Ingria de Nord
Republica Ingriei de Nord
Pohjois-Inkerin tasavalta
← 1919  ?  1920 →
Drapel Stem?
Imn na?ional
Nouse, Inkeri (Ridic?-te, ingriene) [1]
Localizarea Ingriei de Nord (cu ro?u) , in cadrul regiunii istorice Ingria (cu bej) .
Capital?	Kirjasalo
Limb?	limba finlandez?
Religie	luteran? , ortodox?
Guvernare
Form? de guvernare	Republic?
Pre?edinte al Comitetului Provizoriu
- 9 iulie 1919-septembrie 1919	Santeri Termonen
- 14 septembrie 1919-noiembrie 1919	Juho Pekka Kokko
- 16 noiembrie 1919-mai 1920	Yrjo (Georg Wilhelm) Elfvengren
- iunie 1920-6 decembrie 1920	Jukka Tirranen
Istorie
Date statistice
Suprafa??
- august 1919	30 km²
Popula?ie
- august 1919	400 loc.
Densitate	13,3 loc./km²
Economie
Moned?	marca finlandez?
In num?rul total al locuitorilor nu au fost lua?i in considera?ie refugia?ii sau solda?ii care nu erau originari din Ingria de Nord
Modific? date / text

Republica Ingriei de Nord (in finlandez? Pohjois-Inkerin tasavalta ) ori Republica Kirjasalo (in finlandez? Kirjasalon tasavalta ) a fost un stat efemer al finlandezilor ingrieni proclamat pe teritoriul Istmului Carelia in timpul r?zboiului civil ?i care s-a desprins din Rusia Bol?evic? . Obiectivul majorit??ii sus?in?torilor acestui stat, care a controlat p?r?i din nordul Ingriei din 1919 pan? in 1920, a fost unirea cu Regatul Finlandei . Odat? cu semnarea tratatului de pace de la Tartu (1920) , teritoriul a fost reincorporat in cadrul Rusiei .

Istoric [ modificare | modificare surs? ]

Republica s-a separat de Rusia sovietic? dup? Revolu?ia din Octombrie ?i a controlat o parte din uezdul Petrograd din gubernia cu acela?i nume intre 1919 ?i 1920. ^[2] Centrul administrativ era satul Kirjasalo , aflat acum in nordul raionului Vsevolojsk din Regiunea Leningrad . ^[2]

In prim?vara anului 1919, in partea rus? a Istmului Karelian, la ini?iativa sec?iunii finlandeze a Comitetului regional din Petrograd al Partidului Comunist , a inceput o campanie de mobilizare a ingrienilor in Armata Ro?ie . ??r?nimea din Ingria s-a opus mobiliz?rii , iar autorit??ile ruse au r?spuns cu represalii, mai multe sute de persoane fiind arestate iar propriet??ile lor confiscate. Rechizi?ia for?at? a produselor alimentare a fost aplicat? pe scar? larg?. ^[3] In plus, 10.000 de bovine au fost confiscate din Ingria de Nord ?i au fost trimise in gubernia Novgorod . ^[3] Ac?iunile de pedepsire au fost conduse de ?eful ap?r?rii interne a Petrogradului , J?kabs Peterss . ^{[3] [4] [2]}

Locuitorii satelor de frontier? s-au refugiat ca s? scape de persecu?ii pe teritoriul finlandez. In jur de 3.000 de ??rani s-au refugia in regiunile localit??ilor Rautu (in rus? Сосново , Sosnovo ) ?i Raasuli (in rus? Орехово , Orehovo ). ^[4] La 10 iunie , locuitorii din Kirjasalo au decis in timpul unei intruniri parohiale s? se inarmeze ?i s?-?i apere familiile, casele ?i avutul. ^[3] La 11 iunie , un grup de 150?200 de ??rani rebeli au ocupat zona a cinci sate invecinate (Autio, Pusanmiaki, Tikanmiaki, Uusikul ?i Vanhakiul) ?i un post vamal. Incerc?rile gr?nicerilor ro?ii de a-i respinge pe ??ranii r?scula?i au e?uat. ^[3] Practic, ?intrandul Kirjasalo”, o regiune cu suprafa?a de aproximativ 30 km ² , aflat? la aproximativ 50 de kilometri nord de Petrograd, s-a separat de Rusia sovietic?. ^{[3] [4] [2]}

Pe 9 iulie , la Rautu a avut loc o intalnire a refugia?ilor, la care au participat aproximativ 400 de persoane. La ?edin??, Comitetul Provizoriu al Ingriei de Nord (in finlandez? Pohjois-Inkerin Hoitokunta ) a pus in discu?ie ideea independen?ei. Proclamarea independen?ei a fost o reac?ie emo?ional? la ac?iunile represive ale regimului bol?evic, din moment ce pan? atunci fusese vehiculat? doar ideea unei autonomii na?ionale largi. Adunarea a fost proclamat? cea mai inalt? autoritate a Ingriei de Nord, iar Comitetul Provizoriu din Ingria de Nord a devenit guvernul regiunii. Adunarea a decis s? continue lupta pentru ca?tigarea independen?ei regiunii pe baza dreptului na?iunilor la autodeterminare, de?i unii dintre liderii ingrieni au considerat c? un asemenea obiectiv este aduc?tor de necazuri ?i sus?ineau op?iunea ob?inerii autonomiei in cadrul Rusiei eliberate de bol?evici . In acela?i timp, propunerea de unire cu Finlanda nu a fost aprobat?, iar planurile de colaborare sau de semnare de acorduri politice cu albgardi?tii au fost puternic respinse. ^{[3] [4]}

