한국   대만   중국   일본 
Otto al III-lea al Sfantului Imperiu Roman - Wikipedia Sari la con?inut

Otto al III-lea al Sfantului Imperiu Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liber?
Otto al III-lea
Imp?rat al Sfantului Imperiu Roman
Date personale
N?scut 980 d.Hr. [1] [2] [3] [4] Modificați la Wikidata
Klever Reichswald ?( d ) , Renania de Nord-Westfalia , Germania Modificați la Wikidata
Decedat (22 de ani) [5] [6] Modificați la Wikidata
Civita Castellana ?( d ) , Lazio , Italia Modificați la Wikidata
Inmormantat Domul din Aachen Modificați la Wikidata
Cauza decesului malarie Modificați la Wikidata
P?rin?i Otto al II-lea, Imp?rat al Sfantului Imperiu Roman [7]
Teofanu Modificați la Wikidata
Fra?i ?i surori Matilda [*] ​
Sofia [*] ​
Adelaida [*] ​ Modificați la Wikidata
Religie cre?tinism Modificați la Wikidata
Ocupa?ie conduc?tor [*] ​
imp?rat
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbite limba latin? [8]
limba greac? bizantin? Modificați la Wikidata
Apartenen?? nobiliar?
Titluri imp?rat
Familie nobiliar? Dinastia Ottonian?
Rege romano-german
Domnie 7 decembrie 983 ? 23/24 ianuarie 1002
Predecesor Otto al II-lea
Succesor Henric al II-lea
Imp?rat al Sfantului Imperiu Roman
Domnie 12 aprilie 996 ? 23/24 ianuarie 1002
Predecesor Otto al II-lea
Succesor Henric al II-lea
Rege al italienilor
Domnie 12 aprilie 996 ? 23/24 ianuarie 1002
Predecesor Otto al II-lea
Succesor Arduino de Ivrea
Modific? date / text   Consultați documentația formatului

Otto al III-lea (n. 980 d.Hr. , Klever Reichswald ?( d ) , Renania de Nord-Westfalia , Germania  ? d. , Civita Castellana ?( d ) , Lazio , Italia ) a fost cel de-al patrulea conduc?tor al Dinastiei Ottoniene , fiul imp?ratului Otto al II-lea ?i al so?iei sale Teofanu , nepoata imp?ratului bizantin Ioan I Tzimiskes . Otto al III-lea a fost rege romano-german din 983 ?i imp?rat al Sfantului Imperiu Roman din 996 pan? la moarte.

La varsta de trei ani Otto al III-lea a fost ales rege romano-german. Pan? cand Otto a atins varsta majoratului, imperiul a fost guvernat de trei femei: mama sa, imp?r?teasa Theophanu , bunica sa, Adelaida de Burgundia , ?i o m?tu??, Matilda, persoan? foarte cult? ?i deosebit de de?teapt?, stare?? a M?n?stirii Quedlinburg. [9] In timpul domniei sale puterea s-a concentrat in Italia. Domnia lui a fost caracterizat? de decizii foarte individuale. Otto ?i-a instituit propriii candida?i impotriva voin?ei nobilimii din Roma, cu ajutorul confiden?ilor s?i, Bruno de Carintia (ca pap? Grigore al V-lea ) ?i Gerbert de Aurillac ( papa Silvestru al II-lea ). In timpul carmuriii sale, in Polonia a fost infiin?at? o arhiepiscopie care a fost prima organizare bisericeasc? independent? fa?? de imperiu. In 1001 Otto a trebuit s? p?r?seasc? Roma datorit? unei rebeliuni. Moartea sa timpurie a z?d?rnicit incercarea de recucerire a Romei. Trupul s?u a fost ingropat in biserica Marienkirche , ast?zi Domul din Aachen .

Mult? vreme Otto nu a fost considerat un imp?rat ?german”. Bazat pe cercet?rile istoricului Percy Ernst Schramms , care mai presus de toate a subordonat politica lui Otto al III-lea fa?? de Italia conceptului de Restauratio imperii ( Renovatio imperii Romanorum - Restaurarea Imperiului Roman), cercet?rile recente urm?resc s? stabileasc? in ce m?sur? perioadei sale de domnie i se pot atribui concepte politice de anvergur?.

Biografie [ modificare | modificare surs? ]

Copil?ria [ modificare | modificare surs? ]

P?rin?ii lui Otto al III-lea au fost imp?ratul Otto al II-lea ?i so?ia sa, prin?esa bizantin? Teofanu . Otto s-a n?scut in anul 980 in timpul unei c?l?torii de la Aachen la Nijmegen in p?durea Ketil. [10] El a avut trei surori: Adelaida , Sofia ?i Matilda .

