiin?at un nou parlament cu sediul la Ankara ? Marea Adunare Na?ional? a Turciei . Marea Adunare Na?ional? ?i-a asumat puteri legislative ?i executive complete. Pe 23 aprilie 1920, noul parlament s-a intrunit in prima sesiune, numindu-l pe Mustafa Kemal pre?edinte al Marii Adun?ri Na?ionale ?i pe Ismet Inonu ?ef al Marelui Stat Major. Pentru toat? lumea a devenit evident c? noul regim era gata s? se ridice la lupt? nu numai impotriva trupelor str?ine de ocupa?ie, dar ?i impotriva Sultanului ?i guvernului s?u.

Primele lupte impotriva na?ionali?tilor [ modificare | modificare surs? ]

Pe teritoriul Anatoliei erau prezente numeroase for?e militare ostile na?ionali?tilor: batalioanele britanice, cerchezii lui Ahmet Anzavur sau trupele loiale sultanului. For?ele sultanului erau reprezentate in regiune de aproximativ 4.000 de solda?i ai Kuva-i Inzibatiye (Armata Califatului). Sultanul s-a folosit de fonduri britanice pentru recrutarea a unei noi for?e de aproximativ 2.000 de solda?i nemusulmani, care a fost desf??urat? ini?ial in regiunea ora?ului Iznik . Guvernul sultanului a trimis for?ele ?Armatei Califatului” pentru sprijinirea for?elor ostile revolu?ionarilor ^[15] .

Britanicii considerau c? for?ele insurgen?ilor nu sunt suficient de puternice ?i au hot?rat s? foloseasc? impotriva lor for?ele britanice ?i cele neregulate contrarevolu?ionare. For?ele na?ionaliste erau r?spandite in intreaga Turcie, iar britanicii au trimis impotriva lor unit??i militare cu efective reduse. In Izmet erau cantonate dou? batalioane ale armatei britanice. Comandan?ii acestora erau cantona?i pe vasul de r?zboi otoman Yavuz . Aceste unit??i au fost trimise s? lupte cu partizanii afla?i sub comanda lui Ali Fuat Cebesoy ?i Refet Bele.

Pe 13 aprilie 1920, acest conflict a izbucnit la Duzce drept consecin?? a fatwa ?sheik ul-Islam”. Pe 18 aprilie, conflictele de la Duzce s-au extins la Bolu , iar dou? zile mai tarziu la Gerede . Luptele de rezisten?? au izbucnit in cea mai mare parte a nord-vestului Anatoliei in mai pu?in de o lun?. Guvernul otoman a acordat un statut semi-oficial ?Kuva-i Inzibatiye” (Armatei Califatului) ?i trupelor lui Ahmet Anzavur, care au avut un rol important in cadrul luptelor. Pe 14 iunie 1920, au izbucnit lupte la Izmir intre rebeli ?i britanici, sprijini?i de Ahmet Aznavur. Trupele britanice ?i ale lui Ahmet Aznavur dep??eau numeric mili?iile na?ionaliste. In timpul luptelor, o serie de solda?i ai Armatei Califatului au dezertat ?i au trecut de partea revolu?ionarilor. Acest lucru a demonstrat c? sultanul nu se bucura de sprijinul necondi?ionat al oamenilor chema?i s?-i apere cauza. In asemenea condi?ii, Armata Califatului s-a retras la ad?postul liniilor britanicilor, care rezistaser? in timpul luptelor.

Luptele din regiunea Izmirului au avut consecin?e importante. Britanicii au folosit in timpul luptelor cu na?ionali?tii infanteria, artileria ?i avia?ia. Bombardamentele i-au obligat pe na?ionali?ti s? se retrag?, dar panica a izbucnit in Istanbul. Comandantul britanic, baronul George Milne , a cerut s? primeasc? int?riri. Comandan?ii alia?i au inceput s? studieze serios situa?ia ?i au incercat s? determine ce mijloace erau necesare pentru ca s? ii infrang? pe na?ionali?ti. Raportul mare?alului Ferdinand Foch sublinia c? sunt necesare nu mai mult de 27 de divizii, dar britanicii nu i?i permiteau s? mobilizeze asemenea efective in Turcia. O implicare militar? de o asemenea amploare ar fi avut consecin?e dezastroase din punct de vedere politic la Londra. Luptele Primului R?zboi Mondial se incheiaser? doar de pu?in? vreme, iar opinia public? britanic? nu ar fi sprijinit o aventur? militar? costisitoare ?i de lung? durat?.

