U
6 uttrovi
he u 279esimu ghjornu (u 280esimu ghjornu s'e l'annata he bisesta) di u calendariu gregorianu.
Santu
Brunu
.
Brunu
, figliolu di un signoru di a Renania, he natu in Cologna in l'undecesimu seculu. Dopu a avessi buscu un canunicatu in a cita nativa, ha fattu, una vintina d'anni, u prufessore di teolugia in l'anziana capitale gallica di i Remi, l'attuale cita di Reims, dipartimentu di a Marne. Per essesi messu male cu l'arcivescu, he statu spusessatu di a so carica. Allora, cu sei cumpagni si ne he andatu in una abbazia di i cuntorni, e po in un'altra
A vita, in issi cunventi, un li cunvenia. Custi, i frati averebbinu vulsutu campa cum'e i rimiti, ma pratichendu e prighere e e ceremonie religiose. Tandu, un ci era un munasteru chi permettissi issa vita. Allora, ne anu fattu unu nantu a a muntagna di a Grande Certosa chi si trova oghje in l'Alpe francese, cumuna di Saint-Pierre-de-Chartreuse, accantu a Grenoble. Era l'annu 1084.
Sei anni dopu, u papa Urbanu Secondu, chi ghjera statu u so elevu, sceglie a Brunu cum'e cunsiglieru. Ne ha fattu un disgraziatu chi, a Brunu, un li piacia di sta in a cita rumana. Allora, u papa li ha permessu di ritirassi in Calabria. Custi, Brunu fece un altru cunventu certusinu. Ci campa nove anni, sinu a a morte, u 6 uttobre 1101.
Etimolugia: da u germanicu "brunja" (curazza).
Nomi: Broen, Bronne, Bruna, Brune, Brunella, Brunetta, Brunette, Brunetto, Brunettu, Bruno, Brunu.
Prutezzione: a pesta.
[1]