Fiind cel ce a dat numele ?Austria” teritoriului care urma s? fac? parte din actualul stat cu aceea?i denumire, Otto al III-ea a fost o figur? deosebit? in istoria european?. Contemporanii s?i l-au numit Mirabilia mundi (Minunea lumii). Se pare c? era deosebit de frumos, asemenea unui inger ca inf??i?are ?i ca suflet, cu o str?lucire dumnezeiasc?. Om plin de zel, ducand o via?? de ascet, Otto nu s-a c?s?torit niciodat? ?i a tr?it in singur?tate demn? in pozi?ia sa suveran care nu excludea din cand in cand luxul ?i fastul regal. Educa?ia primit? de Otto a fost complex?, vorbea fluent greaca ?i latina ?i compunea versuri cu tem? religioas?. [11]

Inceputuri incerte [ modificare | modificare surs? ]

In iulie 982 armata tat?lui s?u a fost zdrobit? de sarazini in b?t?lia de la Stilo . Imp?ratul a reu?it cu greu s? scape. In mai 983 a fost convocat? o diet? la Verona unde cea mai important? decizie a fost alegerea lui Otto al III-lea ca rege romano-german. Aceasta a fost singura alegere a unui rege romano-german desf??urat? pe p?mant italian. [12]

Otto al III-lea a c?l?torit in acela?i an peste Alpi pentru a fi incoronat ca rege romano-german in Aachen, locul tradi?ional de incoronare al dinastiei ottoniene. Ceremonia incoron?rii care a avut loc de Cr?ciun in 983, a fost condus? de arhiepiscopii Willigis de Mainz ?i Ioan de Ravenna. Tat?l s?u, Otto al II-lea, murise pe 7 decembrie la Roma de malarie. [13] Aflat? cu intarziere, vestea mor?ii acestuia a intrerupt s?rb?torile dedicate incoron?rii lui Otto al III-lea ca rege romano-german.

Tan?rul rege avea varsta de 3 ani. Deoarece la acea vreme ?regen?a” nu era o form? cunoscut? de guvernare in imperiu, fiind deja bolnav Otto al II-lea a impus alegerea fiului s?u ca rege romano-german ?i incoronarea lui astfel incat s? fie impiedicat? alegerea unui rege din alt? familie nobiliar?. Totu?i Otto al II-lea nu a putut impiedica prin testament preluarea tutelei fiului s?u minor de c?tre Henric al II-lea al Bavariei .

Moartea lui Otto al II-lea a dus la revolte impotriva conduc?torilor ottonieni atat in Italia cat ?i in estul imperiului. In anul 983 o revolt? a popula?iei slave la est de Elba a anulat succesul acumulat anterior de politica misionar? cre?tin?. Aceast? situa?ie nesigur? i-a determinat pe mul?i episcopi s? se impotriveasc? domniei prelungite a unui minor.

Lupta pentru mo?tenirea tronului imperial [ modificare | modificare surs? ]

Apar?inand liniei bavareze a Ottonilor, Henric al II-lea cel Cert?re? era cea mai apropiat? rud? de sex masculin a lui Otto. La moartea lui Otto al II-lea, Henric se afla inchis la Utrecht datorit? unor rebeliuni impotriva acestuia. El a fost eliberat de episcopul Folcmar de Utrecht imediat dup? moartea lui Otto al II-lea. Arhiepiscopul de Koln, Warin l-a incredin?at pe tan?rul rege lui Henric al II-lea, datorit? leg?turii de rudenie. Nu a existat nicio opozi?ie in aceast? privin??, deoarece mama lui Otto, Teofanu, bunica Adelaida ?i m?tu?a Matilda se aflau in Italia.

Henric dorea s? preia carmuirea mai degrab? decat tutela copilului. [14] O formulare dintr-o scrisoare a lui Gerbert de Aurillac a dus la ideea c? Henric trebuie s? fi fost coregent, dup? modelul bizantin. [15] Totu?i nu exist? alte dovezi c? ideea de coregen?? a existat. [16] Henric a incercat s?-?i ating? scopul prin ca?tigarea sus?inerii celor mai importan?i nobili din imperiu. [17] Intrucat str?daniile ?i negocierile sale au e?uat ?i pentru a evita un conflict militar, Henric l-a redat pe Otto mamei sale, Teofanu pe 29 iunie 984 la Rohr in Turingia.

Regen?a imp?r?teselor (985?994) [ modificare | modificare surs? ]

Teofanu a reu?it s? preia guvernarea in numele fiului ei, in ciuda multor dificult??i intampinate. Ea s-a intitulat ?Teofanu, imp?r?teas? din voia lui Dumnezeu”. [18]

Din anul 984 ?i pan? la moartea sa timpurie in anul 991, Teofanu a condus guvernarea, timp in care nu au existat conflicte deschise.

Sarcofagul imp?r?teasei Teofanu ( Biserica Sf. Pantaleon , Koln )

Prin interven?ii constante cancelarul episcop Hildebold de Worms ?i capelanul Willigis de Mainz au devenit ?coregen?i” ai imp?r?tesei.

In anii 985?987 armatele saxone au dus campanii impotriva popula?iei slave de pe Elba. In timpul incursiunii din anul 986 impotriva slavilor, Otto, in varst? de ?ase ani, a participat pentru prima dat? la o campanie militar?. In septembrie 991 Otto a participat la o nou? campanie impotriva slavilor, in Brandenburg, urmat? de o alta in anul 992 in acela?i teritoriu. [19]

In anul 989 Teofanu a intreprins o c?l?torie in Italia f?r? fiul ei pentru comemorarea mor?ii so?ului ei. Ea a predat administra?ia central? confidentului ei Ioan Philagathos (devenit mai tarziu antipap? ) care a primit func?ia de Arhiepiscop de Piacenza . In Italia Teofanu a emis cateva documente in nume propriu, intr-unul chiar dand numelui ei forma masculin? ? Theophanis gratia divina imperator augustus”. [20] La un an de la intoarcerea ei din Italia, Teofanu a murit pe 15 iunie 991 in prezen?a fiului ei la Nijmegen fiind inmormantat? in M?n?stirea Sfantul Pantaleon din Koln . Nu se ?tie care au fost ultimele sfaturi sau instruc?iuni pe care le-a dat fiului ei. Mai tarziu regele nu a cru?at nicio cheltuial? pentru mantuirea sufletului mamei sale. In documente Otto o pomene?te ca ?iubita mam?”, f?cand dona?ii generoase m?n?stirii din Koln unde fusese inmormantat?.