De-a lungul scurtei sale existen?e, Republica Ingriei de Nord a reu?it s? dobandeasc? toate atributele specifice unui stat: stema, drapelul, imnul na?ional, armata terestr? ?i marina, uniforma militar?, decora?iile militare (Crucea Zidului Alb ?i Crucea Participantului la R?zboiul de Independen??), institu?iile juridice, un ziar ( Kiryasalon Sanomat ), serviciul po?tal ?i timbre po?tale. ^{[4] [3]} Dup? semnarea tratatului de pace de la Tartu din 1920 , teritoriul republicii a fost restituit RSFSR, statul ?i-a incheiat existen?a pe 6 decembrie , iar popula?ia satului Kiryasalo s-a refugiat in Finlanda ^[3] . In 1927, teritoriul republicii a devenit parte a regiunii na?ionale finlandeze Kuivozovski nou create cu capitala in Kuivozi (Kuivaisi), care s-a mutat in 1930 in Toksovo (Toksova). In 1939, teritoriul a fost anexat la raionul Pargolovo. ^{[5] [6]} Ingria de Nord este parte in zilele noastre din raionul Vsevolojski.

Organele puterii de stat [ modificare | modificare surs? ]

Organul legislativ suprem a fost Adunarea Ingriei de Nord s-a intrunit de odat? sau de dou? ori pe lun?. Membrii acestei adun?ri au fost locuitorii sau refugia?i din Kiryasalo sau refugia?i din satele din Ingria de Nord din teritoriile controlate de bol?evici. ^[3] Comitetul Provizoriu din Ingria de Nord a ac?ionat conform hot?rarilor Adun?rii ?i r?spundea in fa?a acesteia. ^[3] Alegerile pentru Comitetul Provizoriu au avut loc de patru ori: in iulie, septembrie, noiembrie 1919 ?i mai 1920.

In noiembrie 1919, la apogeul ostilit??ilor, toate puterile politice ?i militare au fost transferate comandantului regimentului Ingria de Nord, Yrjo (Georg) Elfvengren. ^[7] Adunarea din mai a ingrienilor a avut un caracter solemn din cauza num?rului mare de delega?i. Inainte de inceperea ?edin?ei, orchestra a interpretat imnul Ingriei de Nord. Lu?rile de cuvant ale delega?ilor au fost foarte emo?ionante, raportand represiunile, rechizi?iile de cai, furturile de vite ?i incendierea caselor ??r?ne?ti din teritoriul controlat de bol?evici. Raportul Comitetului Provizoriu a fost aprobat ?i au avut loc noi alegeri. ^[3] Majoritatea membrilor Comitetului Provizoriu au fost reale?i, iar Yrjo Elfengren a devenit membru de onoare al Adun?rii. La ?edin?ele Adun?rii au participat pentru prima oar? delega?i ai unit??ilor armate de pe ??rmul lacului Ladoga ?i din satele din Ingria controlate de bol?evici. Pentru prima dat?, la intalnire au participat delega?i din grupul de for?e Ladoga de pe coast? ?i din satele din nordul Ingriei controlate de bol?evici. ^[3]

Dup? lichidarea Republicii Ingria de Nord la sfar?itul anului 1920, Comitetul Provizoriu nu a fost dizolvat, iar succesorul acestuia a fost Comitetul Ingriei de Nord, format in 1924 in Finlanda de refugia?ii din fosta republic?. ^[3]

Popula?ia [ modificare | modificare surs? ]

Popula?ia republicii era format? din:

• locuitorii satului Kiryasalo, aproximativ 400 de persoane, ingrieni cu to?ii; ^[3]
• solda?i ai regimentului nord-ingrian, nu mai mult de 2.000 de oameni, ingrieni din regiune ?i 278 de voluntari finlandezi ; ^[3]
• peste 10.000 de refugia?i ingrieni, care au fost g?zdui?i in Kiryasalo ?i in satele de frontier? de pe partea finlandez? a frontierei, in principal in apropierea g?rii Rautu. Ei au participat la alegerile organelor de stat ale republicii ?i au fost supuse jurisdic?iei administrative in instan?ele din Republica Ingria de Nord. ^[3]

Num?rul exact al refugia?ilor nu este cunoscut. In mai 1919, erau aproximativ 3.000 de refugia?i. In perioada august?septembrie 1919, al?i 5.000 de ingrieni au ajuns la Rautu, dar conform altor date, doar la mijlocul lunii august 1919, aproximativ 7.000 de refugia?i civili au ajuns la Kiryasalo c?rand cu ei diferite bunuri ?i un mare num?r de animale. Grupuri mici de refugia?i au continuat s? soseasc? dup? aceast? dat?. ^{[3] [8] [4] [2]}

For?ele armate [ modificare | modificare surs? ]

Infiin?area for?elor armate [ modificare | modificare surs? ]

In mai 1919, satul Kiryasalo era supraaglomerat de refugia?i a c?ror siguran?? era asigurat? de o mili?ie organizat? din randurile lor. Refugia?ii erau dota?i cu un armament de diferite tipuri ?i calibre, ingrieni care fuseser? incadra?i in armata ?arist? ca solda?i sau subofi?eri . Membrii mili?iilor erau condu?i de Jukko Tyrranen ?i de fratele s?u Mikko, care au participat la luptele primei conflagra?ii mondiale cu gradul de praporgic . De asemenea, printre comandan?ii mili?iei s-a num?rat ?i de fostul praporgic Tittanen, care a fost educat la seminarul Pieni-Kolppana. El lucrase inainte de revolu?ie pentru ziarul de limb? finlandez? Inkeri in func?ia de corespondent . ^[3]