Britanicii au ajuns la randul lor la concluzia c? mi?carea na?ionalist? nu poate fi infrant? decat prin desf??urarea unor for?e numeroase ?i bine preg?tite. Pe 25 octombrie, for?ele Armatei Califatului au fost demobilizate sub atenta supraveghere a britanicilor. Pozi?ia oficial? a fost aceea c? ele nu mai sunt necesare. Britanicii au hot?rat c? singura solu?ie a problemei este folosirea unor for?e care s? aib? experien?? de lupt? ?i s? fie puternic motivate pentru ca s? lupte pe teritoriul Turciei. Armata Greciei reprezenta for?a care, in opinia britanicilor, avea asemenea calit??i.

Crearea armatei na?ionali?tilor [ modificare | modificare surs? ]

Mai inainte de emiterea Circularei Amasya de pe 22 iunie 1919, Mustafa Kemal s-a intalnit cu delega?ia bol?evicilor condus? de Semion Budionnii . Bol?evicii doreau s? anexeze p?r?i ale Caucazului, inclusiv Republica Democrat? Armean? , care se aflaser? sub domina?ia Imperiului Rus . Bol?evicii considerau c? o republic? turc? prieten? ar fi fost un stat-tampon ?i un posibil aliat al comuni?tilor. Pozi?ia oficial? a lui Kemal a fost aceea c? orice discu?ii politice trebuie amanate pan? dup? ob?inerea independen?ei Turciei. Pe de alt? parte, na?ionali?tii turci au ob?inut dac? nu sprijinul unui nou aliat, cel pu?in neutralitatea binevoitoare a unui fost inamic ^[16]

In aceast? perioad?, revolu?ionare turci au avut ca obiectiv aprovizionarea cu un flux continuu de arme ?i muni?ii din str?in?tate. La inceput, ei au ob?inut armele ?i muni?iile de la Uniunea Sovietic? , dar ?i de la Italia ?i Fran?a. Aceste arme, in special cele sovietice, au permis turcilor s? organizeze o armat? eficient?. Dup? semnarea Tratatului de la Kars (23 octombrie 1921), na?ionali?tii au acceptat s? cedeze Naxcivanul ?i Batumi , primind in schimb arme, muni?ii ?i aur. Turcii au trebuit s? a?tepte resursele promise pan? in august 1921, chiar inaintea izbucnirii B?tr?liei de la Sakarya . Riza Nur , ambasadorul Turciei la Moscova , i?i anun?a superiorii pe 4 august 1920 c? ru?ii urmau s? trimit? na?ionali?tilor 60 de tunuri Krupp, 30.000 proiectile de artilerie, 700.000 de grenade, 10.000 de mine, 60.000 de s?bii romane?ti, 1,5 milioane de pu?ti otomane captur? de r?zboi. 1 milion de pu?ti ruse?ti, 1 milion de pu?ti austro-ungare Mannlicher ?i un num?r oarecare de pu?ti Martini-Henry ?i 25.000 de baionete ^[17] .

Tratatul de la Sevres [ modificare | modificare surs? ]

Guvernul otoman a semnat Tratatul de la Sevres , care avea prevederi precum men?inerea Califatului ?i p?strarea controlului sultanului asupra ora?ului Constantinopol. Tratatul a fost considerat inacceptabil de na?ionali?ti. Grani?ele propuse de tratatul de la Sevres reflectau interesele de moment ale puterilor inving?toare, nu interesele popoarelor Imperiului Otoman.