Pentru ca?iva ani regen?a a fost preluat? de Adelaida, bunica lui Otto, sprijinit? de m?tu?a Matilda, stare?? in Quedlinburg. [9] Sub conducerea lor moneda ottonian? a atins apogeul, ins? ele nu au reu?it s? pun? in practic? politica Teofanei. [21]

Inceputul domniei [ modificare | modificare surs? ]

Trecerea la guvernarea independent? nu a avut loc printr-un act demonstrativ sau la o dat? anume, ci prin renun?area treptat? la regen?a bunicii Adelaida. [22] In cercetare exist? opinia larg r?spandit? c? Otto al III-lea a primit puterea deplin? de a guverna la o diet? in Sohlingen in septembrie 994, intr-un ritual simbolic numit Schwertleite (similar celui de ridicare la rangul de cavaler). Sursele istorice nu con?in referiri la un act care ar fi marcat sfar?itul regen?ei ?i inceputul guvern?rii independente. [23] Un document din 6 iulie 994 prin care Otto a d?ruit domeniul Eschwege surorii sale, Sofia, a fost interpretat de istoricul Johannes Laudage ca inceputul guvern?rii sale independente. [24] Totu?i Otto certificase multe dona?ii ? inclusiv pentru Sofia ? pe cand era inc? minor. [25]

Otto a luat primele decizii independente inc? din anul 994 cand l-a numit cancelar al Italiei pe confidentul s?u Heribert de Koln, o func?ie care anterior fusese rezervat? doar italienilor. [26] In acela?i an Otto a dat capelanului s?u Gebhard func?ia de episcop de Regensburg inlocuindu-l pe cel ce fusese ales, clericul Tagino.

In vara anului 995 Otto a ?inut o diet? la Quedlinburg ?i din august pan? in octombrie a continuat campaniile militare impotriva slavilor de la nord de Elba, care au avut loc aproape anual incepand de la revolta slav? din 983. Dup? intoarcerea sa, pe 6 decembrie 995 la Frankfurt a acordat Episcopiei de Meissen privilegii inmul?ind astfel veniturile episcopiei care proveneau din zeciuial? .

In septembrie 995 Otto i-a trimis pe arhiepiscopul Ioan Philagathos ?i episcopul Bernward de Wurzburg in Bizan? pentru negocieri in vederea unei c?s?torii care s-au incheiat cu succes pu?in timp inainte de moartea sa. Nu se ?tie care prin?es? ii fusese promis?.

Otto al III-lea imp?rat [ modificare | modificare surs? ]

Prima incursiune in Italia [ modificare | modificare surs? ]

Ajutorul cerut de papa Ioan al XV-lea impotriva lui Crescentius , prefectul Romei care-l for?ase s? p?r?seasc? ora?ul, dar ?i dorin?a de a fi incoronat imp?rat la Roma, l-au determinat pe Otto s? intreprind? o incursiune in Italia. In martie 996 Otto a plecat din Regensburg spre Italia. La Verona l-a botezat pe Ottone Orseolo (doge intre 1009 ?i 1026), fiul dogelui vene?ian Pietro al II-lea Orseolo , continand buna rela?ie tradi?ional? dintre ottoni ?i dogi.

Otto al III-lea uns ca imp?rat de papa Grigore al V-lea (desen, atelierul lui Diebold Lauber, c. 1450)

La Pavia trimi?ii papali au discutat cu Otto succesiunea papei Ioan al XV-lea care murise intre timp. Pe cand inc? se afla in Ravenna , el l-a nominalizat ca succesor al papei pe Bruno de Carintia, v?rul s?u ?i capelanul cur?ii sale, fiul ducelui Otto de Carintia. In varst? de dou?zeci?i?ase de ani, tan?rul cu o reputa?ie nep?tat? a fost primul ?i singurul austriac care a devenit pap? sub numele Grigore al V-lea . [11] [27] La doar o zi dup? sosirea sa la Roma, Otto a fost primit cu onoruri de senatul ?i nobilimea ora?ului, iar pe 21 mai 996 a fost incoronat imp?rat de noul pap?, v?rul s?u.

Prin aceast? decizie Otto al III-lea l-a dep??it pe bunicul s?u Otto I: el nu s-a mai limitat la acceptarea unui pap? ales ci ?i-a impus propriul candidat. Acesta ins? nu a mai avut niciun sprijin la Roma ?i era dependent de sus?inerea imp?ratului. Inc? din timpul lui Otto I au existat conflicte constante intre papii loiali imp?ratului ?i candida?ii apar?inand nobilimii romane.

S?rb?torile incoron?rii care au durat cateva zile au fost urmate de un sinod in care s-a demonstrat colaborarea strans? dintre imp?rat ?i noul pap?. Cu aceast? ocazie Otto al III-lea a venit in contact cu doi oameni importan?i care urmau s? aib? o influen?? puternic? asupra vie?ii sale: Gerbert de Aurillac , arhiepiscopul de Reims, ?i Adalbert de Praga , un reprezentant al mi?c?rii ascetice eremite. Cateva luni mai tarziu Gerbert a primit invita?ia de a intra in serviciul imp?ratului. El urma s?-l inve?e pe Otto subtilitatea greceasc? ( subtilitas ) in locul rusticit??ii ( rusticitas ) saxone.