In cadrul Adun?rii Ingriei organizate la Rautu, s-a decis organizarea unui deta?ament de armat? regulat? recrutat? din randul refugia?ilor care ?tiau s? manuiasc? armele, care avea ca sarcin? ap?rarea localit??ii Kiryasalo. Cum printre ingrieni nu se num?ra niciun ofi?er, Adunarea a decis s? aleag? pentru aceast? pozi?ie un finlandez , o solu?ie considerat? acceptabil? de guvernul finlandez. In acest scop, Paavo Tapanainen, ins?rcinatul pentru finan?e al Comitetului Provizoriu, s-a deplasat la Helsinki . El a primit pe 17 iulie 1919 aprobarea cercurilor oficiale din Finlanda pentru numirea comandantului militar al poporului ingrian. Acesta a fost locotenent-colonelul Yrjo (Georg Wilhelm) Elfvengren, ^[9] care fusese incadrat in garda imperial? rus?. ^[3]

Elfengren cuno?tea bine popula?ia zonei de frontier?. El avea toate calit??ile necesare pentru comandarea combatan?ilor ingrieni in acele timpuri tulburi. Elfengren era un militar cu experien??, care luase parte la ac?iunile de lupt? ?i care trebuia s? sprijine din toate puterile lupta pentru libertate a ingrienilor. ^[3]

Elfengren ?i-a exprimat public dorin?a s? devin? conduc?torul militar al refugia?ilor. El a primit acordul lui Paavo Tapanainen ?i a fost autorizat s? ocupe postul de comandantul-?ef al armatei finlandeze, general-maior Kaarlo Edward Kivekas ?i de ?eful Statului Major General, general-maiorul Hannes Ferdinand Ignatius. ^[10]

El s-a deplasat in zona de frontier? ca s? se familiarizeze cu situa?ia de la fa?a locului ?i ca s? preia efectiv comanda. El a vizitat localit??ile ingriene, a verificat starea de spirit a locuitorilor ?i a f?cut o list? a celor mai presante nevoi ale acestora. Elfengren a participat la exerci?iile militare ale militarilor ingrieni desf??urate pe teritoriul finlandez, s-a intalnit cu membrii Comitetului ?i a analizat in detaliu starea de fapt din republic?. ^[11]

Batalionul format de Elfengren num?ra aproximativ 500 de oameni. A fost format din mai multe companii , num?rul variind de-a lungul timpului. Solda?ii nu aveau uniforme, ci purtau hainele lor ??r?ne?ti, care, de altfel, erau foarte uzate. Una dintre companii era de serviciu s? p?zeasc? satul Kiryasalo. Restul se afla pe teritoriul finlandez, unde militarii participau la programe de instruire. Efectivele batalionului au crescut treptat, datorit? voluntarilor care au sosit din sate indep?rtate de peste grani?? ?i a celor care participaser? la lupte in Ingria de Sud. ^[3]

300?400 de ??rani din satele de pe malurile Lacul Ladoga au reu?it s? pun? mana pe arme, inclusiv dou? mitraliere. Dup? cateva lupte cu g?rzile ro?ii , ace?ti ??rani au format un deta?ament care s-a indreptat spre Finlanda ?i au cerut Comitetului Provizoriu s? ii primeasc? in randul armatei ingriene. In plus, echipajul vaporului ?Primernii” format din ingrieni, ?i-a condus vasul in apele finlandeze ale Ladog?i ?i s-au pus la dispozi?ia Comitetului Provizoriu. In plus, vaporul ?Aproximativ”, al c?rui echipaj era format din marinari ingrieni, a trecut in apele finlandeze ale lacului Ladoga ?i s-a pus la dispozi?ia Comitetului Provizoriu. Acest vas, impreun? cu cateva goelete , a alc?tuit flota republicii. ^[3]

Comitetul Provizoriu nu a recurs la recrut?ri for?ate. Limba de comand? ?i a tuturor documentelor, atat in Comitetul Provizoriu, cat ?i in batalion, a fost finlandeza . Instruirea militar? a fost efectuat? in conformitate cu regulamentele militare finlandeze. In batalionul de la acea vreme nu exista niciun militar rus sau finlandez , cu excep?ia lui Elfvengren insu?i. Conducerea era format? din subofi?erul Tyrranen, c?ruia i s-au al?turat mai tarziu doi ofi?eri originari din Ingria de Sud. Personalul era format din fo?ti subofi?eri ?i solda?i, majoritatea ??rani care nu aveau experien?? de lupt?. ^[3]

Pe 17 iulie 1919 , Elfvengren a ajuns la o in?elegere verbal? cu privire la numirea lui la comand?, iar peste o s?pt?man? a primit numirea oficial? in post din partea Comitetului Provizoriu. ^{[4] [12]}

Ofensiva de var? [ modificare | modificare surs? ]

Pe 26 iulie , Elfvengren a dat ordinul de atac. Batalionul a inceput s? se deplaseze in dou? direc?ii: in sud c?tre satul Lembolovo (in finlandez? Lempaala ) ?i in est spre Verhnie Nikuleasi (in finlandez? Yla-Miikkulainen ^[13] ). Mai tarziu, Elfvengren avea s? spun? c? a fost for?at s? dea acest ordin datorit? zvonurilor despre bol?evicii care preg?teau represalii impotriva locutorilor din Ingria de Nord. ^{[4] [3]}

For?ele principale ale ingrienilor au ocolit lacul Lembolovo prin vest, au atacat ?i cucerit avnaposturile Korkeamaki, Termolovo, Mustolovo ?i Kaidolovo ?i au obligat unit??ile de gr?niceri bol?evici s? se retrag?. Grosul batalionului ingrian a intrat in Lembolovo (in finlandez? Lempaala ), a desfiin?at sovietul local ?i a incercuit cartierul general al batalionului al 3-lea de gr?niceri din satul Nakkolovo. Unitatea ingrian? care a ocolit lacul Lembolovo prin est a ocolit prin flanc unit??ile de gr?niceri, care s-au retras in satul Vaskelovo (in finlandez? Vaskela ), ?i au cucerit satele Korosari, Soelovo ?i Katumi. La 28 iulie , un alt deta?ament, care a avansat de-a lungul ??rmului lacului Ladoga, a ocupat satele Verhnie Nikuleasi ( finlandez? Yla-Miikkulainen ) ?i Nijnie Nikuleasi (in finlandez? Ala-Miikkulainen ). ^{[4] [3]}