Premierul Venizelos a reu?it s? impun? in tratat anexarea unor teritorii otomane, in ciuda opozi?iei alia?ilor. Puterile Antantei nu doreau ca anumite regiuni din Bulgaria ?i Anatolia s? fie anexate de Grecia, dar, pe de alt? parte, nu au reu?it s? se opun? preten?iilor Atenei, fie pentru c? situa?ia politic? din ??rile lor nu le-ar fi permis s? ia o pozi?ie in aceast? chestiune, fie pentru c? for?ele lor armate nu erau suficient de puternice in acel moment ca s? le ocupe ele ?i s? elimine preten?iile elenilor.

Conflictele armate [ modificare | modificare surs? ]

Est [ modificare | modificare surs? ]

Frontiera dintre Republica Democrat? Armean? si Imperiul Otoman a fost definit? prin Tratatul de la Brest-Litovsk semnat cu bol?evicii pe 3 martie 1918, dup? Revolu?ia din Octombrie , ?i a fost int?rit? prin prevederile Tratatului de la Batumi din 4 iunie 1918, semnat cu RD Armean?. Dup? semnarea Armisti?iului de la Moudros (30 octombrie 1918) a devenit clar pentru toat? lumea c? grani?a turco-armean? nu avea s? r?man? a?a cum a fost definit? la Batumi. Puternica diaspor? armeneasc? a purtat discu?ii intense cu guvernele Antantei cu privire la traseul acestei frontiere. ? Cele paisprezece puncte ” erau v?zute ca documentul justificativ al preten?iilor armenilor, atata vreme cat puteau puteau demonstra c? reprezint? majoritatea popula?iei in respectivele regiuni ?i aveau in plus controlul militar in aceste zone. Mi?c?rile armenilor din regiunile de frontier? au fost folosite ca argument pentru redesenarea frontierei dintre Imperiul Otoman ?i RA Armean?. Woodrow Wilson a acceptat s? transfere aceste regiuni sub controlul armenilor, plecand de la ideea c? ele au majoritate etnic? armean? ?i c? ele se afl? sub controlul lor. Rezultatul acestor negocieri aveau s? fie reflectate in textul Tratatului de la Sevres (10 august 1920). In sud-estul Anatoliei activa o puternic? mi?care a armenilor, care se bucura de sprijinul francezilor. Acordul franco-armean din 1916 asigura controlul armenilor asupra Ciliciei in schimbul infiin??rii Legiunii franco-armene, care s? lupte de partea Antantei. Francezii urm?rea s? uneasc? RD Armean? cu Cilicia trecut? sub controlul armenilor. Printr-o asemenea unire, RD Armean? ar fi dispus de resurse suficiente ca s? reziste expansionismului bol?evic.

Armata na?ionali?tilor turci a fost implicat? intr-unele dintre cele mai grele lupte pe care le-a dus la frontiera armean?. Armata na?ional? a ob?inut victorii importante in r?s?rit, in ciuda presiunii crescande a grecilor de pe frontul apusean. Rapoartele generalului Kazim Karabekir ofer? o imagine a campaniilor de pe frontul de est. In dou? rapoarte (30 mai ?i 4 iunie) el a prezentat o imagine complet? a activit??ilor armenilor ?i propunea un model de organizare a resurselor pe frontul de est, in special in regiunea Erzurum . In acest timp, guvernul rus a trimis un mesaj diplomatic prin care propunea redesenarea cu sprijinul bol?evic nu doar a grani?elor cu Armenia, dar ?i a celor cu Iranul . Sprijinul sovietic era absolut vital pentru mi?carea na?ionalist? turc?, in condi?iile in care industria militar? era practic inexistent?. In cadrul, bol?evicii au cerut ca ora?ele Van ?i Bitlis s? fie transferate Armeniei. Aceast? cerere era inacceptabil? pentru revolu?ionarii turci. In acela?i timp, revolu?ionarii turci erau obliga?i s? fac? fa?? amenin??rii pe dou? fronturi. Tergiversarea negocierilor ?i ezit?rile lor in ceea ce prive?te transferul unor for?e importante in est f?ceau imposibil? prevenirea raidurilor armenilor ?i provocau exodul etnicilor turci, dar in acela?i timp ei trebuiau s? fac? fa?? amenin??rilor militare ?i diplomatice ale grecilor.