Otto al III-lea a condamnat prefectul Romei, Crescentius, la exil, dar l-a gra?iat datorit? papei Grigore al V-lea. Prin aceasta Otto s-a str?duit s? p?streze blande?ea specific? dinastiei ottoniene in exercitarea puterii .

Dup? incoronare Otto s-a intors in imperiu in iunie 996. Din decembrie 996 pan? in aprilie 997 el s-a aflat mai ales in Aachen. [28]

A doua incursiune in Italia [ modificare | modificare surs? ]

La doar cateva luni dup? gra?ierea sa, in septembrie 996 Crescentius l-a alungat pe papa Grigore al V-lea din Roma ?i a instalat ca antipap? pe Ioan Philagathos, arhiepiscopul de Piacenza ?i fost confident al Teofanei. Inainte s? intervin?, Otto al III-lea a acordat prioritate securiz?rii grani?ei Saxoniei printr-o campanie militar? impotriva slavilor de pe Elba in vara anului 997. [29]

In decembrie 997 Otto a inceput o a doua incursiune in Italia. In timpul acestei campanii Otto i-a incredin?at m?tu?ii sale, stare?a Matilda de Quedlinburg , reprezentarea sa in imperiu, func?ie ocupat? anterior doar de duci ?i arhiepiscopi. [30]

Cand Otto s-a intors la Roma in februarie 998, romanii au ajuns la o in?elegere amiabil? cu el ?i i-au permis s? intre in ora?. In acest timp Crescentius, prefectul ora?ului, se afla in Cetatea Sant'Angelo , iar antipapa Ioan Philagathos se refugiase intr-un turn fortificat inafara Romei. Antipapa a fost capturat ?i mutilat facial de ca?iva solda?i ottonieni. In cele din urm? sinodul l-a demis.

Crescentius a fost prins dup? un asediu intens al cet??ii in care se afla ?i a fost decapitat. Cadavrul a fost aruncat de pe crenelurile cet??ii, apoi a fost spanzurat de picioare pe Monte Mario impreun? cu doisprezece inso?itori ai s?i care fuseser? executa?i. [31]

Contemporanii au criticat ac?iunile crude ale imp?ratului ?i ale papei. Dup? ce antipapa Ioan Philagathos a fost mutilat, b?tranul stare? Nilus de Rossano a mers la Roma pentru a-l aduce la m?n?stire, dar papa Grigore al V-lea ?i Otto al III-lea nu au fost de acord. Se spune c? Nilus l-a amenin?at pe imp?rat cu pedeapsa ve?nic? de la Dumnezeu ?i a p?r?sit Roma. Crescentius beneficiase deja o dat? de clemen??. Potrivit ?regulilor jocului de gestionare a conflictelor medievale” partea care inc?lca un acord de pace trebuia s? ia in considerare o severitate deosebit?. [32]

Un document emis de Otto la 28 aprilie 998, emis pentru Aba?ia Einsiedeln a avut ata?at pentru prima dat? o bul? de plumb cu deviza Renovatio imperii Romanorum (?Reinnoirea Imperiului Roman”). Noua deviz? a ap?rut continuu pe actele imperiale pan? in momentul intoarcerii lui Otto al III-lea de la Gniezno fiind inlocuit? in ianuarie 1001 cu formularea Aurea Roma (?Roma de aur”) . [33]

?ederea in Italia (997?999) [ modificare | modificare surs? ]

In perioada de ?edere in Italia, imp?ratul ?i papa au incercat s? reformeze lumea ecleziastic?. De asemena, propriet??ile biserice?ti instr?inate urmau s? fie restituite institu?iilor spirituale. De exemplu contele Benedict de Sabina, inrudit cu Crescentius, a fost for?at s? redea aba?iei Farfa bunurile pe care le acaparase.

La inceputul anului 999 Otto a f?cut un pelerinaj de peniten?? la Benevento , pe Monte Gargano, pe care se spune c? sihastrul Romuald il impusese ca isp??ire pentru pedepsirea lui Crescentius ?i a lui Ioan Philagathos. [34] In acest timp Otto a aflat c? Grigore al V-lea murise la Roma dup? o scurt? boal?.

Otto impreun? cu confidentul s?u Gerbert de Aurillac au stabilit un alt pap? ?non-roman”: Silvestru al II-lea. Imp?ratul a fost activ ?i in alte decizii privind ora?ul Roma numind confiden?i apropia?i lui in episcopii importante. De asemenea, dup? moartea lui Evergert, episcopul de Koln, locul acestuia a fost ocupat de Heribert, cancelarul lui Otto, in care avea mare incredere.

Pelerinajul la Gniezno [ modificare | modificare surs? ]

Sfantul Imperiu Roman in jurul anului 1000.

In februarie/martie 1000 Otto a f?cut un pelerinaj de la Roma la Gniezno in principal din motive religioase. [35]

Otto a mers descul? la mormantul lui Adalbert de Praga, episcopul care fusese ucis in 997 ca misionar cre?tin in Prusia. Ora?ul Gniezno a primit statutul de arhiepiscopie, fiind astfel infiin?at? organizarea bisericeasc? independent? in Polonia. Provinciei ecleziastice nou infiin?ate Gniezno i s-a atribuit episcopia existent? a Cracoviei ?i noile episcopii de Kolberg ?i Breslau. St?panirea lui Boleslav I al Poloniei a primit astfel independen?? ecleziastic?.