La 30 iulie , au fost ocupate satele Peremyaki (in finlandez? Peramaki ) ?i Putkelovo. In satele capturate, ingrienii i-au arestat pe reprezentan?ii ?i sus?in?torii regimului sovietic. 25 de prizonieri (lupt?tori ai Armatei Ro?ii ) au fost impu?ca?i. In ambele tabere, antibol?evic? ?i bol?evic?, s-au aflat in cele mai multe cazuri doar ingrieni. Atitudinea popula?iei locale fa?? de eliberatori a variat: unii dintre reziden?i i-au sus?inut (aproximativ 200 de locuitori s-au al?turat rebelilor), al?ii s-au ar?tat ostili. In orice caz, Elfvengren nu a primit sprijinul popular pe care il sperase. In plus, de?i el a apreciat c? trupele regulate finlandeze aveau s? ii sus?in? ac?iunea, realitatea a dovedit c? s-a in?elat. ^[4]

Ac?iunea celor 580 de insurgen?i slab inarma?i nu ?i-a atins obiectivele. Timp de cateva zile, aproape intreaga regiune de de frontier? a fost in mainile lor. Cu toate acestea, dup? ce G?rzile Ro?ii au primit int?riri, rebelii s-au retras, p?strand controlul in regiunea Kiryasalo. ^[3]

Au izbucnit lupte ?i pe malul lacului Ladoga, pe terenurile m?n?stirii luterane Miikkulainen. Un mic grup de rebeli, care au ac?ionat independent de for?ele principale, ?i-a completat efectivele cu localnici ?i a opus o rezisten?? serioas? for?elor ro?iilor , superioare numeric. Controlul asupra satelor de frontier? s-a schimbat de la o tab?r? la alta de mai multe ori. In cele din urm?, ro?iii au trimis dou? distrug?toare din ?lisselburg , care au atacat satele de pe litoralul lacului Ladoga cu focuri de artilerie, au debarcat trupe ?i au ocupat Nikuleasi. ^{[4] [3]}

Elfvengren a sperat c? ofensiva sa va provoca o revolt? popular? in satele de la grani??, dar majoritatea popula?iei a r?mas in expectativ?. ^[7] Rezultatele ofensivei au fost afectate ?i de faptul c? Elfvengren nu a primit ajutorul a?teptat de la guvernul finlandez, care a declarat ac?iunea lui Elfvengren drept o provocare. La acestea s-a ad?ugat decizia comandantului Diviziei a 2-a finlandeze, care a inchis frontiera ?i a refuzat orice ajutor ingrienilor. ^[11]

Pe 2 august , Elfvengren a fost demis de la comanda batalionului. ^[4] Comitetul Provizoriu l-a propus pentru func?ia de comandat pe locotenentul Jukku Tirranen, dar acesta nu a putut s? ocupe postul datorit? st?rii de s?n?tate. Pe 6 august , a fost numit la comanda batalionului locotenentul Elya Richtniemi. ^[3]

Ministrul de externe finlandez Rudolf Holsti a propus arestarea lui Elfvengren pentru problemele pe care le creaser? in planul rela?iilor interna?ionale ac?iunile acestuia. Ziarele finlandeze au publicat o declara?ie oficial? conform c?reia guvernul finlandez nu avea nicio leg?tur? cu aceste ac?iuni militare. Pe de alt? parte sovieticii au organizat pe baza ordinului Comitetului de ap?rare nr. 44 din 6 iulie 1919 o Comisie extraordinar? in Ingria de Nord ?... pentru a asigura partea din spate a sectorului karelian al frontului (pentru a efectua evacu?ri, cur???ri, raiduri pentru confiscarea armelor etc.)” Zeci de ??rani locali au fost lua?i ostatici, impu?ca?i sau trimi?i in lag?re de concentrare. ^[3]

In vara ?i toamna anului 1919, Elfvengren a stabilit contacte cu reprezentantul lui Nikolai Iudenici in Finlanda, generalul Arseni Gulevici, ?i cu ?eful Guvernului de Nord-Vest ^[14] Stepan G. Lianozov (Lianosyan). Albii au asigurat un sprijin financiar important ingrienilor, care au reu?it astfel s? ridice un spital, s? imbun?t??easc? aprovizionarea cu alimente ?i introduc? uniforme pentru militarii republicii. Aceste uniforme erau diferite de cele ruse sau finlandeze.

Pe 18 august 1919 , batalionul ingrian num?ra 799 de militari. ^[3] In condi?iile in care efectivele batalionului au continuat s? creasc?, ajungand la peste 1.500 de militari in toamn?, unitatea militar? a fost transformat in regiment. ^[7] Noul regiment a depus jur?mantul aprobat de Comitetul Provizoriu ?i a primit drapelul de lupt?. ^[3]

Datorit? cre?terii efectivelor regimentului, a fost f?cut? o reorganizare a unit??ii militare. Companiile care operaser? separat pan? atunci au fost combinate in dou?-trei independente, a fost format? o subunitate de mitraliere, o subunitate pentru instruirea personalului de comand? ?i o echip? de transmisiuni. Au fost infiin?ate o brut?rie, diverse ateliere ?i o fanfar? militar?. Pentru ca s? fie evitat? distribuirea for?elor in grupuri mici in satele din regiunea de frontier? ?i pentru ca s? fie asigurat? concentrarea regimentului, un batalion sub conducerea lui Tyrranen ?i-a stabilit cartierul general in Kiryasalo, iar un al doilea, sub comanda lui Elfvengren, o unitate de intenden??, se afla in satul finlandez Raasuli. Al treilea batalion era situat pe malul lacului Ladoga. Dup? ce subunit??ile regimentului au fost distribuite in teren, regimentul a stabilit comunica?ii telefonice cu Kiryasalo ?i Rautu. ^[3]