Luptele din r?s?rit [ modificare | modificare surs? ]

Mai inainte ca s? se hot?rasc? un transfer de teritorii pe cale diplomatic?, armenii au hot?rat s? ofere o demonstra?ie de for?? ?i au transferat for?e importante la Oltu. Victoria turcilor in prima faz? a B?t?liei de la Oltu (18? 25 iunie 1920) a pus cap?t discu?iilor cu guvernul rus. Acest eveniment a fost urmat de ocuparea de c?tre Georgia a ora?ului Artvin (25 iulie). Pe 10 august s? aib? loc semnarea Tratatului de Sevres. A doua faz? a luptelor de la Oltu (3 ? 5 septembrie) a dus la alungarea definitiv? a armenilor din regiune.

Incheierea luptelor in r?s?rit [ modificare | modificare surs? ]

Tratatul de la Alexandropol (2 decembrie 1920) a fost primul tratat semnat de revolu?ionarii turci. El a pus cap?t ac?iunilor militare la grani?a de r?s?rit, in regiunile cunoscute drept Armenia Wilsonian? . Prin acest tratat, Armenia a renun?at la prevederile favorabile ei in Tratatul de la Sevres .

Dup? semnarea acestui tratat, in Armenia a avut loc o insurec?ie a bol?evicilor. Pe 28 noiembrie 1920, Armata a 11-a sovietic? sub comanda lui Anatoli Gekker sta?ionat? in Azerbaidjan a invadat Armenia. Al doilea r?zboi sovieto-armean a durat doar o s?pt?man?.

Pe 16 martie 1921, RSS Armean? , RSS Azerbaidjan? , RSS Georgian? ?i turcii au semnat un tratat cuprinz?tor la Kars . Armele capturate de la fosta armat? a RD Armene au fost trimise in vest, pentru ca s? fie folosite in luptele cu grecii.

Vest [ modificare | modificare surs? ]

R?zboiul in vest a izbucnit in principal datorit? faptului c? liderii Antantei, in principal premierul britanic David Lloyd George, promiseser? Greciei ocuparea unor teritorii care apar?ineau Imperiului Otoman in schimbul implic?rii ??rii in r?zboi de partea Alia?ilor . Printre teritoriile promise se aflau Tracia R?s?ritean? , insulele Imbros (Gokceada) ?i Tenedos (Bozcaada) , precum ?i regiunea din Anatolia apusean? din jurul ora?ului Smyrna (Izmir) . Grecii au cerut ?i ocuparea Constantinopolelui , capitala istoric? a Imperiului Bizantin , obiectiv al ?Marii Idei” , dar Antanta nu s-a ar?tat dornic? s? satisfac? aceast? cerere, considerat? excesiv?.

Antanta a admis ca Grecia s? ob?in? controlul asupra regiunii din jurul Smyrnei ?i Ayvalıkului din Anatolia apusean?. Debarc?rile elenilor au avut loc mai inainte de debarc?rile italiene de pe coasta sudic? a Turciei din regiunea Antalya . Prin permisiunea acordat? grecilor s? debarce la Smyrna, puterile occidentale sperau s? blocheze expansiunea italian? in Anatolia.

Pe 28 mai, grecii au debarcat la Ayvalik . Acest ora? mic a fost ales deoarece fusese locuit de o puternic? comunitate elen? mai inainte de R?zboaiele Balcanice . R?zboaiele Balcanice au schimbat natura regiunii. Locuitorii musulmani, care au migrat ca urmare a extinderii grani?elor Greciei, de exemplu prin incorporarea Insulei Creta , s-au a?ezat in regiunea Ayvalik. Ace?ti emigran?i au format o unitate de autoap?rare sub comanda unui ofi?er otoman in retragere, colonelul Ali Cetinkaya . Ei s-au al?turat mili?iilor organizate de Resit, Tevfik sau Cerkes Ethem . Ace?ti lupt?tori erau foarte hot?ra?i s? reziste in fa?a atacului grecilor, deoarece nu mai aveau unde s? se refugieze. Resit, Tevfik ?i Ethem erau de origine cerchez? ?i fuseser? alunga?i de pe p?manturile str?mo?e?ti din Caucaz de ru?i ?i armeni . Ei colonizaser? regiunea din jurul M?rii Egee . Trupele elene au intrat in contact prima dat? cu aceste trupe neregulate musulmane. Mustafa Kemal l-a rugat pe amiralul Rauf Orbay s? coordoneze unit??ile formate de Ali Cetinkaya, Resit, Tevfik ?i Cerkez Ethem. Rauf Orbay, care era de asemenea etnic cerchez, a reu?it s? organizeze temeinic aceste mili?ii ?i le-a stabilit ca sarcin? dezorganizarea spatelui frontului grecilor.