Boleslav i-a oferit imp?ratului o mare escort? pe drumul de intoarcere in imperiu, inso?indu-l el insu?i prin Magdeburg pan? la Aachen.

Intoarcerea la Roma [ modificare | modificare surs? ]

In imperiu nu au existat conflicte majore in ciuda absen?ei indelungate a lui Otto. ?ederea sa in partea de nord a imperiului durase cateva luni. In Aachen, locul pe care l-a iubit cel mai mult inafar? de Roma, a d?ruit mai multor biserici moa?te ale lui Adalbert de Praga. Otto a pus s? fie deschis ?i mormantul lui Carol cel Mare. [36] Contemporanii au criticat aceast? ac?iune ca fiind un grav sacrilegiu pentru care Dumnezeu l-a pedepsit pe imp?rat cu o moarte timpurie. Istoricul Knut Gorich a interpretat ac?iunile lui Otto ca preg?tire pentru canonizarea lui Carol cel Mare, [37] iar Ernst-Dieter Hehl a v?zut in aceast? ac?iune o preg?tire a unui plan de canonizare ?i de infiin?are a unei dieceze in Aachen. [38]

In vara anului 1000 Otto a plecat din nou la Roma. In acest timp disputa de la Gandersheim dintre episcopii Willigis de Mainz ?i Bernward a izbucnit din nou cu prilejul sfin?irii bisericii cand trebuia decis care dintre cei doi episcopi urma s? fie responsabil pentru Gandersheim. Episcopul Bernward a plecat la Roma pentru a-?i sus?ine dorin?a in fa?a lui Otto ?i ob?ine confirmarea unui sinod roman. Ca urmare a c?l?toriei lui Bernward, dou? sinoade s-au intrunit aproape simultan pentru aceea?i problem?: unul regional la Gandersheim ?i unul general la Roma prezidat de imp?rat ?i de pap?. Nici sinodul ulterior din Pohlde nu a reu?it s? rezolve disputa. Mai tarziu mai multe sinoade in timpul imp?ra?ilor Henric al II-lea ?i Conrad al II-lea , s-au ocupat de a aceea?i problem? inainte de a fi rezolvat? in sfar?it in 1030.

Otto a r?mas in Italia pentru o jum?tate de an f?r? ca vreun eveniment notabil s? aibe loc. La inceputul anului 1001 locuitorii din Tivoli s-au r?zvr?tit impotriva st?panirii imperiale. Otto a asediat Tivoli, dar conform scrierii lui Thangmar ( Vita Bernwardi ), supunerea locuitorilor s-ar fi datorat de fapt elevului s?u, episcopul Bernward. [39] In aceea?i lun? in care s-a incheiat asediul ora?ului Tivoli, a ap?rut un act juridic neobi?nuit: eliberarea unui certificat imperial de dona?ie in favoarea papei Silvestru . In acest act erau criticate f?r? mil? politicile fo?tilor papi care i?i pierduser? propriile bunuri din nep?sare sau incompeten?? ?i incercaser? ilegal s?-?i insu?easc? drepturi ?i obliga?ii imperiale. Prin acest act Otto urm?rea men?inerea autorit??ii imperiale. Preten?iile teritoriale ale bisericii romane bazate pe ? Dona?ia lui Constantin ” ?i chiar dona?ia in sine ?i reproducerea acesteia de cronicarul Ioan Diaconus, au fost considerate ?false”. In schimb Otto a d?ruit papalit??ii opt comitate din Pentapolis prin autoritatea sa imperial?. [40]

In s?pt?manile urm?toare a avut loc o revolt? a cet??enilor Romei care dezaprobau ing?duin?a cu care fuseser? trata?i locuitorii din Tivoli. Revolta a fost rezolvat? pe cale pa?nic? in cateva zile de negocieri. Thangmar, decanul catedralei din Hildesheim, in reproducerea celebrului discurs al lui Otto c?tre romani in contextul negocierilor de pace, a subliniat preferin?a acestuia pentru Roma ?i neglijarea leg?turilor sale cu saxonii. [41] In ciuda gesturilor f?cute pentru restabilirea p?cii, neincrederea cet??enilor romani a persistat. Consilierii l-au indemnat pe imp?rat s? se retrag? ?i s? a?tepte int?riri militare in afara Romei.

Sfar?itul vie?ii [ modificare | modificare surs? ]

Ca urmare Otto al III-lea ?i papa Silvestru al II-lea s-au indep?rtat de Roma. In anii care au urmat, Otto a convenit infiin?area unei provincii ecleziastice in Ungaria avand ca centru Arhiepiscopia de Gran ?i s-a asigurat c? noul arhiepiscop Askericus il va incorona ca rege pe ?tefan I al Ungariei . Otto a int?rit rela?iile de prietenie cu Pietro al II-lea Orseolo , dogele Vene?iei, ai c?rui copii ii botezase in 996 ?i respectiv in 1001. [42]

Mormantul imp?ratului Otto al III-lea (Catedrala din Aachen)