In acela?i timp, in satul Raasuli au inceput s? soseasc? voluntari, ofi?eri, subofi?eri, solda?i sau simpli civili finlandezi. Atunci cand au aflat de opera?iunea militar? condus? de Elfvengren, mul?i dintre fo?tii s?i camarazi au venit s? lupte sub comanda lui, dar Elfvengren a refuzat cu inc?p??anare cererile voluntarilor finlandezi ?i i-a acceptat in randul for?elor de sub comanda sa numai pe cei de etnie ingrian?. ^[3]

Ofensiva de toamn? [ modificare | modificare surs? ]

Conform unei surse, la cererea Comitetului Provizoriu, Elfvengren a revenit la postul de comand? a regimentului pe 10 octombrie . ^[7] Potrivit altei surse, Comitetul Provizoriu l-a reales pe Elfvengren in func?ia de comandat al regimentului pe 6 octombrie , iar pe 15 octombrie , autorit??ile militare finlandeze au aprobat aceast? numire. ^[4] Pentru imbun?t??irea muncii statului major al regimentului, fratele mai mic al lui Elfvengren, maior, comandantul batalionului de geniu din Mikkeli , a fost numit ?ef al statului major. ^[7]

O nou? ofensiv? a ingrienilor, care a inceput pe 21 octombrie (conform altor surse, pe 22 octombrie ^[15] ), a fost planificat? impreun? cu Iudenici . Punctul culminant al ofensivei a fost cucerirea or??elului Toksova, centru cultural ?i economic din nordul Ingriei. La cartierul general al lui Elfvengren au fost prezen?i ca observatori ?i patru ofi?eri ai Armatei de Nord-Vest. ^[7]

Planul ofensivei a fost conceput de Elfvengren impreun? cu J. Tyrranen ?i A. Tittanen. Batalionele 1 ?i 2 ale regimentului, concentrate in Kiryasalo, sub comanda c?pitanului Erkki Varmavuori, respectiv a locotenentului Jaeger Oskar Karlsson, urmau s? avanseze in direc?ia Lembolovo. Primul batalion trebuia s? inainteze prin satele Mustolovo ?i Lembolovo, iar al doilea prin parohia Lembolovo. Al treilea batalion, situat in Tannari, pe malul lacului Ladoga, pe partea finlandez? a frontierei, urma s? avanseze in direc?ia satelor Yla-Miikkulainen ?i Ala-Miikkulainen. In acest fel, ambele maluri ale Lacului Lembolovskoe (in finlandez? Lempaalanjarvi ) erau in mainile ingrienilor. Mai apoi, coloanele atacatorilor trebuiau s? se intalneasc? la gara Gruzino. ^[3]

Obiectivului celei de-a doua etape a ofensivei era s? ocupe Toksovo. Elfvengren i-a instruit pe doi dintre solda?ii s?i, Thomas Markku ?i Axel Savolainen, s? inal?e drapelul Ingriei de Nord pe varful Pontusov din Toksovo. ^[7]

In perioada 22 ? 23 octombrie , principalele for?e aflate sub comanda lui Tyrranen au ocupat Korkiamyaki, Kaidolovo, Lembolovo, Kiero, ?i Harpala. Dup? ocuparea acestor localit??i, s-au indreptat spre sta?ia de cale ferat? Gruzino. Osta?ii Armatei Ro?ii, care ap?rau sta?ia, s-au retras. In acest timp, batalionul al 3-lea a inaintat de-a lungul litoralului lacului Ladoga ?i a ocupat Miikkulainen. In acela?i timp, batalionul 3, avansand de-a lungul coastei Ladoga, a ocupat Nikuleasi, Nyassi ?i Vuolejarvi, a avansat spre Tozerovo ?i de acolo ?i-a schimbat direc?ia de inaintare spre dreapta, incercand s? ajung? ?i la linia de cale ferat?. Batalionul nu ?i-a putut atinge obiectivul, din cauza rezisten?ei puternice intampinate ?i din cauza crizei de muni?ie. In plus, batalionul a fost incetinit in ac?iune de mul?imea de civili care se ascunsese in p?duri de frica bol?evicilor ?i care a c?utat s? ob?in? protec?ia militarilor ingrieni. ^[3]

Una dintre primele unit??i care a intrat in lupta cu ingrienii a fost o companie de ? finlandezi ro?ii ”, care a fost transferat? pe calea ferat? in gara Peri. Ingrienii au reu?it pentru scurt timp s? captureze gara Gruzino; dar mai apoi a sosit un deta?ament de muncitori de la fabrica de praf de pu?c? din ?lisselburg ?i un tren blindat. In timpul luptelor din gara Gruzino, comandatul ro?iilor a c?zut in lupt?, dar unit??ile lui Elfvengren nu au reu?it s? inainteze. ^[3]

In acele momente, for?ele regulate ale Armatei Ro?ii intraser? deja in lupt? impotriva regimentului nord-ingrian. Din nou, ingrienii nu au primit sprijinul trupelor finlandeze. Transportul de artilerie ?i muni?ie pe care il promiseser? finlandezii a fost re?inut in cele din urm?. ^[4] Singurul ajutor pe care l-a trimis Marele Stat Major finlandez a fost un num?r de h?r?i topografice militare.