Decizia Alia?ilor s? permit? grecilor s? debarce la Smyrna a fost rezultatul debarc?rilor italiene de la Antalya f?cute cu ceva timp in urm?. In fa?a ac?iunilor italienilor, care incercau s? ocupe regiuni ale Asiei Mici cu o insemnat? popula?ie elen?, Eleftherios Venizelos a cerut ?i a ob?inut permisiunea Alia?ilor de debarcare a trupelor grece?ti la Smyrna, motivand necesitatea ap?r?rii popula?iei civile. Turcii au pretins c? adev?ratul scop al lui Venizelos ar fi fost colonizarea elenilor in regiune, astfel incat aceasta s? capete o majoritate elen?, care ar fi indrept??it preten?iile Atenei pentru anexarea ei. De altfel, Venizelos declarase public c? Grecia nu lupt? impotriva islamului, ci impotriva guvern?rii anacronice otomane ?i a administra?iei sale corupte, ignorante ?i sangeroase prin eliminarea acesteia din teritoriile unde majoritatea popula?iei era format din greci ^[18] .

Luptele de pe frontul de vest [ modificare | modificare surs? ]

Imediat dup? debarcare for?elor elene la Smyrna , na?ionali?tii turcii au declan?at atacuri impotriva lor, ceea ce a dus in schimb la represalii brutale impotriva popula?iei civile turce din partea militarilor invadatori. For?ele elene au folosit Smyrna ca baz? pentru lansarea unor atacuri in interiorul Anatoliei. Mustafa Kemal a fost foarte hot?rat s? elimine prezen?? grecilor in Smyrna, cu atat mai mult cu cat elenii au comis numeroase atrocit??i impotriva popula?iei civile ?i atacuri impotriva simbolurilor religioase islamice. Dup? lupte grele, turcii au reu?it s? ii alunge pe greci din Smyrna ?i din restul Anatoliei.

Incheierea ostilit??ilor in apus [ modificare | modificare surs? ]

Kemal se afla intr-o pozi?ie favorabil?, dup? semnarea unor tratate ?i acorduri in est ?i sud. Na?ionali?tii au putut cere astfel ca grecii s? se retrag? in mod necondi?ionat din Tracia R?s?ritean? , insulele Imbros ?i Tenedos ?i Asia Mic? , iar raul Meric s? redevin? grani?a dintre Grecia ?i Turcia, a?a cum fusese pan? in 1914.

Fran?a, Italia ?i Regatul Unit l-au invitat pe Mustafa Kemal la Vene?ia pentru negocierea unui acord de incetare a focului. Mustafa Kemal propus in schimb inceperea negocierilor in ora?ul Mudanya . Negocierile de la Mudanya au inceput pe 3 octombrie ?i s-au incheiat prin [[armisti?iul de la Mudanya|semnarea unui armisti?iu.

Sud [ modificare | modificare surs? ]

Francezii doreau s? se instaleze temeinic in Siria , Cilicia avand o importan?? mai redus? pentru ei, ceea ce era in avantajul na?ionali?tilor. Controlul regiunii Mun?ilor Taurus era considerat? vital? de c?tre Mustafa Kemal. Francezii nu erau capabili s? ob?in? informa?iile militare de care aveau nevoie decat cu ajutorul mili?iilor armene. Na?ionali?tii turci au cooperat cu triburile arabe din regiune pentru ob?inerea victoriei. Mustafa Kemal considera c? amenin?area francez? era a doua ca importan??, dup? cea greac?. El a presupus c? dac? grecii vor fi invin?i, francezii nu ar fi rezistat de unii singuri.