Izvoare hagiografice ca ?Via?a lui Romuald” de Petru Damiani ?i ?Via?a celor cinci fra?i” de Brun de Querfurt, au descris imaginea unui monarh sfa?iat mental care l-a vizitat pe pustnicul Romuald in timpul Postului Mare din 1001 in scop penitent. Aceste m?rturii culmineaz? cu promisiunea lui Otto de a l?sa carmuirea cuiva mai bun ?i de a se c?lug?ri la Ierusalim. El pl?nuise ins? corectarea ?erorilor” guvernului s?u in urm?torii trei ani, f?r? a le specifica. [43] In compara?ie cu al?i conduc?tori din Evul Mediu timpuriu, mul?imea informa?iilor provenind din surse istorice legate de realiz?rile ascetice ?i inclina?iile sale monahale, este unic?. [44]

Spre sfar?itul anului 1001 Otto se apropia de Roma inso?it de contingentele militare ale unor episcopi imperiali, sosite in Italia dup? multe ezit?ri. Deodat? Otto a inceput s? aib? atacuri foarte puternice de febr?. El a murit in Castelul Paterno, nu departe de Roma, pe 23 sau 24 ianuarie 1002.

Ini?ial moartea imp?ratului a fost r?mas secret?. Armata imperial? s-a retras apoi din Italia, urmand a fi indeplinit? vointa lui Otto de a fi ingropat la Aachen. Cand cortegiul funerar a plecat de la Paterno in februarie 1002, potrivit cronicarului Thietmar, ducele Henric a primit cortegiul funerar in Polling . In discu?iile cu episcopii ?i nobilii care inso?eau cortegiul, el le-a cerut insistent s?-l aleag? rege f?candu-le promisiuni. [45] Pentru a-?i justifica preten?ia la tronul regal, el s-a inscenat ca succesor legitim care avea grij? de mantuirea sufletului predecesorului s?u. Henric a ordonat ca m?runtaiele imp?ratului s? fie ingropate in capela Sfantul Ulrich din Afrakirche in Augsburg. [46] Pentru mesa ?inut? in memoria sa, Otto al III-lea f?cuse ins? deja cu daruri generoase. Niciunul dintre cei care au f?cut parte din cortegiul funerar nu l-a sus?inut pe Henric ca succesor al lui Otto cu excep?ia episcopului de Augsburg. Totu?i motivele lor nu sunt cunoscute in detaliu.

La inmormantarea lui Otto, care a avut loc de Pa?te in 1002 in Aachen, Henric a fost din nou respins considerat din diferite motive ca fiind nepotrivit pentru tronul regal. [47] Pe 15 februarie 1002 un oponent al lui Otto a fost repede ales rege al Italiei. Henric al II-lea a reu?it s? ocupe tronul imperial doar dup? indelungate negocieri.

Note [ modificare | modificare surs? ]