Armata Ro?ie a mobilizat in regiune unit??i militare cu efective mai mari decat ale ingrienilor, ro?iii avand in dotare ?i dou? trenuri blindate ?i piese de artilerie. ^[3] Dup? ce au ap?rat cu succes gara Gruzino, ro?iii au lansat o ofensiv?. Satele din regiune au trecut sub controlul uneia sau alteia dintre tabere de mai multe ori. Dup? lupte grele, in lipsa rezervelor de muni?ie, regimentul nord-ingrian s-a retras pe 3 noiembrie 1919 la Kiryasalo. ^{[3] [4]}

Pe 5 noiembrie a avut loc o ?edin?? a statului major la Raasuli. S-a decis lansarea unei noi ofensive, dup? ce solda?ii vor fi reaproviziona?i cu muni?ie. A inceput reorganizarea regimentului prin concentrarea resturilor subunit??ilor impr??tiate in regiune, adic? aproximativ 1.000 de oameni cu 16 mitraliere . Linia de cale ferat? Rautu?Raasuli a fost demontat?. Cu toate acestea, in ciuda numeroaselor lupte de h?r?uire din noiembrie 1919, a treia ofensiv? la scar? larg? nu a mai fost organizat?. ^[3]

Demobilizarea unit??ii militare [ modificare | modificare surs? ]

Pan? in ianuarie 1920, efectivele regimentului ajunseser? la doar 1.728 de b?rba?i. ^{[2] [3]}

O lun? mai tarziu, regimentul mai avea 1.667 de solda?i. Pe 12 februarie 1920 , Elfvengren ?i-a dat demisia din func?ie. Comitetul Provizoriu al Ingriei de Nord i-a conferit solemn Crucea Zidului Alb. ^[3] Guvernul Finlandei a aprobat incadrarea regimentului in for?ele sale, soldele cuvenite membrilor s?i ?i noua sarcin? ? ap?rarea frontierei. ^[3]

La 16 martie 1920 , ministerul de r?zboi finlandez l-a inlocuit pe Tyrranen cu maiorul Alfred Vansanen din regimentul jagerilor din regiunea Savo . Cu timpul, ingrienii au inceput s? resimt? greut??ile vie?ii de militar, iar mul?i dintre ei au luat in considera?ie reintoarcerea la satele lor. Au ap?rut astfel probleme cu disciplina in regiment, iar num?rul de dezert?ri a inceput s? creasc?. In acela?i timp, in randul militarilor regimentului a inceput s?-?i fac? efect propaganda ?i ideile bol?evice. ^[3]

Efectivele regimentului au continuat s? scad?, in mai 1920, ele fiind reduse la 1.420 de persoane. ^[3]

In iunie 1920, noul comandant al regiunii de frontier? a Istmului Carelian , colonelul Eric Henrike, i-a propus ministrului de r?zboi al Finlandei s? retrag? regimentul ingrian pe teritoriul finlandez, dup? care militarii acestuia s? fie demobiliza?i. ^[3] In vara anului 1920, regimentul ingrian mai num?ra doar 813 militari. Guvernul Finlandei a decis dizolvarea Regimentului Ingriei de Nord ?i inlocuirea acestuia cu unit??i ale armatei regulate finlandeze. ^[3]

Pe 6 iulie , regimentul a fost reorganizat in Batalionul special nord-ingrian, format din patru companii ?i o baterie de artilerie. Batalionul a devenit unitate de gr?niceri ?i putea s? se angajeze in opera?iuni de lupt? doar la ordinul comandantului suprem al Finlandei. ^{[2] [3]}

Pe 28 septembrie a fost numit la comanda batalionului c?pitanul Jussi Sihvo. In a doua jum?tate a lunii septembrie, efectivele batalionului au sc?zut la 418 solda?i. Pan? la sfar?itul anului 1920, ingrienii au efectuat serviciul de frontier? la ?ase posturi de paz? ?i patru posturi mobile, iar bateria de artilerie a fost desfiin?at?. ^[3]

Pe 6 decembrie , batalionul nord-ingrian a ?inut ultima sa parad? la Kiryasalo. Dup? o slujb? religioas?, c?pitanul Jussi Sikhvo a dat la ora 9:48 ordinul de mar? c?tre teritoriul finlandez. Impreun? cu solda?ii, au plecat ?i 348 de civili, care s-au refugiat cu vitele din gospod?riile din Kiryasalo in Finlanda. ^[3]

La 16 decembrie 1920 a avut loc o parad? militar? de adio la Valkjarvi. Cu aceast? ocazie, fost citit ordinal ministrului ap?r?rii Bruno Jalander de desfiin?are a Batalionului special nord-ingrian. ^{[3] [7]}

Drapelul Republicii Ingria de Nord [ modificare | modificare surs? ]

Drapelul a fost creat de Eero Ilmari Haapakoski la inceputul anului 1919 pentru Regimentul Ingriei de Vest, care a luptat al?turi de Armata de Nord-Vest ?i a luat parte la dou? ofensive impotriva Petrogradului . Drapelul a inceput aproape imediat s? fie considerat ca simbol na?ional al finlandezilor ingrieni. In iunie 1919, acest steag a fost declarat drapel de stat al Republicii Ingria de Nord. Steagul a fost sfin?it pe 8 septembrie 1919 .