Rezisten?a for?elor na?ionaliste turce a fost o surpriz? pentru francezi. Francezii ii considerau vinova?i pentru aceast? situa?i pe britanici, care nu f?cuser? nimic pentru distrugerea rezisten?ei locale. Obiectivul strategic al deschiderii unui front in sud prin implicarea armenilor in lupta impotriva na?ionali?tilor turci a e?uat dup? infrangerea for?elor greco-britanice in vest. Legiunea franco-armean? , sprijinit? de comunit??ile locale armene a fost infrant? de turci. Marea majoritate a armenilor din regiune a fost obligat? s? emigreze odat? cu retragerea for?elor militare franceze. Pierderile umane ?i materiale ale armatei franceze in Turcia a generat o nemul?umire profund? in Fran?a. Intr-o incercare de salvare a ceea ce mai putea fi salvat, Fran?a a cerut guvernului na?ionalist turc plata unei compensa?ii financiare de 1.500.000 monede de aur. Mustafa Kemal a refuzat o asemenea plat?.

Conferin?a de la Londra [ modificare | modificare surs? ]

Antanta a incercat s? salveze Tratatul de la Sevres ?i s?-i sileasc? pe revolu?ionarii turci s? accepte prevederile acestuia in cursul a mai multor rude de negocieri ?inute la Londra . Conferin?a de la Londra s-a incheiat cu un e?ec datorit? diferen?elor de vederi mult prea mari. Tratatul de la Sevres, chiar ?i intr-o form? modificat?, era incompatibil cu Pactul Na?ional .

Conferin?a de la Londra a oferit Antantei ?ansa s? modifice unele dintre politicile sale. Participan?ii la conferin?? au primit in octombrie un raport la amiralului Mark Lambert Bristol. El organizase o comisie pentru analizarea situa?iei create de crimele petrecute impotriva turcilor in timpul ocupa?iei Izmirului ?i a regiunii inconjur?toare. Comisia a tras concluzia c?, dac? regiunea nu ar urma s? fie anexat? de Grecia, for?ele armate ale acesteia nu ar trebui s? fie singura for?? de ocupa?ie din zon?. Amiralul Bristol nu a g?sit explica?ia potrivit? pe care s? o prezinte pre?edintelui SUA, Woodrow Wilson , care insista pe ?respectarea na?ionalit??ilor”, prev?zut? in politica ? celor 14 puncte ”.

Pozi?ia premierului britanic David Lloyd George nu a fost schimbat? ins? nici de raportul amiralului Mark Lambert Bristol, nici de rezultatele ?edin?elor Conferin?ei de la Londra. Pe 12 februarie 1921, el ?i-a dat aprobarea pentru finalizarea anex?rii regiunilor litorale turce de la Marea Egee, iar armata elen? a trecut la punerea in practic? a acestei decizii.

Etapele spre restabilirea p?cii [ modificare | modificare surs? ]

Primele contacte dintre cele dou? tabere au avut loc in timpul Conferin?ei de la Londra. Primii pa?i spre restabilirea p?cii au fost f?cu?i ins? doar dup? ce Antanta a accepta s? negocieze cu revolu?ionarii turci. Mai inainte de inceperea tratativelor cu Antanta, na?ionali?tii turci au reu?it s? rezolve o parte a problemelor de la frontiera estic? prin semnarea Tratatul de la Alexandropol cu Republica Democrat? Armean? . Desfiin?area acestui stat ?i apari?ia RSS Armean? ?i altor state sovietice in Caucaz i-a obligat pe turci s? continue negocierile. Grani?a estic? a fost definitiv stabilit? dup? semnarea Tratatului de la Kars , care era rezultatul negocierilor de la Moscova din martie 1921 . Turcia ?i RSFS Rus? au semnat tratatul de pace la Kars pe 23 octombrie 192 ^[19] ?i a fost ratificat la Erevan pe 11 septembrie 1922 ^[20] .