  1. ^ a b ?Otto al III-lea al Sfantului Imperiu Roman” , Gemeinsame Normdatei , accesat in  
  2. ^ a b Emp. of Germany Otho III , LIBRIS , accesat in  
  3. ^ a b Holy Roman Emperor Otto III , Faceted Application of Subject Terminology , accesat in  
  4. ^ a b Otto (Otto III.) , Brockhaus Enzyklopadie , accesat in  
  5. ^ a b Thietmar von Merseburg [*] [[ Thietmar von Merseburg (German bishop and historian (975?1018))|​]]   Verifica?i valoarea |titlelink= ( ajutor )
  6. ^ a b Catholic Encyclopedia  
  7. ^ The Peerage  
  8. ^ Mirabile: Archivio digitale della cultura medievale  
  9. ^ a b Stephan Vajda: Die Babenberger. Aufstieg einer Dynastie , Editura ORAC, Viena, 1986, ISBN: 3-7015-0011-8 , p. 26.
  10. ^ Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europaische Geschichte ., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5 , p. 154.
  11. ^ a b Stephan Vajda: Die Babenberger. Aufstieg einer Dynastie , Editura ORAC, Viena, 1986, ISBN: 3-7015-0011-8 , p. 28.
  12. ^ Thilo Offergeld: Reges pueri. Das Konigtum Minderjahriger im fruhen Mittelalter., Hannover 2001, p. 656.
  13. ^ Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europaische Geschichte ., Editura Marix, Wiesbaden 2006, p. 143.
  14. ^ Gerd Althoff: Otto III. ( Gestalten des Mittelalters und der Renaissance. ), Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1997, ISBN 3-89678-021-2 , p. 42.
  15. ^ Franz-Reiner Erkens: ... more Grecorum conregnantem instituere vultis? Zur Legitimation der Regentschaft Heinrichs des Zankers im Thronstreit von 984. , in: Fruhmittelalterliche Studien , vol. 27 (1993), pp. 273?289.
  16. ^ Hagen Keller, Gerd Althoff: Spatantike bis zum Ende des Mittelalters. Die Zeit der spaten Karolinger und der Ottonen. Krisen und Konsolidierungen 888?1024. Stuttgart 2008, S. 275.
  17. ^ Gerd Althoff: Verwandte, Freunde und Getreue. Zum politischen Stellenwert der Gruppenbindungen im fruheren Mittelalter. , Darmstadt 1990, pp. 119-121.
  18. ^ Heinrich Klauser: Lexikon deutscher Herrscher und Furstenhauser , Editura Kiesel, Salzburg 1982, ISBN 3-7023-4010-6 , p. 202.
  19. ^ Jurgen Petersohn: Konig Otto III. und die Slawen an Ostsee, Oder und Elbe um das Jahr 995. Mecklenburgzug ? Slavnikidenmassaker ? Meißenprivileg. In: Fruhmittelalterliche Studien , vol. 37 (2003), p. 102 ( versiune online )
  20. ^ Hagen Keller, Gerd Althoff: Spatantike bis zum Ende des Mittelalters. Die Zeit der spaten Karolinger und der Ottonen. Krisen und Konsolidierungen 888?1024. , Stuttgart 2008, p. 284.
  21. ^ Heiko Steuer: Das Leben in Sachsen zur Zeit der Ottonen. , in: Matthias Puhle (ed.): Otto der Große, Magdeburg und Europa ., Editura Zabern, Mainz 2001, p. 106.
  22. ^ Hagen Keller, Gerd Althoff: Spatantike bis zum Ende des Mittelalters. Die Zeit der spaten Karolinger und der Ottonen. Krisen und Konsolidierungen 888?1024. Stuttgart 2008, p. 287; Thilo Offergeld: Reges pueri. Das Konigtum Minderjahriger im fruhen Mittelalter. Hannover 2001, p. 740.
  23. ^ Thilo Offergeld: Reges pueri. Das Konigtum Minderjahriger im fruhen Mittelalter. , Hannover 2001, p. 734.
  24. ^ Johannes Laudage: Das Problem der Vormundschaft uber Otto III. , in: Anton von Euw/ Peter Schreiner (ed.): Kaiserin Theophanu: Begegnung des Ostens und Westens um die Wende des ersten Jahrtausends , Koln 1991, p. 274.
  25. ^ Gerd Althoff: Otto III. , Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1997, ISBN 3-89678-021-2 , p. 73.
  26. ^ Gerd Althoff: Otto III. , Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1997, ISBN 3-89678-021-2 , p. 79.
  27. ^ Gerd Althoff : Die Ottonen. Konigsherrschaft ohne Staat. , Editura Kohlhammer, Stuttgart 2013, ISBN 978-3-17-022443-8 , p. 176.
  28. ^ Gerd Althoff : Die Ottonen. Konigsherrschaft ohne Staat. , Editura Kohlhammer, Stuttgart 2013, ISBN 978-3-17-022443-8 , p. 179.
  29. ^ Stephan Vajda: Die Babenberger. Aufstieg einer Dynastie , Editura ORAC, Viena, 1986, ISBN: 3-7015-0011-8 , p. 29.
  30. ^ Gerd Althoff: Gandersheim und Quedlinburg. Ottonische Frauenkloster als Herrschafts- und Uberlieferungszentren ., in: Fruhmittelalterliche Studien , vol. 25 (1991), p. 133.
  31. ^ Bohmer-Uhlirz, Regesta Imperii II,3: Die Regesten des Kaiserreiches unter Otto III., Nr. 1272a, S. 685f.
  32. ^ Gerd Althoff: Otto III. Darmstadt 1996, pp. 105-107 ?i Gerd Althoff: Spielregeln der Politik im Mittelalter. Kommunikation in Frieden und Fehde , Darmstadt 1997.
  33. ^ Erstmals belegt fur MGH DO.III. 390 vom 23. Januar 1001; aber auch MGH DO.III. 389 fur Sylvester III. trug bereits die Bulle. Vgl. dazu Knut Gorich: Otto III. Romanus Saxonicus et Italicus: kaiserliche Rompolitik und sachsische Historiographie. Sigmaringen 1995, S. 267ff.
  34. ^ Mathilde Uhlirz: Jahrbucher Ottos III. p. 292 ?i pp. 534?537.
  35. ^ Michael Borgolte (ed.): Polen und Deutschland vor 1000 Jahren. Die Berliner Tagung uber den ?Akt von Gnesen“ , Berlin 2002.
  36. ^ Hagen Keller: Die Ottonen und Karl der Große. , in: Fruhmittelalterliche Studien 34 (2000), pp. 125-127.
  37. ^ Knut Gorich: Otto III. offnet das Karlsgrab in Aachen. Uberlegungen zu Heiligenverehrung, Heiligsprechung und Traditionsbildung. , in: Gerd Althoff, Ernst Schubert (ed.): Herrschaftsreprasentation im ottonischen Sachsen. , Sigmaringen 1998, pp. 381?430 ( online ).
  38. ^ Ernst-Dieter Hehl: Herrscher, Kirche und Kirchenrecht im spatottonischen Reich. , in: Bernd Schneidmuller, Stefan Weinfurter (ed.), Otto III. ? Heinrich II. Eine Wende? , Sigmaringen 1997, pp. 191-193 ( online ); Ernst-Dieter Hehl: Aachen an der ersten Jahrtausendwende. Ein Bistumsplan Ottos III. im Zeichen Karls des Großen und Adalberts von Prag. , in: Geschichte im Bistum Aachen 6 (2001/2002), pp. 1?27, ?i impotriv? Ludwig Falkenstein: Otto III. und Aachen. Hannover 1998, pp. 91-93.
  39. ^ Thangmar: Vita Bernwardi episcopi Hildesheimensis , cap. 23.
  40. ^ Certificatul nr. 389, Wolfgang Lautemann (trad.): Geschichte in Quellen 2, Munchen 1970, pp. 205-206.
  41. ^ Thangmar: Vita Bernwardi episcopi Hildesheimensis , cap. 25.
  42. ^ Knut Gorich: Heimliche Herrscherbegegnung: Kaiser Otto III. besucht Venedig (1001). , in: Romedio Schmitz-Esser, Knut Gorich und Jochen Johrendt (ed.): Venedig als Buhne. Organisation, Inszenierung und Wahrnehmung europaischer Herrscherbesuche. , Regensburg 2017, pp. 51?66.
  43. ^ Petrus Damiani: Vita beati Romualdi , cap. 25 ?i Brun von Querfurt: Vita quinque fratrum , cap. 2 und 3, Gerd Althoff: Otto III. , Darmstadt 1996, p. 182.
  44. ^ Steffen Patzold: Omnis anima potestatibus sublimioribus subdita sit. Zum Herrscherbild im Aachener Otto-Evangeliar. , in: Fruhmittelalterliche Studien 35 (2001), p. 271.
  45. ^ Die Chronik des Bischofs Thietmar von Merseburg und ihre Korveier IV, p. 50.
  46. ^ Mathias Franc Kluge: Die inneren Organe Ottos III. und ihr vergessenes Grab: Herrschergedenken zwischen Bedeutungswandel und Uberlieferungschance. , in: Archiv fur Kulturgeschichte 94 (2012), pp. 59?86.
  47. ^ Die Chronik des Bischofs Thietmar von Merseburg und ihre Korveier IV, p. 54.