Dup? incheierea P?cii de la Tartu, de pe 6 decembrie 1920 , drapelul cu crucea scandinav? a fost coborat solemn ?i dus in Finlanda. La 21 martie 1921 , intr-o ?edin?? extraordinar? a Comitetului Provizoriu din Ingria de Nord au fost adoptate dimensiunile ?i culorile (galben, albastru, ro?u-c?r?miziu) ale drapelului, precum ?i noul s?u statut: drapelul na?ional al finlandezilor din Ingria. ^{[16] [17] [18]}

Stema Republicii Ingria de Nord [ modificare | modificare surs? ]

Stema a fost creat? tot de Haapakoski la inceputul anului 1919. Pe baza sa, au fost create ecusoanele de pe maneca uniformelor. O versiune simplificat? a stemei a fost plasat? in centrul ordinelor ?i medaliilor, timbrelor po?tale ale republicii ?i monedele de 5 ?i 10 penni. ^[19]

Decora?ii de stat [ modificare | modificare surs? ]

Imagini externe
	Stanga - Crucea Zidului Alb(ofi?er) Crucea Zidului Alb(soldat) In centru - Crucea Zidului Alb(pentru merite speciale) ]
	Stanga - Crucea de perete alb (ofi?er) Dreapta - Crucea de perete alb (soldat) In centru - Insigna unui membru al Mi?c?rii de Eliberare a Ingriei

Pentru ridicarea moralului solda?ilor, Comitetul Provizoriu al Ingriei de Nord a stabilit ordinele ?i medaliile pentru meritele in eliberarea na?ional? a Ingriei.

Prima distinc?ie, Crucea Zidului Alb a Ingriei, a m?surat 45 mm in l??ime ?i in?l?ime. In centrul crucii era un relief cu stema Ingriei. Crucea avea dou? grade: aur ?i argint. Ofi?erilor Statului major li s-a acordat crucea de aur, solda?ii ^[3] au primit distinc?ia de argint. A doua decora?ie este Crucea Zidului Alb al Ingriei pentru merite speciale. In form?, ea sem?na cu prima, doar c? in plus avea o coroan? de frunze din metal alb. Aceast? cruce a fost acordat? personalului de comand?. ^[3] A treia decora?ie este Crucea Zidului Alb pentru curaj. Pe lang? coroan?, ea avea ?i s?bii de bronz indreptate in sus. Crucea pentru curaj era purtat? pe o panglic? galben-albastru-ro?ie, culorile na?ionale din Ingriei. In loc de cruce, era permis? purtarea doar a s?biilor din bronz. ^[3]

Aceste ordine au fost infiin?ate pe 16 noiembrie 1919 , dup? ofensiva de toamn? asupra Istmului Carelia. Comitetul Provizoriu a dat dreptul comandan?ilor de unitate s? recompenseze in mod independent pe cei care s-au distins in lupt?, rezervand-?i dreptul de a superviza listele celor recompensa?i. To?i cei decora?i nu au primit vreo r?splat? monetar? sau certificat. ^[3]

Concomitent cu decora?iile, a fost infiin?at? insigna participantului la Mi?carea de Eliberare a Ingriei, sub forma unei cruci negre de 28 mm. Numerele 1919 ?i 1920 au fost aplicate orizontal, deasupra ?i dedesubt erau inscrip?iile campului de lupt? cu bol?evicii: Yhinmaen, Koporje, Kaprio ?i Yla-Miikkulainen. Acest ordin a fost emis cu certificat. ^[3] In plus, to?i voluntarii finlandezi au primit Crucea de R?zboi a Camaradului. ^{[3] [20]}

Sistemul juridic [ modificare | modificare surs? ]

Republica a avut propriile proceduri judiciare. Infrac?iunile penale care aveau loc pe teritoriul finlandez impotriva etnicilor ingrieni erau supuse jurisdic?iei ?i examinate de instan?ele finlandeze, toate celelalte cazuri, precum ?i infrac?iunile comise in afara grani?elor finlandeze, s-au aflat in jurisdic?ia propriilor instan?e ingriene, infiin?ate de Comitetul Provizoriu. ^[3]

Instan?ele erau formate dintr-un juriu compus din ?ase persoane, dintre care cinci erau ??rani ale?i din satele in care a fost comis? infrac?iunea ?i unul era un reprezentant ales sau numit de Comitetului Provizoriu. ^[4] Instan?ele au primit instruc?iuni ca, atunci cand se determin? gradul de vinov??ie, s? fie ghidate in principal de urm?toarele: dac? acuzatul a cauzat prejudicii popula?iei sau cauzei autodetermin?rii Ingriei de Nord ?i in ce m?sur?, mai ales atunci cand a fost vorba de infrac?iuni precum crim?, jaf, incendiere, furt, provocare sau spionaj. Opiniile politice ale acuzatului care se f?cea vinovat de aceste infrac?iuni nu trebuiau s? fie luate in considerare. ^[3] Deoarece colegiul avea ?ase membri ?i to?i aveau drepturi egale la vot, reprezentantul Comitetului provizoriu avea dreptul s? aprobe hot?rarile judec?tore?ti numai cu majoritatea simpl? voturilor. Dac? voturile erau imp?r?ite in mod egal, sentin?a era hot?rat? de Comitetul Provizoriu. ^[3]

Instan?ele create au fost similare cu cele din Imperiul Rus ?i Marele Principat al Finlandei . Ingrienii nu au creat nicio instan?? militar? special?. Instan?ele men?ionate anterior au func?ionat ?i in timpul ostilit??ilor, cu singura diferen?? c?, atunci cand voturile erau imp?r?ite egal in instan??, problema nu mai era transferat? Comitetului Provizoriu, ci personal comandantului Regimentului Ingriei de Nord, Yrjo Elfvengren. ^[3]

Condamnarea cet??enilor pentru opiniile politice a fost considerat? inacceptabil? prin deciziile Comitetului Provizoriu ?i a comandamentului militar ?i, din cauza agresivit??ii sporite a adversarilor politici, a fost urm?rit? penal ?i aspru pedepsit?. Prin urmare, apartenen?a la un partid, cum ar fi cel bol?evic , nu era considerat? o infrac?iune. Bol?evicii aresta?i erau trata?i ca prizonieri de r?zboi ?i erau trimi?i ?i interna?i in lag?re din spatele frontului, unde nu au suferit represalii legate de apartenen?a politic?. ^[3]

Infrastructura social? [ modificare | modificare surs? ]