Armisti?iul de la Mudanya [ modificare | modificare surs? ]

Sta?iunea Mudanya de la Marea Marmara a g?zduit conferin?a pentru preg?tirea armisti?iului (3 octombrie 1922). Din partea turc? a negociat ?smet ?nonu, comandantul armatelor din vest. Spre deosebire de negocierile de la Moudros , turcii se aflau in avantaj, iar britanicii ?i grecii (reprezenta?i de britanici) se aflau in defensiv?.

Britanicii sperau ca Marea Adunare Na?ional? s? fie dispus? s? fac? anumite concesii. Dup? primele discursuri, britanicii au aflat cu surprindere c? turcii erau hot?ra?i s? respecte prevederile ?Pactului Na?ional”. In timpul conferin?ei, trupele britanice s-au preg?tit s? resping? atacul trupelor na?ionali?tilor turci. Nu au izbucnit ins? lupte in Tracia, trupele elene retr?gandu-se mai inainte ca cele turce s? debarce din Asia Mic? . Singura concesiune pe care a f?cut-o Ismet a fost angajamentul ca turcii s? nu avanseze mai departe de Dardanele ?i s?-i atace pe britanici in timpul conferin?ei. Lucr?rile conferin?ei au durat in timp mult mai mult decat se a?teptaser? negociatorii. In cele din urm?, britanicii au fost cei care au cedat in fa?a preten?iilor turcilor.

Armisti?iul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie. In conformitate cu prevederile lui, armata greac? trebuia s? se mute la vest de raul Mari?a . Scriitorul american Ernest Hemingway a fost martor ocular al evacu?rii Traciei R?s?ritene de c?tre popula?ie elen?. El este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia ?i Smyrna, care au ap?rut in cartea In Our Time (In timpul nostru ) .

Armisti?iul a intrat in vigoare incepand cu ziua de 15 octombrie. For?ele Alia?ilor urmau s? mai r?man? Tracia R?s?ritean? timp de o lun? pentru p?strarea ordinei. Turcii acceptau ca britanicii s? ocupe stramtorile Dardanele ?i Bosfor ?i Istanbulul pan? in momentul semn?rii tratatului de pace.

Refet Bele a fost numit s? preia controlul Traciei R?s?ritene dup? retragerea Alia?ilor. El a fost primul oficial turc care a intrat in capital?. Britanicii nu au permis intrarea in Istanbul ?i a celor 100 de jandarmi care il inso?eau pe Bele, dar au cedat dup? numai o zi.

Abolirea sultanatului [ modificare | modificare surs? ]

Guvernul din Istanbul, care se legitima prin suveranitatea sultanului , incetase practic s? existe in momentul in care for?ele britanice ocupaser? capitala imperiului dup? incheierea r?zboiului ^[21] . Adunarea Na?ional? a primit pentru dezbatere legea pentru abolirea sultanatului. La 1 noiembrie 1922, Marea Adunare Na?ional? a votat abolirea sultanatului. Ultimul sultan a p?r?sit Turcia pe 17 noiembrie 1922 ?i s-a indreptat la bordul unei nave britanice spre Malta . Acest ultim eveniment a marcat dispari?ia Imperiului Otoman.

Conferin?a de la Lausanne [ modificare | modificare surs? ]

In perioada noiembrie 1922 ? februarie 1923, a avut loc Conferin?a de la Lausanne , Elve?ia . Scopul negocierilor a fost semnarea unui nou tratat care s?-l inlocuiasc? pe cel semnat la sfar?itul Primului R?zboi Mondial ( Tratatul de la Sevres ) ?i care era considerat caduc ce noua conducere a lui Kemal Pasha .