Bibliografie [ modificare | modificare surs? ]

  • Heinrich Klauser: Lexikon deutscher Herrscher und Furstenhauser , Editura Kiesel, Salzburg 1982, ISBN 3-7023-4010-6 .
  • Gerhard Hartmann, Karl Schnitt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europaische Geschichte ., Editura Marix, Wiesbaden 2006, ISBN 978-3-86539-074-5 .
  • Stephan Vajda: Die Babenberger. Aufstieg einer Dynastie , Editura ORAC, Viena, 1986, ISBN: 3-7015-0011-8 .
  • Gerd Althoff : Die Ottonen. Konigsherrschaft ohne Staat. , Editura Kohlhammer, Stuttgart 2013, ISBN 978-3-17-022443-8 .
  • Gerd Althoff, Hagen Keller: Spatantike bis zum Ende des Mittelalters. Die Zeit der spaten Karolinger und der Ottonen. Krisen und Konsolidierungen 888?1024 ( Gebhardt ? Manual de istorie german?, vol. 3), Stuttgart 2008, ISBN 978-3-608-60003-2 .
  • Gerd Althoff: Otto III. ( Gestalten des Mittelalters und der Renaissance. ), Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1997, ISBN 3-89678-021-2 .
  • Georg Waitz (ed.): Scriptores rerum Germanicarum in usum scholarum separatim editi 8: Annales Hildesheimenses . Hannover 1878 ( versiune online ).
  • Annales Quedlinburgenses. In: Georg Heinrich Pertz ?.a. (ed.): Scriptores (in Folio) 3: Annales, chronica et historiae aevi Saxonici. Hannover 1839, p. 22 ( versiune online ).
  • Bruno von Querfurt: Vita quinque fratrum eremitarum. , in: Georg Waitz, Wilhelm Wattenbach u. a. (ed.): Scriptores (in Folio) 15, 2: Supplementa tomorum I-XII, pars III. Supplementum tomi XIII pars II. Hannover 1888, p. 709 (Monumenta Germaniae Historica, Digitalisat) Ubersetzt aus Wilfried Hartmann (ed.): Deutsche Geschichte in Quellen und Darstellung. vol. 1, Editura Reclam, Stuttgart 1995, ISBN 3-15-017001-X , pp. 202?204.
  • Hermann de Reichenau : Chronicon. in: Rudolf Buchner, Werner Trillmich (ed.): Quellen des 9. und 10. Jahrhunderts zur Geschichte der Hamburgischen Kirche und des Reiches ( Freiherr vom Stein-Gedachtnisausgabe., vol. 11), Editura Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Darmstadt 1961, Lateinischer Text in Georg Waitz ?.a. (ed.): Scriptores (in Folio) 13: Supplementa tomorum I-XII, pars I. Hannover 1881, p. 61 ( versiune online ).
  • Die Chronik des Bischofs Thietmar von Merseburg und ihre Korveier - text prelucrat ( Thietmari Merseburgensis episcopi Chronicon ), Berlin 1935 ( versiune online ).
  • Thangmar: Vita Bernwardi episcopi Hildesheimensis , in: Georg Heinrich Pertz ?.a. (ed.): Scriptores (in Folio) 4: Annales, chronica et historiae aevi Carolini et Saxonici. Hannover 1841, pp. 754?782 ( versiune online ).


Predecesor:
Otto II 		Rege al Germaniei
983 - 1002 		Succesor:
Henric II
Predecesor:
Otto II 		Sfant Imp?rat Roman
996 - 1002 		Succesor:
Henric II
Predecesor:
Otto II 		Rege al Italiei
996 - 1002 		Succesor:
Henric II



v   ?   d   ?   m
Imp?ra?i carolingieni ?i ai Sfantului Imperiu Roman
Carolingieni Banner of the Holy Roman Emperor
Sfantul
Imperiu
Roman
Wikipedia book Carte:Sfantul Imperiu Roman   · Categorie Categorie:Sfantul Imperiu Roman
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Otto_al_III-lea_al_Sfantului_Imperiu_Roman&oldid=16211540