In prim?vara anului 1919, a fost infiin?at? o mic? infirmerie in Rautu pentru refugia?ii ingrieni in care func?ionat un medic special trimis din Finlanda. ^[3] Batalioanele aveau propriile ambulatorii ?i mai multe puncte de prim ajutor . In satul Raasuli de lang? grani??, a fost deschis ?i un dispensar . ^[3]

Crucea Ro?ie American? a trimis hran? refugia?ilor ?i a deschis ?i un orfelinat in Rautu. ^{[2] [21]} In regiune a sosit ?i un deta?ament al Crucii Ro?ii Ruse, c?ruia autorit??ile locale i-au atribuit o cl?dire guvernamental? cu dou? etaje, nou construit? in sta?ia Rautu, pentru organizarea unui spital . Activit??ile spitalului de sub patronajul Crucii Ro?ii Ruse au fost coordonate la nivel interna?ional cu cele ale Crucii Ro?ii Finlandeze. ^[3]

In ciuda dificult??ilor, Comitetul Provizoriu a reu?it s? organizeze mai multe ?coli In Ingria de Nord ?i s? le ofere echipamente ?i materiale didactice gratuite. ^[3] Cum ??ranii din republic? de?ineau un num?r mare de animale domestice, a trebuit s? fie g?sit? o solu?ie pentru aprovizionarea cu furaje . Toate rezervele locale au fost redistribuite, ceea ce le-a permis ??ranilor s? i?i p?streze animalele. Autorit??ile ingriene au reu?it s? g?seasc? o solu?ie ?i pentru problema aprovizion?rii cu lemne de foc pentru perioada rece. ^[3] In cadrul Regimentului nord-ingrian au fost create ateliere de tampl?rie , croitorie ?i cizm?rie ?i mai multe fier?rii . Pentru femei au fost create ateliere de cusut ?i tricotat. ^[3]

Mijloacele de informare in mas? [ modificare | modificare surs? ]

In republic? au ap?rut mai multe publica?ii periodice. Ziarul ?tiri din Ingria (in finlandez? Inkerin Sanomat ) a inceput s? apar? in aprilie 1920 ?i a fost tip?rit mai intai in Viipuri , mai apoi intr-o tipografie a unuia dintre ziarele locale din Kakisalmi . ^[3] Dup? ceva vreme, publica?ia a fost redenumit? ?tiri din Kirjasalo (in finlandez? Kirjasalon Sanomat ). ^[3] Ziarul a ap?rut cu acest ultim titlu timp de 34 de numere. ^[22] Antti Tittanen (1890?1927) a fost redactorul-?ef al acestui ziar. Tittanen, care era originar din satul Kavgolovo (in finlandez? Kaukola ), a fost membru al Comitetului Provizoriu din Ingria de Nord, responsabil cu rela?iile externe. ^[23] Materialele pentru ziar constau in principal din articole ?i note primite de la cet??enii republicii, precum unele scrise de jurnali?tii Kaarlo Stendhal ?i S. Termonen. Gazeta s-a bucurat de succes ?i avea toate sec?iunile caracteristice unui ziar local. Ziarul era publicat o dat? pe s?pt?man?. Popula?ia republicii a primit ziarul gratuit. ^[3] Un alt ziar care a ap?rut in 1919 a fost ?tiri din Narva (in finlandez? Narvan Sanomat ), publicat in ora?ul eston Narva sub indrumarea lui Kaapre Tunni, care ap?ra interesele poporului ingrian. O alt? publica?ie a fost Cr?ciunul Ingrian (in finlandez? Inkerilaisten Joulu ). ^[3]

Pre?edin?ii Comitetului Provizoriu [ modificare | modificare surs? ]

• 9 iulie 1919 ?septembrie 1919 — Santeri Termonen
• 14 septembrie 1919 ?noiembrie 1919 — Juho Pekka Kokko
• 16 noiembrie 1919 ?mai 1920 — Yrjo (Georg Wilhelm) Elfvengren
• iunie 1920? 6 decembrie 1920  — Jukka Tirranen

Note [ modificare | modificare surs? ]

Bibliografie [ modificare | modificare surs? ]

• Вадим Ибрагимович Мусаев (Vadim Musayev). ?The Ingrian Question as a Historical and Political Phenomenon” (PDF) . Accesat in 26 ianuarie 2021 .  

• Мусаев, Вадим ( 2004 ). Политическая история Ингерманландии в конце XIX?XX веке . СПб ИИ РАН ≪Нестор-История≫. p. 450. ISBN   5-98187-031-1 .  
• Пююккёнен, Андрей ( 2004 ). Георгий Эльвенгрен: герой перешейка . СПб: Инкери. p. 52. ISBN   5-98187-005-2 .  
• Таргиайнен, Михаил ( 2001 ). Ингерманландский излом. Борьба ингерманландских финнов в гражданской войне на Северо-Западе России (1918?1920 гг.) . СПб: Дмитрий Буланин. p. 362. ISBN   5-86007-269-4 .  

Leg?turi externe [ modificare | modificare surs? ]

• Пюккёнен А. Ю., Сыров А. А. (Тиайнен А.). ?Ингрия в огне. Малоизвестный эпизод Белого движения” . Arhivat din original la 4 martie 2012 . Accesat in 8 decembrie 2009 .  
• Сергей Хирвинов. ?Кирьясало ? шанс к спасению Ингрии” . Arhivat din original la 4 martie 2012 . Accesat in 5 august 2011 .  
• Константин Сакса. ?Неизвестная республика” . Accesat in 11 iunie 2011 .  
• ИНГРИЯ В ОГНЕ. МАЛОИЗВЕСТНЫЙ ЭПИЗОД БЕЛОГО ДВИЖЕНИЯ (Ingria in foc: un episod pu?in cunoscut al Mi?c?rii Albe) , inclusiv o hart? cu denumirile localit??ilor in limba finlandez?.