La conferin?? au participat reprezentan?ii Regatului Unit , Fran?ei , Italiei ?i Turciei. Lideri importan?i ai vremii precum Benito Mussolini (Italia) ?i Raymond Poincare (Fran?a) au ?inut discursuri. Turcia a acceptat clauzele politice ?i ?libertatea stramtorilor ”, care era principalul punct de interes britanic. Problema statutului Mosulului a fost amanat?, in condi?iile in care George Curzon a r?mas ferm pe pozi?ie, cerand ca zona s? r?man? parte a Irakului . Delega?ia francez? nu ?i-a indeplinit niciunul dintre obiectivele propuse ?i, pe 30 ianuarie, a emis o declara?ie prin care aprecia c? proiectul de tratat nu era decat o ?baz? de negocieri”. Din acest motiv, turcii au refuzat s? semneze tratatul. Pe 4 februarie 1923, Curzon a f?cut un apel final la Ismet Pasha, cerandu-i s? semneze ?i, cand acesta din urm? a refuzat, a p?r?sit negocierile.

Tratatul de la Lausanne [ modificare | modificare surs? ]

Tratatul , semnat pe 24 iulie1923 la Lausanne , Elve?ia , a recunoscut apartenen?a Anatoliei ?i Traciei R?s?ritene la statul turc ?i a anulat prevederile Tratatului de la Sevres , semnat de guvernul otoman. Dup? acest nou tratat, a fost recunoscut? pe plan interna?ional suveranitatea noii Republici Turcia ?i a fost recunoscut dreptul de stat succesor al defunctului Imperiu Otoman ^[22]

Fondarea republicii [ modificare | modificare surs? ]

Pe 29 octombrie 1923 a fost proclamat? republica, iar Ankara a devenit noua capital? a ??rii. Mustafa Kemal a fost ales primul pre?edinte al Turciei . El i-a numit pe apropia?ii s?i Fevzi Cakmak, Kazım Ozalp ?i Ismet Inonu in func?ii importante in noul guvern, ceea ce i-a permis s? pun? in aplicare un ambi?ios program de reforme .

Note [ modificare | modificare surs? ]

v   ?   d   ?   m R?zboiul de Independen?? al Turciei Concepte Imp?r?irea Imperiului Otoman  • Mi?carea Na?ional? Turc?  • Societatea Santinela  • Mi?carea Khilafat  • Comisia King-Crane Fondare Circulara Amasya  • Congresul de la Erzurum  • Congresul de la Balıkesir  • Congresul de la Ala?ehir  • Congresul de la Sivas  • Protocolul de la Amasya  • Marea Adunare Na?ional? Probleme Masacrul de la Menemen  • Marele incendiu din Smirna  • Criza Canakkale  • Schimburile de popula?ie  • Personae non gratae  • Exila?ii din Malta Campanii Britanicii (Alia?ii) Ocuparea Constantinopol Rebeliunile Kuva-i Inzibatiye  • Ahmet Anzavur  • Kockiri Armenii Oltu  • Sarıkamı?  • Kars  • Alexandropol Francezii Mara?  • Antep  • Urfa Grecii Smirna (debarcarea) / (ocupa?ia)  • Aydın  • ?nonu (1)  • ?nonu (2)  • Eski?ehir  • Sakarya  • Dumlupinar  • Incendierea Smirna Acorduri Alia?ii Conferin?a de la Londra  • Conferin?a de la San Remo  • Conferin?a de Pace de la Paris Otomanii Misak-ı Milli  • Tratatul de la Sevres Marea Adunare Na?ional? a Turciei Tratatul de la Alexandropol  • Tratatul de la Moscova (1921)  • Conferin?a de la Londra  • Tratatul de pace pentru Cilicia  • Tratatul de la Ankara (1921)  • Tratatul de la Kars  • Conferin?a de la Londra  • Armisti?iul de la Mudanya  • Conferin?a de la Lausanne  • Tratatul de la Lausanne

v   ?   d   ?   m R?zboaie de independen?? dup? ?ar? Algeria (1954-1962) Bosnia ?i Her?egovina (1992-1995) China (1911) Croa?ia (1991-1995) Cuba (1895?1898) Grecia (1821?1830) Kosovo (1996-1999) Olanda (1568?1648) Romania (1877-1878) Slovenia (1991) Spania (1807-1814) Statele Unite ale Americii (1775-1783) Republica Texas (1835-1836) Turcia (1919-1923) Ucraina (1917) Venezuela (1811-1823)